Potrivit Evr. 1:2, “la sfîrşitul acestor zile, [Dumnezeu] ne-a vorbit prin Fiul, (…) prin care a făcut şi veacurile.” Termenul tradus cu “veacurile” este aionas, care poate avea mai multe sensuri: 1) perioadă de timp, 2) veşnicie, 3) epocă, eră, 4) lume, 5) Eon.

Cornilescu traduce prin “veacuri”, dar termenul nu prea se potriveşte aici; în context, aion face referire mai degrabă la spaţialitate (fără a exclude însă dimensiunea spirituală).

Ar fi deci mai potrivit să înţelegem că Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul, prin care a făcut şi lumea. Pluralul face trimitere atât la lumea spirituală, cât şi la cea materială (dar în româneşte, nu sună prea bine să spunem că Dumnezeu a creat “lumile”). De altfel, Cornilescu este inconsecvent în traducerea acestui termeni, fiindcă în Evrei 11:3 se vorbeşte din nou despre crearea lumii, iar Cornilescu zice: “Prin credinţă pricepem că lumea [tous aionas, “lumile”] a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n’a fost făcut din lucruri cari se văd.”

Traducerile româneşti folosec (în Evr. 1:2) aproape în unanimitate termenul “veacurile”, Anania ne spune totuşi în notă că e vorba de “lumi” (cerul şi pământul). [De precizat că în respectiva notă s-a strecurat forma greşită aioona în loc de aionas].