În 1977, Alexandru Andrieş imagina, într-un celebru blues, o scenă caragialescă, încărcată de umor uşor macabru, dacă te gândeşti cât de actual este cântecul şi ce puţine lucruri s-au schimbat de la Eminescu încoace, în spaţiul carpato-danubiano-pontic. De fapt, cred că de la Traian şi Decebal.

La curtea lui Vodă e şedinţă mare,
Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;
În cap de masă, pe scaun, însuşi Vodă Ţepeş stă,
Boierul Velea face prezenţa şi numără.

Se ridica Vasile, zice: „Ţepeş Doamne,
Stăm bine cu producţia de cereale şi carne,
Am depăşit planul în industria de zgură
Şi-am fost informat că nici nu se mai fură;
La producţia de ţepe sîntem, Doamne, pe primul loc în lume,
I-am depăşit pe-americani, fără ruşine, putem spune!

Dar există probleme şi în industria de ţepe!
Se ridică-n picioare boierul Şulea Trepe,
Nu mai avem lemn de paltin, producţia stagnează de ieri,
Iar stejarul, Ţepeş Doamne, îl ţinem doar pentru boieri,
De aceea propun să facem ţepele din lemn de prun,
Vor fi beţivi mai puţini, iar lemnul e destul de bun…

E o propunere bună, zice Ţepeş, propun
Să-nceapă producţia de ţepe din lemn de prun,
Totul să meargă bine, ţeapa să iasă fain,
Să nu se neglijeze problema de design,
Ţeapa să fie suplă, să satisfacă clientul,
Să se potrivească perfect cu clima şi ambientul,
Să se trimită cadre să se specializeze,
Economia de lemn să nu se neglijeze,
Printr-o reproiectare justă să se elimine orice sofism,
Astfel încât ţepele să reziste şi la seism!…