1 Corinteni 14:22
Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.
ὥστε αἱ γλῶσσαι εἰς σημεῖόν εἰσιν οὐ τοῖς πιστεύουσιν ἀλλὰ τοῖς ἀπίστοις, ἡ δὲ προφητεία οὐ τοῖς ἀπίστοις ἀλλὰ τοῖς πιστεύουσιν.
N.B. Termenul un semn din traducerea Cornilescu nu apare în original.
Avem o problemă. Cum procedăm?
Versetul de mai sus le dă de furcă tuturor comentatorilor, deci nu pretind că fac excepţie de la regulă. Este un verset dificil, fiindcă pare să contrazică versetele 23 şi 24. Când Pavel spune că „limbile sunt un semn pentru cei necredincioşi”, te-ai aştepta ca acest „semn” să-i convingă şi să-i determine să creadă. Când colo, versetul 23 spune tocmai invers: dacă intră un necredincios în biserică şi toţi vorbesc în limbi, nou-venitul ajunge să creadă că membrii bisericii au luat-o razna (οὐκ ἐροῦσιν ὅτι μαίνεσθε;). Inutil să mai adăugăm, un asemenea om nu se va converti. Dar dificultăţile nu se opresc aici.
Tot în 14:22 Pavel spune că profeţia nu este pentru cei necredincioşi, ci pentru credincioşi (aici Cornilescu a introdus termenul semn). Peste două versete citim opusul: prin profeţie, necredinciosul care intră în biserică ajunge să fie convins (în sensul de convicted, adică mai mult decât convins intelectual) şi judecat, cade cu faţa la pământ şi recunoaşte că Dumnezeu este în mijlocul comunităţii corintenilor.
Ca să înţelegem logica argumentaţiei pauline, trebuie să întoarcem binoclul şi să ne uităm la text prin celălalt capăt, luând distanţa necesară.
Trei pledoarii în trei capitole (12, 13, 14)
1) Capitolul 12 este o pledoarie foarte concentrată despre unitatea în biserică. Da, există o diversitate de harisme, spune Pavel, dar toate trebuie să se manifeste în unitate, fiindcă biserica este un singur trup. Când erau păgâni şi mergeau la temple, corintenii se manifestau haotic. Acum, când au primit Duhul Sfânt, în viaţa lor trebuie să se manifeste anumite consecinţe (12:1-3), între care şi (mai ales) unitatea.
2) Capitolul 13 este o pledoarie extraordinară despre dragoste. Da, există o diversitate de harisme, dar ce folos dacă manifestarea lor nu este însoţită de dragoste? Spus mai pe şleau, vorbirea în limbi (ori de care), profeţia, cunoaşterea supranaturală şi credinţa care transformă munţii în fulgi de păpădie, generozitatea Sf. Antonie şi a Sf. Francisc sau chiar disponibilitatea pentru martiraj sunt Ø dacă nu sunt însoţite de dragoste.
3) Capitolul 14 este o pledoarie pentru bună cuviinţă şi ordine (εὐσχημόνως καὶ κατὰ τάξιν) în manifestarea harismelor. Cuvântul cheie este edificare. Vorbire în limbi şi profeţie? Da, dar în ce scop şi cu ce efect?
Diferenţa dintre profeţie şi limbi
Capitolul 14 tratează in extenso problema vorbirii în limbi şi a profeţiei. Atât la început, cât şi la final, apostolul îi încurajează pe credincioşi să caute „cele duhovniceşti” (τὰ πνευματικά) şi mai ales să profeţească. Totuşi, atrage atenţia asupra deosebirii dintre vorbirea în limbi şi profeţie. În context liturgic, profeţia este mai importantă, fiindcă aduce oamenilor (credincioşilor) zidire (οἰκοδομὴν) îndemn (παράκλησιν) şi mângâiere (παραμυθίαν). Din perspectiva efectului asupra bisericii, cel ce profeţeşte este mai mare (= mai important) decât cel vorbeşte în limbi. După o digresiune despre necesitatea inteligibilităţii mesajului rostit în biserică, apostolul revine asupra necesităţii de a urmări zidirea comunităţii (14:12), apoi dă exemplul său personal, arătând că, deşi vorbeşte în limbi mai mult decât corintenii, în comunitate preferă să vorbească cinci cuvinte inteligibile decât o mie în altă limbă.
