Nae Ionescu faţă cu evanghelizarea

Continuare la postarea precedentă. Citat din articolul lui N. Ionescu, „Forme româneşti ale problemei religioase” în Dreptatea socială, 1923.

„În loc de aceasta [încredinţarea că există un creştinism al nostru?], ni se oferă astăzi evanghelizarea (…) Noua evanghelizare se mişcă greoi şi în tipare vechi. Sunt aceleaşi forme înţepenite, lipsite de mlădiere, fără cel mai elementar simţ istoric, fără nici o legătură cu viaţa noastră, cu necazurile noastre. Simple lecţiuni de morală cu argument biblic, ele înţeleg religia ca un instrument de poliţie socială. Este cea mai hotărât şi mai nimicitoare interpretare a religiei. Se uită că virtuţile creştine nu sunt un ‚scop’; şi nici măcar un mijloc pentru înlesnirea convieţuirii; ci doar o simplă terapeutică, anexă la problema metafizică a mântuirii”.

Vorba unui personaj din Caragiale: Ţaţo, mor! De parcă peroraţiile „metafizice” ale lui Nae Ionescu ar avea vreo legătură cu „viaţa noastră, cu necazurile noastre”. Te pomeneşti că nici pildele lui Hristos („simple lecţiuni de morală cu argument biblic”?) nu i-ar fi fost pe plac filozofului nostru. Deh, dacă Isus nu predica problema mântuirii la un nivel mai „metafizic!”

Pentru Nae Ionescu, virtuţile creştine sunt „o simplă terapeutică”. El, care probabil le dobândise pe toate, îşi permitea să le trateze ca pe nişte anexe!

Passons.

„Restaurarea creştinismului în funcţia lui metafizică, cu mijloace la îndemâna tuturor, este problema ceasului de faţă. Evanghelizarea în genere, ca şi predicile preotului Popescu, o ignorează. Ar fi o vină [vână?] pentru marii creatori; e numai un drum fals pentru oamenii de treabă, al căror principal merit e buna lor intenţie.”

Un astfel de paragraf îmi face neuronii să intre în fibrilaţie. Iată de ce avem o Românikă sufocată de corupţie, hoţie, necinste, impostură şi atâtea altele! Pentru că n-am reuşit să restaurăm creştinismul în funcţia lui metafizică, la îndemâna tuturor! Acest discurs filozofard este pentru mine cel mai clar argument că unii intelectuali sunt totalmente lipsiţi de „common sense”, că sunt „din alt film”. Constat cu acest prilej că astfel de inşi se pricep foarte bine la datul metafizic cu părerea. Şi cam la atât!

Urmează câteva paragrafe în care autorul găseşte nodurile din papura cărţii cu predici, iar apoi, prevăzător, răspunde unor reacţii ale cititorilor scoşi din sărite (ca mine), şi scrie:

„S-ar putea opune acestor consideraţii faptul întoarcerii la viaţa creştină a atâtor ascultători. Să ni se dea totuşi voie să spunem că e o iluzie; sau că e prea puţin!

Criza noastră sufletească e astăzi cu mult prea adâncă pentru ca scăderea alcoolismului, împuţinarea conflictelor conjugale şi ridicarea cinstei personale a unora dintre noi să fie tot atâtea dovezi de înălţare întru Hristos.”

Iată aici o mostră de gândire care se opune fără tăgadă gândirii lui Hristos. Mântuitorul n-a considerat că este prea mult să se oprească din drumul său pentru a sta de vorbă cu o femeie promiscuă la Sihar. N-a socotit că schimbarea vieţii ei (sau a altora) e o iluzie. Ilustrul Nae Ionescu e de altă părere. Profesorul care îi îmbăta intelectual pe studenţii săi la cursuri, consideră că ieşirea din teribila robie a alcoolului e o iluzie sau e prea puţin!

Pentru el, faptul că un soţ nu-şi mai înşală soţia devine, eufemistic, o „împuţinare a conflictelor conjugale”. Dimensiunea etică a Predicii de pe Munte, atât de marcantă în tot VT şi NT, este „prea puţin”. E uluitor cum un om poate să fie atât de citit/cultivat, şi atât de miop în acelaşi timp. Nae Ionescu vede fineţuri metafizice ininitezimale  şi nu e în stare să vadă, (cum ar fi spus C.S. Lewis), un elefant la 3 metri depărtare, ziua în amiaza mare.

În finalul articolului, acest Zosima al naţionalismului românesc se lansează într-o peroraţie cu iz profetic.

„Reînnoirea însăşi va avea desigur o altă faţă.

Şi nu suntem singurii care o aşteptăm.

Dar, pe aceea!”

Nu ştiu ce „reînnoire” aştepta autorul în 1923. Dar „reînnoirea” (epoca „Omului Nou”) a avut în România faţa odioasă a comunismului. Pentru Nae Ionescu, mesajul cu care îşi începea Hristos lucrarea („Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”) a fost prea puţin. Şi-ar fi dorit altceva. Dar pe acest „altceva” „istoria (în cuvintele lui Noica) a făcut pipi”. Din fericire pentru el, Nae Ionescu n-a mai apucat să-i simtă damful.