Primele şase versuri din „Călătorul întârziat” de C.S. Lewis şi-au găsit continuarea, prin bunăvoinţa şi talentul Ligiei, care mi-a lăsat pe blog un comentariu cu încercarea ei. Ligia schimbă măsura versurilor, dar prinde extrem de bine spiritul lor.

Se încumetă şi altcineva să meargă mai departe cu tradusul? Actualmente sunt prins în cercetări doftoriceşti şi nu pot promite mai mult.

Călătorul întârziat

Un cer de plumb; ploua turbat, cu picuri mari şi grei.

Sus, la fereastră, ai lui Noe fii veghează câteşitrei.

„Jivinele-au intrat! Ce văd? sări Iafet vioi.

La uşă cine bate oare, vrând să-l luăm cu noi?”

„Să scape singur, de-o putea, prinse a râde Ham.

Suntem prea mulţi, loc nu mai e! De ce atât tam-tam?”

***

„Loveşte iar! Ce sunet de copite nărăvaşe,

Şi ce miresme dinspre el ne-nvăluie gingaşe…”

„Destul acum! Cumva de tata-aude zarva asta,

Să îl primim, să-l primenim, pe noi cade năpasta!”

Într-adevăr, de undeva se-aude-acuma Noe:

„La uşă bate cineva – să intre daţi-i voie.”

(Să sperăm că va urma)