Ajungem astfel şi la versetul de la care am pornit. Pavel îi îndeamnă pe corinteni să nu fie copii la minte, sugerând astfel că predilecţia corintenilor pentru harisme spectaculoase (vorbirea extatică în limbi), manifestate în public, este semnul imaturităţii (copilăriei) spirituale (14:20). Urmează argumentul din Scriptură (citat liber din Is. 28:11-12): Dumnezeu spune că va vorbi Israelului necredincios prin „alte limbi” şi prin „buze străine”, dar nici aşa nu vor asculta. În context, referirea este la invadatorul străin, Asiria, prin care Dumnezeu va da o lecţie poporului său infidel (vezi şi promisiunea din Deut. 28:49).
Care este argumentul paulin? Dumnezeu s-a folosit de „(vorbitori de) limbi necunoscute” (ἑτερογλώσσοις) pentru a vorbi unui popor necredincios (în cazul nostru, Israel), dar fără efect, fiindcă oamenii n-au ascultat (=nu s-au convertit). Aplicaţia: vorbirea în limbi este un factor de alienare pentru necredincioşii din Corint. O manifestare colectivă a vorbirii în limbi i-ar face pe necredincioşi să fugă încotro văd cu ochii, considerându-i pe creştini un pic „săriţi” (οὐκ ἐροῦσιν ὅτι μαίνεσθε;).
Va fi devenit clar că am luat „semn” (v. 22) cu sensul de „semn care stârneşte opoziţie” (cf. paralela interesantă din Luca 2:34), adică un semn care provoacă o reacţie de respingere. Este clar, din ce spune Pavel, că vorbirea în limbi (ininteligibilă) devine pentru necredincios un obstacol. Din cauza lui, omul respinge integral mesajul creştin al bisericii din Corint şi pierde ocazia de a veni la mântuire.
Cu profeţia lucrurile stau altfel. Am văzut la începutul cap. că, potrivit lui Pavel, ea este menită pentru cei credincioşi, cu efectele deja menţionate (zidire, mângâiere etc.). Ideea că profeţia este pentru credincioşi este reluată în 22 (ἡ δὲ προφητεία οὐ τοῖς ἀπίστοις ἀλλὰ τοῖς πιστεύουσιν).
Profeţia este pentru credincioşi… şi nu numai
Interesant este că, deşi în mod tipic profeţia se adresează credincioşilor, efectele ei pot să fie mult mai cuprinzătoare. Când o compară cu „limbile”, Pavel scrie că, spre deosebire de ele, profeţia are efecte benefice pentru necredincios. Starea sufletească a acestuia este dezvăluită şi omul recunoaşte existenţa lui Dumnezeu în mijlocul comunităţii pe care o vizitează.
Aşadar, profeţia în sine este menită pentru zidirea bisericii în primul şi-n primul rând, dar poate avea consecinţe dincolo de scopul „de bază”. Altfel spus, când oamenii profeţesc în biserică, ei nu-i au în vedere pe necredincioşi. Nu de asta profeţesc, ci fiindcă se adresează bisericii. Dar este posibil ca din aceasta acţiune (inteligibilă) să rezulte „convingerea” şi “judecarea” unui necredincios care s-ar întâmpla să fie în biserică.
Concluzie
Cum se prezintă, din perspectiva efectelor, vorbirea şi în limbi şi profeţia? Să vedem.
Vorbirea în limbi
Efect asupra propriei persoane – pozitiv
Efect asupra bisericii – zero (dacă nu este tălmăcită)
Efect asupra străinilor – negativ (oamenii sunt alienaţi de ea)
Profeţia
Efect asupra bisericii – pozitiv (zidire, mângâiere, încurajare)
Efect asupra străinilor – pozitiv (convertire, recunoaşterea prezenţei lui Dumnezeu în biserică)
Nu este de mirare că apostolul recomandă vorbirea în limbi în cadru particular şi restrângerea ei în cadru liturgic (public). Cât despre profeţie, ea trebuie exercitată public şi evaluată (v. 29) de ceilalţi profeţi. Cu alte cuvinte, în biserica din Corint nu e loc de cercuri selecte şi revelaţii particulare. Cine are un mesaj profetic nu vorbeşte ex cathedra, ci îşi supune mesajul evaluării. Îndemnul final este: fiţi zeloşi în a profeţi şi nu împiedicaţi vorbirea în limbi (în particular sau tălmăcită), dar totul în chip cuviincios şi cu rânduială (ordine).
