Mânia este un afect uman cu o gamă diversă de manifestări: de la mânia mocnită (neexprimată) la mânia vulcanică (agresivă, injurioasă, distrugătoare). Efectele negative ale mâniei stau probabil la originea clasificării ei între cele şapte păcate „de moarte”. Această clasificare e de bun simţ şi se referă strict la amploarea consecinţelor unui păcat în relaţia cu semenii. Strict din această perspectivă se poate spune că există păcate distructive şi păcate foarte distructive. Adică rele şi foarte rele.

manie

Şi totuşi, mânia în Scriptură nu are întotdeauna conotaţii negative. Mânia lui Dumnezeu (orge tou theou) este un concept bine reprezentat pe paginile Scripturii (atât în Profeţi, cât şi în scrierile pauline sau Apocalipsa).

Mai mult, întâlnim mânie şi în viaţa Mântuitorului. În Marcu 3:5 Isus îşi roteşte privirile cu mânie peste nişte oameni incapabili să empatizeze cu omul bolnav care stă în mijlocul lor într-o zi de sabat. În Marcu 10:14, când ucenicii îi ceartă pe cei care îşi aduc copiii  la Isus, Mântuitorul este cuprins de indignare. Verbul aganakteo apare în NT grec de 7 ori şi se referă când la ucenici (indignaţi de cererea fraţilor lui Zebedei sau de „risipa” făcută de femeia venită cu vasul de alabastru), când la arhierei şi cărturari (indiganţi că se strigă „Osana” în Templu), când la un fruntaş al singagogii (indignat că Isus face minuni în timpul sabatului, şi nu în cele şase zile lucrătoare). Nu în ultimul rând, din relatarea privind curăţirea Templului putem înţelege că Isus a fost mânios.

Pavel ne îndemnă (citând textul grecesc din Ps. 4:5) să ne mâniem şi să nu păcătuim. Contextul sugerează că e vorba de a lua atitudine în raport cu păcatele celor din comunitate, având totuşi grijă ca până la finalul zilei să existe o reconciliere.

Aşadar, întâlnim pe paginile Scripturii mânii isterice şi distrugătoare (Saul e un exemplu tipic), dar şi mânii (indignări) justificate de tot soiul de situaţii aberante sau strigătoare la cer (inimi împietrite, ucenici zeloşi să-i ţină pe copii departe de Isus, o ierarhie care speculează pietatea populară pentru a se căpătui, dezordini în sânul comunităţii creştine).

Să ne mâniem, dar să ne mâniem când trebuie şi cum trebuie. Şi, at the end of the day să avem totuşi o inimă împăcată. Altminteri, mânia devine păcat. Şi încă unul de moarte.

Anunțuri