Sunt la Cambridge. Câteva dosarele groase cu scrisori din arhiva Societăţii Biblice Britanice mă aşteptau deja la sala de manuscrise, la etajul 3. Biblioteca în sine e imensă,  iar coridoarele şi camerele ei sunt capitonate pe toţi pereţii cu zeci şi zeci de rafturi cu cărţi. Uşile sunt toate securizate contra incendiilor.

Nu mi se permite să iau aparatul foto în clădire. Fotografierea este permisă numai la Serviciul care face digitalizarea.

Între scrisorile lui Cornilescu îmi atrage atenţia una care arată cât de multă ironie ascunde uneori istoria. La sfârşitul lui 1923 şi începutul lui 1924, la Societatea Biblică vin cereri pentru tipărirea unui alt Noul Testament (nu cel al lui Cornilescu). Oricât de ciudat ar părea, cererile vin în principal de la baptişti şi adventişti, care sunt familiarizaţi cu Biblia de la Iaşi (1874) şi cu Biblia Nitzulescu (revizuită de Gârboviceanu 1909/1911) şi nu vor altceva. În speţă, nu vor traducerea Cornilescu! Iată ce-i scria Cornilescu pe 22 februarie 1924 lui Kilgour, secretarul Societăţii Biblice Britanice:

2 Rutland Park Garden, N.W. 2

Dragă Dr. Kilgour,

(…)

Din câte îmi dau seama de la Bucureşti, chestiunea noii ediţii a Noului Testament este făcută pentru că baptiştilor şi adventiştilor le-ar plăcea să o aibă cu orice preţ, deoarece congregaţiile lor au fost şi sunt bazate pe această versiune (cea veche de la Iaşi şi Nitzulescu). Aşadar, sunt obişnuiţi cu ea şi nu pot înţelege nevoia unei versiuni noi. Ar vrea să aibă uniformitate în congregaţiile lor, aşa că încearcă să cumpere foarte mult vechea versiune, pentru a arăta că se vinde mai bine ca oricare alta.

(…)

Toate acestea arată câte de important este să existe o singură versiune bună care să fie prelucrată tot mai mult. Cred că acum este momentul să se decidă care versiune trebuie să fie prelucrată.

Cu respect, al dvs.

D. Cornilescu

–––––––––––––––-

Notă: Biblia 1924, cea folosită de evanghelici în prezent, era în tipar la Leipzig, încă din 1923. Se mai punea doar problema foii de titlu (dacă să fie menţionat sau nu traducătorul). În orice caz, Societatea Biblică Britanică încă era nehotărâtă asupra Bibliei pe care să o propună ca standard. Faptul că tipărea la Leipzig Biblia lui Cornilescu revizuită nu însemna nicidecum că acela era textul definitiv al Societăţii.

Ironia cea mai mare este că baptiştii (mai ales cei din Arad) şi adventiştii, fiind obişnuiţi cu alte versiuni (Iaşi şi Nitzulescu) se opun cu îndârjire noii versiuni a lui Cornilescu şi chiar vor să-l saboteze. Petre Paulini, conducătorul cultului adventist, s-a deplasat până la Londra în ian 1924 pentru a cere o audienţă cu Kilgour, cu dorinţa de a expune neajunsurile versiunii Cornilescu. Kilgour nu era disponibil, aşa că discuţia n-a mai avut loc.