Vaisamar 
21 februarie 2010 at 7:43 am
Apreciem comentariu ca fiind de nota maxima.
22 februarie 2010 at 12:00 am
Chiar dacă expresia εἰς σημεῖόν [εἰσιν] nu este repetată în partea a doua a versetului, aceasta se subînţelege. Nici nu văd cum ai putea citi/înţelege textul altfel! Figura de stil (pentru care nu cred că avem reguli clare în greaca biblică) se numeşte elipsă. Cât despre γλῶσσαι ca semn cvasi-isaianic, probabil tot judecata legămintică asupra necredinţei o reprezintă (o idee autentic paulină), nu alienarea nefericită ca urmare a comunicării ineficiente (un eufemism relativ modern).
22 februarie 2010 at 9:58 am
Păi cum nu vedeţi?! Deschideţi ochii şi citiţi postarea cu atenţie. O să găsiţi în ea un alt mod de a citi/înţelege textul. Da, în Isaia limbile străine (ale invadatorilor) sugerează judecata, dar nu aceasta este aplicaţia ap. Pavel. Ce înseamnă „judecată legămintică”? E prima oară când aud acest concept. În ce sens este profeţia „un semn”, dacă tot susţineţi această interpretare?
22 februarie 2010 at 9:15 am
Il imblinzim noi pe Dumnezeu?
Este corecta traducerea?
2.Cron.29:36 Şi s’a bucurat Iezechia împreună cu’ntregul popor pentru faptul că poporul Îl îmblânzise pe Dumnezeu; căci lucrul fusese făcut pe neaşteptate. „ANANIA”
Sau
Psalm 119:58 M-am străduit din toată inima mea să-ţi îmbunez faţa.
Îndură-te de mine, după cuvintele tale!
LUMI NOI.
Multumesc
22 februarie 2010 at 10:00 am
Nu am acum răgaz să verific lucrurile, ptr. că sunt pe picior de plecare. În orice caz, ideea de „oprire a mâniei lui Dumnezeu” apare în Biblie. Mai ales în Numeri întâlnim situaţii de felul acesta.
22 februarie 2010 at 9:48 am
In cap. 12 Pavel defineste ce inseamna un dar spiritual, prin scopul pentru care un astfel de dar exista ca ratiune – zidirea altora din Biserica. Aceeasi idee o reia si in Efeseni 4, cand prezinta lucrarea lui Cristos de a se „sui sus”, dupa ce a luat robia roaba, pentru a da, mai apoi, daruri oamenilor cu un scop: pana vom ajunge toti la o anumita unire (descrisa acolo in detaliu).
Astfel, apostolul Pavel, nu atinge continutul capitolului 14 pana nu defineste si explica termenii pe care-i va folosi, mai inainte, in cap. 12 si pana nu discuta o privire de ansamblu si de esenta in 13.
In esenta, in Biserica, nu exista zidire pe care eu o fac fata de mine, cu un dar pe care eu il am (i.e. vorbirea in alte limbi spre zidire). De asemenea este bine sa facem diferenta si intre o zidire pe care o face un anumit dar prin sine insusi si zidirea pe care o face ca unealta. Darurile spirituale au fost date in al doilea sens. Textul din Efeseni 4 este edificator in acest sens: „pana vom ajunge toti la…”. De asemenea, profetia pentru necredinciosi, pana acestia ajung sa creada mesajul, in contextul lui 1 Corinteni 14.
Deci, eu nu pot spune ca ma zidesc pe mine insumi acasa, prin darul limbilor, nici macar teoretic, decat intr-un anumit sens. Scopul darurilor este clar. Ce scop as putea avea pentru mine insumi, conform Scripturii? Ati putea aminti cateva/unul?
22 februarie 2010 at 10:03 am
Eu înţeleg că Apostolul afirmă destul de clar că o persoană se zideşte pe sine vorbind în limbi. Ar fi absurd să credem că nu există activităţi spirituale care ne zidesc când le practicăm în solitudine.
