Citesc acum din nişte fotocopii cu sumarele Şedinţelor Sf. Sinod al B.O.R. Mă interesează cu precădere discuţiile despre procesul de revizuire a Bibliei. Să nu uităm, suntem în octombrie 1909 şi până în 1914, când va apărea prima ediţie sinodală, mai e cale lunguţă.

Anateme mari şi mici

Pentru moment, discuţiile din Sf. Sinod sunt absorbite de scandalul creat de episcopul Romanului, care a aruncat anatema asupra celorlalţi înalţi ierarhi fiindcă nu este de acord cu legea de înfiinţare a Consistoriului Superior Bisericesc. Nu intru în arcanele acestei chestiuni care depăşesc cu mult sfera interesului meu. În orice caz, când afacerea „afurisaniei” se mai domoleşte, sunt discutate şi chestiuni mai puţin importante.

Între altele, modificarea Legii repausului duminical, lege care nu e prea eficientă, fiindcă omul de rând munceşte parcă la fel de abitir duminica (şi nu pentru că ar avea simpatii adventiste).

Străinii buni

Episcopul Argeşului zice că „în toate ţările creştine, precum în Germania şi altele, chiar şi în timpul de faţă [duminica] se respectă ca sărbătoare de toată lumea creştină şi este bine ca şi noi să o respectăm aşa dupre cum se cuvine.” Mai zice Episcopul Argeşului multe, dar nu intru în detalii. În rezumat, „la străini se respectă duminica, la noi nu”.

Străinii răi

Ia cuvântul concitadinul meu, Arhiereul Calist Botoşăneanu, care zice că „cele arătate de P.S. Episcop al Argeşului sunt drepte şi adevărate”. Numai că adevărurile preopinentului său trebuie nuanţate: „[…] şi în Biserica Creştină, şi în special la noi Românii s’au respectat Duminica şi sărbătorile noastre creştineşti. De câtăva vreme însă [oare de câtă? n.n.] obiceiurile străinilor [care străini, mai exact? n.n.] s-au infiltrat pe nesimţite şi în populaţiunea noastră mai ales dela oraşe, de aceea nu mai sunt respectate sărbătorile noastre şi nici chiar Duminica, dupre cum se cuvine, şi dupre cum erau respectate mai înainte [când, mai înainte? n.n.]”.

Românul mumos

De unde se vede că odată, cândva, în timpuri imemoriale (Once upon a time, illo tempore), românii au fost evlavioşi, cu frică de Dumnezeu şi cu mult respect faţă de sfintele sărbători creştineşti. Dar în timp au fost cotropiţi de venetici care sapă la temelia neamului, molipsindu-ne cu proastele lor obiceiuri. Aşa se face că fibra pură şi virtuoasă a românului a fost alterată de „infiltraţii străine”. Profitând de celebra noastră ospitalitate, această inefabilă coloană a cincea ne corupe „pe nesimţite” mai dihai decât îi corupea Socrate pe tinerii atenieni.

Calist Botoşăneanu sigur nu citise Omul frumos. De bună seamă însă că ideile lui Puric sunt ca adevărurile „geometric-socratice” din Menon. Oricine le poate redescoperi fără să le fi învăţat în prealabil.

Concluzia inevitabilă? Ce splendid ar fi fost dacă toată planeta ar fi fost populată numai cu români! N-ar mai fi avut cine să ne corupă. Dar aşa, străinii, bată-i vina…