Apucându-mă eu cu mare sârg să fac un pic de ordine în stufărişul informaţional privitor la Cornilescu, ajung să mă iau cu amândouă mâinile de cap, când văd ce enormităţi se scriu despre contextul istoric în care a trăit/lucrat Cornilescu.

ignoranta

Se sparie gândul de seninătatea cu care sunt declamate ori puse în scris diverse informaţii neadevărate. Promotorii lor (evanghelici, în majoritate), par să nu-şi dea seama că se fac de râs cu brio, când le ia cineva la puricat informaţiile. Să vedem câteva „monstre”, din categoria „Minte-mă, dar minte-mă vârtos”:

Slujbe în slavonă. „Până la unirea Principatelor, Biserica Ortodoxă Română a fost parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, slujbele religioase făcându-se în limba slavonă” (Alexandru Măianu, Viaţa şi activitatea…, p. 25, s.n.).

Fals 1! Biserica Ortodoxă Română n-a fost niciodată parte din Biserica Ortodoxă Rusă, ci a depins de Constantinopol, căpătându-şi autocefalia în 1885 (prin tomosul sinodal din 25 aprilie 1885).

Fals 2! Slujbele religioase nu se mai făceau în slavonă de pe la 1700! Dosoftei (1624-1693) tradusese cărţile de slujbă în româneşte de la sfârşitul sec. 17. În Ţara Românească rolul decisiv l-a avut Antim Ivreanul (1650-1716). O minimă cultură generală l-ar fi scutit pe autor de asemenea penibilităţi.

Caractere slavone. „Traducerea Bibliei în limba română modernă, care i-a luat patru ani, a fost începută de Cornilescu datorită (!) dificultăţii limbajului utilizat de traducerile existente în acea vreme, care foloseau limba română arhaică [care o fi aia?] şi caracterele slavone” (Coperta unui DVD cu un simpozion despre Cornilescu).

Fals! Din 1859 s-a renunţat la alfabetul chirilic de tranziţie. Chiar şi cărţile tipărite înainte de 1859 aveau unele litere latine, deci scrierea era pe jumătate latinizată. Ediţiile Societăţii Biblice Britanice de după 1859 foloseau toate caractere latine. Ediţiile NT/Bibliei publicate de Sf. Sinod în perioada 1859-1914 foloseau şi ele caractere latine. Nici vorbă să mai fi tipărit cineva cu caractere chirile în vremea lui Cornilescu!

„Vinovat” sau ba? Se declară în mod repetat pe DVD-ul respectiv că limba ebraică nu are niciun termen pentru „vinovat”! Altfel spus, oricât ţi-ai frământa creierii să vrei să spui în limba ebraică despre cineva că e vinovat, nu se poate! Când colo, o căutare sumară într-un lexicon ebraic-englez a dat la iveală vreo 5 termeni care au sensul de „vinovat”! Pasez ebraiştilor mingea, în speranţa că unul dintre ei ne va da terminologia completă!

Prinţesa Rallu Callimachi de neam fanariot! Fals grosolan! Dacă ar fi avut curiozitatea să citească lucrarea lui Xenopol despre istoria casei Callimachi, toţi cei care delirează neîncetat despre originile greceşti ale Callimachilor ar fi descoperit că familia are sânge românesc. Citez un mic fragment din Xenopol: „Familia Callimachi (Calmăşul), este interesantă şi prin faptul că sub un nume grecesc, ascunde o fire adevărat românească. Genealogia aceasta, deşi nu să urcă prea departe – începutul viacului al XVIII-lea, să întemeiază pe documente autentice şi arătări vrednice de crezare. (…) Familia Callimachi a dat patru domni Moldovei, un mitropolit şi mai multe personalităţi marcante, încât a jucat un rol de căpetenie în viaţa publică a acestei ţări, cu atât mai mult că toţi aceşti domni au fost însămnaţi, fie prin apucăturile lor reformatoare, fie prin însuşirile lor personale, fie în sfârşit, prin tragica lor soartă.”

Cornilescu n-a fost călugăr. Asta o spune ritos un domn care a ieşit dintr-o confesiune evanghelică şi a aderat în final la ortodoxie, de unde scrie înverşunat în contra tuturor denominaţiunilor „adverse”. Văzând el că evanghelicii îl fac adesea preot pe Cornilescu (în mod eronat), s-a gândit probabil să contracareze falsul printr-un alt fals, scriind anume pe blogul dumisale că D. Cornilescu n-ar fi fost niciodată monah, ci numai diacon. Citez: „De asemenea, o alta informatie eronata vehiculata de protestanti este aceea ca Cornilescu ar fi fost „calugar ortodox”. În realitate, el a fost doar diacon, fiind hirotonit în catedrala din Husi în anul 1916, anul în care si-a luat licenta în Teologie ortodoxa.” Când îi scriu un email şi întreb pe ce se bazează afirmaţia, primesc enigmaticul şi atotlămuritorul răspuns: „Pe informatii publice.”

În realitate, Cornilescu a fost ierodiacon (călugăr diacon). Asta e clar pentru toţi cei care scriu despre el în presa religioasă interbelică. Numai pentru domnul cu pricina nu e. Dar să  nu uităm că el nu se bizuieşte pe presă ori alte surse scrise, ci pe „(dez)informaţii publice”.

Ar mai fi câte şi mai câte, dar n-avem vreme să le scriem toate, că viaţa e prea scurtă să ne-o petrecem toată vânând greşalele altora. Numai că uneori se întâmplă ca în bancul cu Ceauşescu la vânătoare în Africa: „Uite un purvu!” Şi atunci, pac la răsboiu! Şapte dintr-o lovitură.