26 februarie 2010 at 10:26 am
Vorbeam in contextul epistolei. Daca am o inclinatie mai mare spre filosofie, de exemplu, ascultand o predica, pot sa fac niste conexiuni si sa extind ce aud astfel incat sa descopar noi adevaruri. Sau, daca cunosc Biblia foarte bine, ascultand o marturie, imediat inteleg niste lucruri si sunt zidit. Ma zidesc singur. Intr-un anume sens ma zidesc singur. Pe de alta parte, zidirea o face, de fapt, Duhul Sfant.
Evident ca ma refeream in contextul epistolei din titlu. Apostolul face distinctia dintre zidirea pe care o fac in Biserica si zidirea fata de mine insumi. Tot ce vine de la Dumnezeu zideste, orice lucru buna vine de sus, de la Tatal luminilor. Si cand vorbeste cineva in alta limba.
Dar eu ma refeream la context. Nu stiu daca Apostolul face afirmatia aceasta in sensul sugerat de dvs. El nu face teologia vorbirii in limbi si nici a zidirii personale. Prin urmare, terminologia poate avea un sens din mai multe.
22 februarie 2010 at 7:53 pm
Deci, eu nu pot spune ca ma zidesc pe mine insumi acasa, prin darul limbilor, nici macar teoretic, decat intr-un anumit sens.
deci nu poti spune PT CA TU NU AI ACEST DAR. cand o sa-l ai, cand vei fi botezat cu Duhul Sfant, vei intelege de ce spune Pavel ca cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi.
In esenta, in Biserica, nu exista zidire pe care eu o fac fata de mine, cu un dar pe care eu il am…
exista. Pavel spune ca cine vorbeste in alta limba in biserica si nu stie sa talmaceasca, sa taca si sa-si vorbeasca lui insusi si lui Dumnezeu. astfel avand loc zidirea personala, chiar si in biserica.
26 februarie 2010 at 10:30 am
Draga R, daca mi te-ai adresat mie, te rog sa-mi comunici politicos de unde ai informatia cu privire la care eu nu as fi botezat cu Duhul Sfant.
„Deci” a fost folosit corect, spre deosebire de modul in care l-ati folosit dvs, la inceput de argument.
Cred ca este clar cum se face zidirea unui credincios in Biserica. Apostolul exprima clar cum a randuit Dumnezeu aceasta. Filosofari putem face toti.
26 februarie 2010 at 1:09 pm
ascultarea credintei, asa mi s-a parut. tu stii mai bine. cand ai fost?
22 februarie 2010 at 5:41 pm
[…] Pentru iubitorii de polemici si pentru cei ce vor sa aprofundeze subiectul proorociei, va recomand un articol recent de-al lui Emanuel Contac, “Profetia, un semn pentru cei credinciosi?” […]
23 februarie 2010 at 12:44 pm
Apreciez faptul ca-ti folosesti darul talmacirii… textelor mai incalcite si faci putina lumina in acele pasaje care “sound Greek” to most of us. Numai de-ar citi aici si unii comentatori de pe blogul lui Laurentiu,care-au dezbatut cu pasiune exact versetele cu pricina, in postarea lui intitulata “Staruinta penticostala”.
M-as bucura daca vei mai gasi nitel ragaz sa mai descalcesti inca o problema tangentiala celei discutate aici. E vorba de traducerea corecta a versetului din Efeseni 2:20 (“fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor”).
Vorbeste aici Pavel de doua categorii de oameni (apostoli SI prooroci) sau doar de una (apostoli care erau in acelasi timp si prooroci)??
Am primit recent o carte de la Jim West (professor la City Seminary, pastor si autorul citorva carti printre care si acea funny “Drinking with Calvin and Luther”) care – m-a asigurat el – o sa-mi dovedeasca pe deplin faptul ca limbile au incetat odata cu apostolii. Cartea dinsului, care are pe coperta o macara ce toarna beton la o fundatie, e intitulata sugestiv “The Glorious Foundation of Christ” si are subtitlul “The Missing Clincher Argument in the Tongues Debate”.
