În încercarea de a reconstitui măcar informaţiile generale despre Biblia sinodală din 1936, decopăr cu stupoare că cel puţin o carte din ea (Istoria Iuditei) a fost tradusă după Vulgata, şi nu după textul Septuagintei. Asta mărturiseşte însuşi Gala Galaction în jurnalul său (oct. 1937).

La orice mă aşteptam, numai la aşa ceva nu. Prefaţa Bibliei 1936 declară negru pe alb că „lucrarea s-a făcut luându-se ca bază textul original grecesc al Septuagintei”. Textul ebraic şi traducerile moderne ar fi slujit doar pentru a lămuri anumite versete obscure din Septuaginta. De Vulgata nici pomeneală (şi cu drept temei, fiindcă şi cea mai mică bănuială cu privire la folosirea unor texte „papistaşe” ar fi creat un scandal imens în BOR).

În acest caz, Biblia sinodală din 1936 este un adevărat hibrid, fiindcă unele cărţi au fost traduse din rusă de Nicodim Munteanu (dar trebuie să verific temeinic informaţia), unele au fost traduse din greacă, iar cel puţin una a fost tradusă din latină.

Această descoperire (şi altele) mă fac tot mai mefient faţă de Prefeţele Bibliilor româneşti. Cam toate trebuie luate cum grano salis. De fapt, în anumite cazuri, o prefaţă este ultimul în care se poate descoperi ceva „sincer” despre metoda de lucru a traducătorului. Adevărul de cele mai multe ori este bine pitit în textul tradus.

Unde mai pui că nici autorul real al prefeţei Bibliei sinodale 1936 nu este Miron Cristea, ci prof. Ioan Lupaş. Bănuisem cumva asta înainte să citesc informaţia în Jurnalul lui Galaction, deci n-am fost prea surprins de această descoperire. Patriarhul Miron Cristea nu pare genul care să stea lipit de scaun şi să scrie o prefaţă de asemenea lungime.

Faptul în sine (una zice Prefaţa, altul e adevărul) e halucinant, când te gândeşti că unul dintre imperativele care străbat Scriptura ca un fir roşul este cel al adevărului şi sincerităţii. Adevăr şi sinceritate, da, dar nu chiar din Prefaţă!

Una peste alta, rămân tot mai încredinţat că la români munca de traducere a Bibliei a fost mereu în întârziere. Revizuiri şi cârpeli făcute sub presiunea timpului, puţini oameni dedicaţi acestei munci, ambâţuri personale imense, incapacitatea de a lucra în echipă. Dacă lăsăm deoparte sec. XXI, singurii traducători care au lucrat vreodată în echipă au fost Munteanu, Radu şi Galaction (dar mai mult prin forţa împrejurărilor, nu de bună voie). Ultimii doi au colaborat (cu multe năbădăi) şi pentru Biblia Carol II (1938).