Ultima postare din seria „Evrei 6” mai are de aşteptat. Între timp, ca parte a pregătirii pentru Naşterea Domnului, nişte reflecţii despre discursul profetic al lui Zaharia (Luca 1:67-80), rostit cu prilejul circumciderii fiului său Ioan.

narniawinter

Aşa-numitul Benedictus (după primul cuvânt din traducerea în latină) conturează din câteva linii tabloul tragic al omenirii care încă n-a cunoscut sărbătoarea Crăciunului. În primul rând, Narnia omenească se află în robie (v. 68). Răscumpărarea (lutrosis) adusă de Mesia înseamnă deci eliberarea poporului său de sub jugul milenar care îi apasă grumajii.

Omenirea trăieşte înconjurată de duşmani (v. 71, 74). Misiunea Unsului promis este să-i dezlege pe oameni din legăturile Celui Rău (şi ale cetelor sale). În lumina acestei afirmaţii, episodul din Luca 13 (vindecarea femeii gârbove) constituie manifestarea paradigmatică a misiunii lui Hristos în lume.

Mântuirea adusă de Unsul Domnului nu este una de ordin politic, ci constă în iertarea de păcate (v. 77). Aşa începe Evanghelia după Luca şi aşa se sfârşeşte (24:47). Între aceste două declaraţii „doctrinare” vedem atât personaje care au parte de ea (slăbănogul, femeia păcătoasă), cât şi jertfa care face posibilă iertarea.

În Narnia omenească domneşte întunericul (v. 79). Nu e o noapte romantică, încununată de stele care ne zâmbesc de departe, ci noaptea hibernală în care bâjbâim plini de teamă, aşteptând ca cineva să aprindă o lumină care să ne călăuzească prin timp şi dincolo de el.

Înainte de Crăciun, narnienii trăiesc în umbra morţii (v. 79). E umbra care se întinde uniform şi cuprinzător, peste care nu putem sări, care ne urmăreşte fără milă, monoton, fără preferinţe şi fără excepţii. În acest „întuneric de gând” pătrund zorii. Peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare Lumina.