Argumentatia lui (superioara – zice el – lui John McArthur si alti “cessationists” care-au criticat “haosul charismatic”) se bazeaza in intregime pe versetul citat mai sus din Efes. 2:20, si in mare, e aceasta:
a). Temelia unei cladiri se pune doar o data.
b). Temelia bisericii e pusa de apostoli si de prooroci.
c). Fiindca temelia bisericii a fost terminata acum doua mii de ani inseamna ca nu mai e nevoie de apostoli si de prooroci care sa ne dea noi revelatii si sa adauge la Biblie.
d).Bazat pe Fapte 2:16-18 unde Biblia ne invata “clar” (sic!) ca cei ce vorbesc in limbi de fapt profetesc (Petru zice ca vorbirea in limbi a celor 120 este implinirea a ceea ce “a fost spus prin proorocul Ioel… voi turna din Duhul Meu… feciorii… fetele… robii vor prooroci”) inseamna ca VORBIREA IN LIMBI E DE FAPT PROOROCIE (inteleasa sau neinteleasa – depinzind de disponibilitatea traducatorilor). Si cum proorocii si proorociile au fost necesare doar pentru fundatie… care e GATA… inseamna ca s-a gatat si cu vorbirea in limbi!
e). Quod erat demonstrandum !… Asta era deci “the missing clincher argument in the tongues debate”!
Fiindca cartea pastorului West se bazeaza pe existenta a doua categorii distincte in Efes. 2:20, am incercat sa-i demontez acest argument, intr-o lunga discutie avuta cu dumnealui. Am afirmat ca eu cred ca in Ef. 2:20 avem de-a face doar cu o singura categorie speciala de “apostoli/prooroci”, care au autorizat sau scris Noul Testament. Ei sint egali cu proorocii Vechiului Testament prin care Dumnezeu vorbea direct, si sint infailibli.
Cei care au doar “darul proorociei” nu sint egali cu apostolii/prooroci si mesajele lor n-au aceeasi autoritate, fiindca darul lor e folosit in masura credintei lor si nu e infailibil (a se vedea proorociile din Fapte 21:4, 21:10-11; in v. 33 vedem ca nu s-a intimplat chiar ca in proorocia din v.11 atunci cind Pavel s-a dus la Ierusalim, in pofida proorociilor din v.4 care spuneau sa nu se duca).
1 Tes. 5:19:20 zice ca sa nu “dispretuim proorociile”… ci sa le cercetam si sa pastram doar ce este bun; la fel in 1Cor.14;29-30 ni se spune ca proorociile trebuie judecate, analizate, iar proorocului i se poate spune chiar “sa taca” – toate astea dovedesc ca avem de-a face cu un alt fel de prooroci, cei care au doar “darul” proorociei, fara autoritatea apostolilor/prooroci din Ef. 2:20.
Am mai adaugat ca acest dar al proorociei, conform Scripturii, trebuie folosit in biserica NT nu pentru adaugarea de noi revelatii, ci pentru zidire, sfatuire, mangaiere (1Cor.14:3), pentru descoperirea pacatului (1Cor. 14:25) avertizarea, prevenirea bisericii in legatura cu evenimente viitoare (Fapte 11:28) si in general pentru incurajarea si zidirea bisericii (1Cor. 14:4-5).
A fost corecta analiza mea? Sau ma insel cu interpretarea v. din Ef. 2:20?
23 februarie 2010 at 4:55 pm
Greu lucru cereţi, în condiţiile în care acum am prea multe probleme îngrămădite pe cap. Cum spuneam şi altor cititori care au cerut lămuriri, nu promit că pot da un răspuns prea curând.
25 februarie 2010 at 10:01 am
Zi doar un cuvint, si-ajunge! Sau mai bine cinci cuvinte, cu inteles, ca sa ma zidesc si eu… adica talmacirea din greceste a v.respectiv din Efeseni.
Dar nu va faceti griji,ca eu unul pot s-astept pina luati vacanta, sau concediu, sau pina o s-ajungeti cindva si prin America, sa-mi explicati fata-n fata.
26 februarie 2010 at 11:25 pm
alex pop, cauta sa fi zidit de Duhul Sfant…pana atunci, ca tare confunz intr-ale intelegerii anumitor lucruri din scriptura te vad.
