Am început mai anţărţ o postare despre slăbănogul din Ioan 5. Un personaj greu de „citit”. Spuneam despre el că dă un răspuns din care nu prea ştii ce să înţelegi. Vrea sau nu vrea?
Individul respectiv nu e doar un slăbănog, ci şi un om slab. Fiindcă nu ezită să paseze responsabilitatea gestului său. „Ce care m-a făcut sănătos mi-a spus ‚Ia-ţi patul şi umblă’”.
Naturalmente, iudeii vor un nume: „Cine este cel care ţi-a spus să faci toate acestea”? Cred că e limpede pentru toată lumea că cei ce întreabă nu vor să-i dea o decoraţie lui Isus, ci au o răfuială cu El. Omul nu ştie ce să le răspundă. Probabil că dacă ar şti, ar spune.
Scena se schimbă. Isus îl întâlneşte pe fostul bolnav în templu. Un ultim sfat: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău”. Mântuitorul nu-şi terminase lucrarea cu bolnavul vindecat. În îmbulzeala din pridvorul scăldătorii, nu apucase să-i dea şi „tâlcuirea”.
Rezultatul?
Fostul bolnav (acum plin de energie), se duce glonţ la autorităţi şi Îl pârăşte pe Isus (v. 15). Cu doar câteva clipe mai înainte i se spusese „să nu mai păcătuiască”, iar acum îl regăsim procedând taman contrar sfaturilor primite.
Le rămâne cititorilor să-şi răspundă la întrebarea: Ce poate fi mai rău decât să fii bolnav de 38 de ani?
Revin acum la tema anunţată în titlu. Există minuni care nu duc la credinţă. Cea la care am făcut referire nu este singura din Ioan. În faţa unei minuni şi mai mari (învierea lui Lazăr), există două reacţii: unii care cred şi unii care se duc să dea raportul (ca şi fostul slăbănog).
[Ioan 11:45-46 Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a fãcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus.]
În economia Evangheliei a Patra, slăbănogul îi reprezintă pe toţi cei care, în ciuda semnelor, nu pot ajunge la credinţă autentică.
Ioan 12:37 Măcar că făsese atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El.
7 februarie 2009 at 5:05 pm
[…] (Va urma) Possibly related posts: (automatically generated)Povara grea a libertăţiiPiaristii […]
7 februarie 2009 at 10:05 pm
nu m-am gandit niciodata la acest om ca la un om slab, dar ai drepta cand afirmi lucrul acesta. Mi-am amintit si de alti oameni la fel ca el, tot slabi, din evanghelia lui Ioan.. parintii orbului din nastere, care evita sa vorbeasca pe seama minunii cand sunt intrebati si paseaza toata responsabilitatea fiului lor.
revenind la cele scrise mai sus.. spune-ai ca i s-a poruncit sa nu mai pacatuiasca iar atunci cand el merge sa spuna iudeilor ca Isus la vindecat, el face tocmai contrariu.. din cele spuse de tine inteleg ca el ar fi pacatuit atunci cand a mers la iudei sa le spuna despre Isus… pe ce te bazezi in afirmatia aceasta? Isus nu ii spune sa nu mearga la iudei..
nu pot spune ca cunosc foarte bine Biblia si e posibil sa imi scape unele lucruri de aceea poate bun niste intrebari banale sau cum vrei sa le nimesti 🙂
7 februarie 2009 at 10:13 pm
A denunţa pe cineva autorităţilor (religioase), deşi acel Cineva ţi-a făcut un bine, este un păcat, nu?
Omul respectiv ştie că gestul lui Isus nu e pe placul autorităţilor. I se spusese clar „Nu-ţi este îngăduit să-ţi cari salteaua de Sabat!”
Prin urmare, de orice poate fi acuzat respectivul, numai de ignoranţă nu. Nu-i cere nimeni să vină la raport. Se duce el de bună voie, dornic probabil să se arate fidel „sistemului”.
Mă bazez pe pasajul paralel. Cei care văd învierea lui Lazăr şi nu cred în Isus, ci se duc la iudei cu pâra. Ca urmare, se ia decizia de a-l lichida pe Isus.
24 ianuarie 2010 at 1:11 am
Ciudat asa cum ai amintit ca acel slabanog nu are un raspuns direct. Parca evita sa-i raspunda. Si nu el a avut initiativa ca de obicei pt ca Bolnavul nu stia cine e, n-avea credinta.
Şi se mira de necredinţa lor. Marcu6:6
Iuda, alt necredincios.
24 ianuarie 2010 at 2:37 pm
Din aceeaşi categorie fac parte şi oamenii care îi cer lui Isus un semn din cer. Îi cer un semn fiindcă altfel nu cred. Iar Isus refuză să se supună pretenţiilor lor.
26 februarie 2015 at 1:26 pm
vezi ca „anțărț” inseamna „Acum doi ani”, ori intre prima parte si a doua e distanta numai de o saptamana .>:DDDDD
26 februarie 2015 at 1:31 pm
Evident, nu am folosit termenul în sens literal.