Rezervele „naturale” ale României. Justiţie ş.a.

Jocul în care m-am prins recent ar putea continua indefinit. Cine spune „România” spune „inepuizabil”. Trebuie totuşi să ies din joc fiindcă nu vreau să declanşez o scădere a nivelului de patriotism între conaţionalii mei. Şi-apoi, cel puţin un merit pot găsi ţării noastre: România nu e Turcia, ca să poţi fi băgat la zdub pentru refuzul de a vedea splendidele haine ale împăratului. (Între noi fie vorba, Turcia, mare stat secular, pare să nu ducă lipsă de valori naţionale sacre).

Urmează mai jos câteva enumerări care, în opinia mea, spun câte ceva despre obnubilarea mentală care ne caracterizează. Părerea mea!

justiţie

• conştiinţa naţională a României e încărcată de cel puţin 10.000 de crime politice cu acte în regulă, ai căror făptaşi nu pot fi pedepsiţi;
• pentru oalele sparte ale mineriadele din 1990 n-a plătit şi nu plăteşte nimeni; pentru capetele sparte atunci, nici atât;
• am fost făcuţi să credem că minerii au „găsit” droguri şi aparate de falsificat bani la sediile partidelor istorice, în timpul mineriadelor din iunie 1990;
• am tolerat în fotelul justiţiei avocăţei imberbi, mai potriviţi să joace rolul lui Cherubino din Nunta lui Figaro, decât pe cel de ministru;
• orice avocat priceput la tertipuri judiciare poate găsi lesne punctul vulnerabil al unei instituţii-marionetă (CNSAS), scoţând-o din cărţi printr-o simplă contestaţie la Curtea Constituţională („I pull one little thread here, and the whole world unravels into chaos”)
• în România nicio lege (constituţie) nu este mai puternică decât creatorii ei;
• este mai convenabil să fii patruped canin decât om de afaceri japonez. Ca patruped, mai ai şanse să-ţi sară în apărare oamenii de bine.

religie şi spiritualitate

• Românika se declară, în proporţie de 87%, descendenta celui mai pur creştinism apostolic (de la Sf. Andrei, întâiul chemat), dar acceptă dărâmarea de biserici şi face pelerinaj in corpore la Mănăstirea Secu, sub motto-ul ancestral „torna fratre!”
• după o succesiune apostolică pur-sânge bimilenară, spaţiul carpato-danubiano-pontic încă nu are o Biblie tradusă fidel şi cu farmec literar, pornind de la originalele  ebraic (VT) şi grecesc (NT);
• Bucureştiul, spre deosebire de celelalte capitale (sau mari oraşe) europene, nu are o biserică sau catedrală cu care să-i poţi asocia numele;
• denominaţiunile evanghelice, exponente ale „preoţiei universale”, au organisme de conducere sau foruri elective din care fac parte exclusiv oameni hirotoniţi (aici sper din totul sufletul să fac generalizări eronate)
• aceleaşi denominaţiuni evanghelice au la conducere „preşedinţi”, nu „episcopi”, probabil sub motiv că „episcopul” este expresia instituţionalizării pe care evanghelicii teoretic n-o doresc; se strecoară astfel cu grijă ţânţarul titulaturii „instituţionaliza(n)te” şi se înghite fără probleme struţo-cămila instituţionalizării de facto.

infrastructură

• 20 de ani de post-comunism n-au adus o reţea europeană de autostrăzi. Românii au cârpit un lucru făcut prost (Bucureşti-Piteşti) şi am reuşit, cu chiu-cu vai, să termine o autostradă spre Constanţa;
• pe anumite rute, trenurile merg mai încet decât mergeau în urmă cu 50 de ani! Meşterul Manole s-a reprofilat după vremi: face autostrăzi şi repară căi ferate.