28 iunie 2010 at 12:44 am
1Corinteni12.28= 1=apostoli; 2=prooroci 3=învatatori;4=minuni;5=tamaduiri; 6=ajutorari;7=cîrmuire;8=vorbirea in felurite limbi. DECI ASTA AR TREBUI SA FIE O BISERICA ADEVARATA = SA AIBA TOATE ACESTE DARURI SI FIECARE SA FIE GASIT BUN îN LUCRUL îNCREDINTAT LUI= 1Corinteni4.5 MAI DEPARTE SCRIE îN CARTE=BIBLIE= Efeseni capitolul 4 TOT si Efeseni capitolul 6.10-18 iar pentru încheiere sa îMPLINIM CUVîNTUL DIN FILIPENI 3.7-21. si AMIN.
26 februarie 2010 at 10:55 am
#4 Ascultareacredintei, fii mai explicit. Cum adica “te refereai in contextul epistolei din titlu”? In ce sens face Apostolul afirmatia ca cel care vorbeste in limbi se zideste pe sine? Pavel nu face teologia vorbirii in limbi? Dar ce face? Scrie pur si simplu ce-i vine in minte? Exista o teologie implicita in epistolele sale, nu crezi? “Prin urmare, terminologia poate avea un sens din mai multe”. N-ar fi rau sa scrii concis si la obiect. Cu propozitii de genul “terminologia poate avea un sens din mai multe” nu o sa ajungi prea departe in dialogul cu ceilalti.
1 martie 2010 at 3:02 pm
1 Corinteni (titlul articolului la care, prin amabilitatea dvs. comentez).
De acord ca exista o teologie implicita in epistolele pauline.
Propozitia respectiva nu a fost scrisa de una singura.
Multumesc, insa, de sfaturi. 🙂
2 martie 2010 at 11:39 am
Nu am formulat asa cu ganduri rele, asa a iesit. Sper sa nu interpretati ca, crezandu-ma cineva, am scris ceea ce am scris.
Nu sunt unul dintre cei care arunca vorbe si pleaca. Imi cer scuze pentru ca nu m-am ridicat la calitatea cerintelor dvs. pentru un dialog.
Mult har, va doresc.
2 martie 2010 at 2:11 pm
Ascultarea, nu trebuie să-ţi ceri scuze. Trebuie să scrii în aşa fel încât să ne putem înţelege. Nu trebuie să fii de-acord cu mine, ci să-ţi exprimi dezacordul de o manieră coerentă.
27 februarie 2010 at 8:00 pm
[…] prezentarea m-a interesat cu atât mai mult cu cât publicasem în săptămâna precedentă pe blog un articol care făcea referire tocmai la această temă. Nu am pretenţia că reda foarte exact rezumatul prof. Tofană, de aceea voi aminti doar câteva […]
27 mai 2010 at 4:17 pm
Da, interesanta analiza a textului biblic, vazuta deja la mai multi interpreti evanghelici. De exemplu, am un comentariu pe 1Cor al lui G.B.Wilson care ofera exact aceeasi explicatie a pasajului (p. 203). La fel, G.Fee, in binecunoscuta lui carte ‘God’s Empowering Presence’ (p. 239-242) analizeaza in mod extensiv pasajul si ofera exact interpretarea sugerata aici, pas cu pas.
Noutatea articolului de pe blog consta in faptul ca cititorii de rand ai Scripturii nu sunt asa bine familiarizati cu exegeza pe original, sau in faptul ca nu au citit pasajul cu atentie sporita si interogatii teologice. (Totusi mi se pare putin fortata fundamentarea acestei interpretari pe acel citat din Isaia – cu toate ca textul in 1Cor.14 se foloseste de ideea vechitestamentara – deoarece scopul trimiterii asirienilor ca vorbitori in alte limbi este sa-i trezeasca pe israeliti, nu sa produca alienarea acestora. Daca vrem sa extragem o invatatura din textul analizat, banuiesc ca in prealabil trebuie sa intelegem corect baza sa veterotestamentara care ii serveste ca argument – Is.28: 11,12 – si abia in functie de asta sa emitem concluzii hermeneutice).
