În măsura în care timpul îmi va permite, voi încerca să postez din când în când meditaţii la cartea profetului Isaia. Cum spuneam şi cu altă ocazie, profeţii sunt o lectură mai dificilă pentru cititorul „necălăuzit de cineva”. Observaţiile mele sunt doar în mică măsură de ordin exegetic (deci dacă vor cădea în mâna unor ebraişti fac apel dinainte la clemenţă).

Pe scurt: Capitolul este structurat în trei timpi, după cum urmează: (1) anunţarea unei perioade mesianice, caracterizată de pace; (2) întoarcere la situaţia dezolantă din prezent, marcată de prosperitate, dar şi de apostazie; (3) anunţarea „Zilei Domnului”, o zi de judecată împotriva hybris-ului omenesc.

O pace universală, într-un viitor enigmatic

(1) Profeţia despre domnia păcii face referire la o perioadă indefinită, din viitor (expresia be’aharit haiamim este oarecum ambiguă: „în zilele din urmă” sau „în zilele care vor urma”). Aceste vremuri „din urmă” se caracterizează printr-un „universalism” care trebuie să fi fost surprinzător pentru cei care au auzit sau citit profeţia la vremea când a fost rostită sau scrisă: toate neamurile (kol hagoim) vor merge spre Muntele Sionului pentru a se închina Dumnezeului lui Iacov.

Din Sion vor purcede cele două surse ale învăţăturii: Legea (tora) şi Cuvântul Domnului (devar Adonai).

În această eră, Dumnezeu se revelează ca cel ce judecă. (Substantivul „judecător” nu este pomenit; Cornilescu l-a calchiat aici pe Segond: Il sera le juge des nations).

Arbitrajul lui Dumnezeu este de aşa-natură, încât popoarele vor ajunge la pace. „Imageria” folosită de profet este superbă: săbiile devin fiare de plug şi suliţele devin cosoare. Îmi permit să evoc aici ritmicitatea poetică din KJV (1611) they shall beat their swords into plowshares, and their spears into pruninghooks. Soluţia splendidă găsită de traducătorii englezi a rezistat până la NRS şi ESV. De remarcat că două arme devin două unelte ale traiului aşezat (fierul de plug şi cosorul). În substrat textul spune că în sfârşit războiul va face loc vieţii tihnite, puse în armonie cu succesiunea muncilor agricole (aratul şi recoltatul).

Homer vs. Isaia

Profeţia lui Isaia este învăluită de taină. Când şi cum se va împlini nu e treaba noastră să speculăm. Putem spune cu certitudine că ea vine în întâmpinarea acestei aşteptări multimilenare a unei păci universale. O pace universală care îşi are sursa în Dumnezeu, nu în promisiunile mincinoase pe care un Hitler viclean le face unui Chamberlain păcălici.

Prin contrast cu de epopeile greceşti, profeţia lui Isaia nu glorifică războiul. Marca divină a mesajului se vede cel mai bine în constatarea implicită că războaiele sunt în bună măsură provocate de ambiţii naţionaliste distructive.

Homer preamărea războiul, prezentându-l însă unilateral, din perspectiva învingătorilor acoperiţi de glorie. Isaia, cu doar un secol în urma lui Homer, n-ar fi înghiţit asemenea gogoşi ideologice, menite să dea războiului o aură mitică mincinoasă. Războaiele, după cum avea să constate întreaga lume în sec. XX, sunt sursa unor orori indescriptibile. Aceste orori nu pot fi vindecate decât de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.