Am început mai anţărţ o postare despre slăbănogul din Ioan 5. Un personaj greu de „citit”. Spuneam despre el că dă un răspuns din care nu prea ştii ce să înţelegi. Vrea sau nu vrea?

Individul respectiv nu e doar un slăbănog, ci şi un om slab. Fiindcă nu ezită să paseze responsabilitatea gestului său. „Ce care m-a făcut sănătos mi-a spus ‚Ia-ţi patul şi umblă’”.

Naturalmente, iudeii vor un nume: „Cine este cel care ţi-a spus să faci toate acestea”? Cred că e limpede pentru toată lumea că cei ce întreabă nu vor să-i dea o decoraţie lui Isus, ci au o răfuială cu El. Omul nu ştie ce să le răspundă. Probabil că dacă ar şti, ar spune.

Scena se schimbă. Isus îl întâlneşte pe fostul bolnav în templu. Un ultim sfat: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău”. Mântuitorul nu-şi terminase lucrarea cu bolnavul vindecat. În îmbulzeala din pridvorul scăldătorii, nu apucase să-i dea şi „tâlcuirea”.

Rezultatul?

Fostul bolnav (acum plin de energie), se duce glonţ la autorităţi şi Îl pârăşte pe Isus (v. 15). Cu doar câteva clipe mai înainte i se spusese „să nu mai păcătuiască”, iar acum îl regăsim procedând taman contrar sfaturilor primite.

Le rămâne cititorilor să-şi răspundă la întrebarea: Ce poate fi mai rău decât să fii bolnav de 38 de ani?

Revin acum la tema anunţată în titlu. Există minuni care nu duc la credinţă. Cea la care am făcut referire nu este singura din Ioan. În faţa unei minuni şi mai mari (învierea lui Lazăr), există două reacţii: unii care cred şi unii care se duc să dea raportul (ca şi fostul slăbănog).

[Ioan 11:45-46 Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a fãcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus.]

În economia Evangheliei a Patra, slăbănogul îi reprezintă pe toţi cei care, în ciuda semnelor, nu pot ajunge la credinţă autentică.

Ioan 12:37 Măcar că făsese atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El.