Acum, sa nu cumva sa credem ca acest pasaj ar contine elemente care discuta distinctia din pneumatologia penticostala dintre vorbire in limbi ca dar si vorbire in limbi ca semn. Sa observam ca termenul ‘semn’ (grecescul seimeion) are o gama variata de folosiri. Chiar in textul acesta este folosit cu sens negativ (dupa interpretarea propusa) si presupus in sens pozitiv in legatura cu profetia. In evanghelii, in schimb, seimeion – in special in Ev. lui Ioan – se refera cu precadere la minunile facute de Domnul. Deci in ce sens abordam vorbirea in limbi ca semn si ca dar? Nicidecum in sensul descris de 1Cor.14:22 ci in sensul subinteles in Fapte 8.18a, Fapte 10.45 – sa remarcam ideea ca pogorarea Duhului Sfant a fost vizibila (in sensul acesta e semn), ca cei din jur au stiut cu exactitate cand aceasta s-a intamplat. Deci, cand abordam vorbirea in limbi ca semn, ne referim la momentul initial al revarsarii Duhului pentru imputernicire, moment ce poate fi confirmat cu exactitate de cel in cauza si chiar si de altii, daca sunt prezenti – lucrul acesta fiind posibil prin manifestarea glosolaliei. Dupa acest moment initial in care glosolalia se manifesta ca semn (ca dovada a coborarii Duhului peste o persoana), ramane la discretia harului divin daca aceasta manifestare va continua si in calitate de carisma in viata credinciosului, sau va inceta.
In concluzie, sa nu incercam ‘amestecul dintre apa si ulei’ incercand sa punem in spinarea pasajului 1Cor14.22 distinctia dintre semn si dar, distinctie care tine de o alta categorie a discutiei noastre teologice.
Merita sa meditam la asta.
Si inca o data, un articol excelent!
27 mai 2010 at 7:42 pm
Dinu, mulţumesc de comentariu. Nu ştiam de interpretarea dată de Wilson, respectiv G. Fee. Am comentariul lui la 1 Corinteni (nu şi „God’s Empowering Presence”), dar nu l-am consultat. Cred că modul ap. Pavel de a cita din/face aluzie la VT nu ţine seama de context în felul în care ţinem noi, ca exegeţi moderni. Asta nu trebuie să ne incomodeze, fiindcă această exegeză era normală la vremea respectivă. Prin urmare, contează puţin sau deloc ce sens are în contextul isainic versetul despre asirieni. Important este să vedem cum procesează ap. Pavel textul şi ce argument găseşte în el pentru a pune ordine în manifestarea harismelor, în context corintean.
Întrebarea dacă vorbirea în limbi e semn sau dar în Corinteni nu cred că îşi poate primi un răspuns cert, fiindcă ideea de glosolalie ca semn al manifestării Duhului e întâlnită în Fapte. Eu unul cred că n-ar trebui să amestecăm cele două teologii.
27 mai 2010 at 10:02 pm
Da, ai dreptate, am remarcat la Pavel tendinta de a folosi VT diferit decat am face-o noi astazi. Cat despre chestiunea de la urma, asta am zis si eu: pasajul dezbatut de tine nu face referire la glosolalie ca semn si dar (asa cum e ea abordata in unele sistematizari penticostale) – Am vrut sa fac acea remarca pentru ca cineva a folosit articolul tau pentru a argumenta impotriva ideii de vorbire in limbi ca semn initial – si pe buna dreptate mi s-a parut ca tu nu aduci in discutie lucrul acesta pentru ca nu era cazul.
27 mai 2010 at 10:34 pm
Aoleu, mă sperii! Cine foloseşte articolul meu în acest scop? Eu nu fac teologie sistematică (pneumatologie) în acest comentariu, ci exegeza unui text care ne pune anumite dificultăţi. Sper că sunt citit corect, în context! Roagă pe respectivul să mă citeze corect şi să nu ia comentariul meu drept ceea ce nu este.
27 mai 2010 at 10:42 pm
Stai linistit, exprimarea in articol e destul de clara incat sa nu deschida posibilitatea mai multor intelesuri. De obicei cine face teologie dupa ureche are tendinta sa foloseasca orice ii pica-n mana ca argument pentru propria pozitie.
As incuraja si cateva reflectii teologice pe marginea analizelor pe care le faci – ar fi de bun augur pentru cititor.
Domnul cu tine
8 iunie 2011 at 6:14 am
„Adevărata credință penticostală afirmă vorbirea în limbi ca semn inițial și imperativ al Botezului cu Duhul Sfânt și Botezul cu Duhul Sfânt ca act integrant și imperativ al mântuirii! ”
http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/06/03/de-ce-este-atacat-darul-vorbirii-in-limbi/
sunteti de acord cu aceasta afirmatie?
8 iunie 2011 at 8:57 am
Dvs. sunteţi?
8 iunie 2011 at 10:06 pm
„Botezul cu Duhul Sfânt ca act integrant și imperativ al mântuirii! ”
Cu asta dar cu prima parte nu.
8 iunie 2011 at 10:13 pm
Puteţi explica?
11 iunie 2011 at 5:57 am
“Adevărata credință penticostală afirmă vorbirea în limbi ca semn inițial și imperativ al Botezului cu Duhul Sfânt și Botezul cu Duhul Sfânt ca act integrant și imperativ al mântuirii! ”
As dori sa stiu daca aceasta e pozitia penticostala? Deasemenea ma intereseaza si ce credeti dv despre enuntul respectiv deoarece va consider o persoana echilibrata in opinii si argumentatie.
11 iunie 2011 at 4:11 pm
De vreme ce afirmaţia de mai sus aparţine unui pastor penticostal, avem de-a face cu o poziţie penticostală. Cred că autorul respectiv ar trebui să-şi nuanţeze poziţia, adică să ne ofere o explicaţie mai cuprinzătoare pe marginea acestui citat, fiindcă nu-mi place să comentez citate scoase din context.
.
Dacă doriţi să citiţi câte ceva despre perspectiva mea asupra penticostalismului, vedeţi interviul pe care l-am acordat revistei Oglindanet în două părţi: AICI şi AICI.
12 iunie 2011 at 10:57 pm
Se stie ca in popor este larg raspandita invatatura care sustine ca daca nu vorbesti in limbi nu esti mantuit. Un pastor de o notorietate destul de mare vine si confirma practic ceea ce se considera o legenda.
Sunteti de acord cu aceasta invatatura? Faceti abstractie de contextul respectivei afirmatii, de persoana care a facut-o (si-a explicat parerea destul de clar in comentariile care au urmat). Ma intereseaza parerea dumneavoastra despre continutul enuntului respectiv asa cum este el „extras” din context.
13 iunie 2011 at 8:57 am
Mântuirea nu e ceva ce poate fi redus la afirmaţii simpliste de genul „eşti mântuit dacă vorbeşti în limbi” sau „nu eşti mântuit dacă nu vorbeşti în limbi”. Mântuirea e un proces care implică întreaga fiinţă umană şi care se extinde asupra creaţiei (vezi Romani 8:20-23, unde se spune că întreaga creaţie aşteaptă să fie eliberată din robia stricăciunii). Penticostalii au tendinţa de a reduce mântuirea la un moment (botezul Duhului), uitând că mântuirea este un proces mult mai amplu şi cu consecinţe mult mai largi pentru creaţia în mijlocul căreia ne-a aşezat Dumnezeu. Nu mă apuc să înşir aici versetele care vorbesc despre faptul că „aşteptăm mântuirea” (răscumpărarea trupurilor noastre la venirea Mântuitorului). Cei care sunt interesaţi să-şi extindă perspectiva le vor găsi şi singuri. 🙂
1 noiembrie 2011 at 6:11 pm
frate Emanuel felicitari pt abordare.
26 aprilie 2017 at 10:41 am
Mi se pare mie ori ma insel ca voi vreti sa fiti filozofi ai cuvantului lui Dumnezeu si nu buni practicieni cu vorbirea voastra neinteleasa de tot poporul , marturisesc ca trebuie sa citesc de cateva ori ce scrieti unii dintre voi ca sa pricep ceva, voi incalciti nu descalciti caile Domnului, oare cine se va mantui prin expunerile voastre. Nu va apucati de subiecte pe care nu le stapaniti corespunzator, vorbiti oamenilor clar despre imparatia lui Dumnezeu, mantuire, pocainta, nastere din nou, viata sfanta,(prin Hristos),botez in apa, botez cu Duhul Sfant, daruri de har ale Duhului,roade ale Duhului e.t.c.!Intai ocupati-va cu invataturile incepatoare ale lui Hristos si daca va voi Domnul sa va apucati de cele mai complicate cand veti absolvi clasele primare ale credintei. Cu siguranta am fost mai dur dar daca am vorbit de la Domnul sa primiti ca un sfat sau mustrare de la El. prov.17v10