Prolegomena la istoria unei dezbateri
Am impresia că blogosfera evanghelică devine periodic spaţiul unor dezbateri superificiale, isterice, dezinformate şi dezinformante. Există o specie de evanghelici care se isterizează din orice, care îşi dă cu părerea (isteric) despre orice, care le ştie pe toate, iar restul le deduce.
Când se întâmplă să mai fie şi niţel teolog, bloggărul evanghelic român din această specie se manifestă agresiv şi devine mic inchizitor. Din această postură, descoperă la tot pasul eretici (mari şi mici), pe care îi ia la rost în mod public. Fiindcă nu mai suntem în Evul Mediu, micul inchizitor mioritic nu-i poate supune la cazne pe „eretici”, ca să-i compelle intrare; în schimb, supune Scriptura la cazne procustiene, pentru a dovedi cu orice preţ justeţea propriei poziţii.
Micul inchizitor evanghelic se consideră depozitarul exclusiv al adevărului, adevăr pe care îl vede în Scriptură direct, fără efort, fără studiul limbilor biblice şi fără o ancorare istorică (fără mofturi patristice). Odată stăpân pe moşia adevărului, inchizitorul nu mai trebuie să înveţe, să aprofundeze, să cerceteze.
În consecinţă, micul inchizitor are certitudini pe toate fronturile (de aceea luptă feroce, căci a nu fi feroce înseamnă a fi „căldicel”). Sistemul lui teologic cuprinde totul şi explică totul. Este definitiv, irevocabil şi, asemenea mântuirii, nu se poate pierde. Altfel spus, odată inchizitor, întotdeauna inchizitor.
Acestea fiind spuse, intru în miezul subiectului.
Despre acuzaţiile aduse lui Iosif Ţon că ar avea simpatii pelagianiste (i.e. eretice) am citit cu mai mult timp în urmă, când scrisoarea incriminatoare (Iosif Ţon şi pelagianismul) a fost dată publicităţii.
Autorul scrisorii, Florin Moţiu scrie următoarele:
Ideile pelagiene ale lui Iosif Ţon reprezintă un domeniu public odată cu publicarea în anul 2008 de către editura Cartea Creştină a cărţii lui John N. Oswalt, Chemaţi să fie sfinţi, a cărei prefaţă e scrisă de Iosif Ţon, prefaţă în care îşi mărturiseşte simpatia pentru pelagianism.
Către finalul scrisorii constatăm că, în opinia autorului, Iosif Ţon a devenit, din „simpatizant”, „adept” şi „promotor” al pelagianismului:
Adoptarea pelagianismului de către Ţon este o problemă mult mai serioasă decât arminianismul său prezent în celelalte scrieri ale sale, lucru pe care l-am analizat în alt loc. Prin promovarea pelagianismului, Ţon iese din cadrul creştinismului. În cazul pelagianismului promovat aici de Iosif Ţon, însă, avem de a face cu o învăţătură necreştină, eretică, condamnată de creştinism. Ţon se situează, în cazul învăţăturii din această Prefaţă, în afara creştinismului.
Nu comentez ideea naivă a lui F. Moţiu că Iosif Ţon se situează „în afara creştinismului”. Ce mă intrigă însă este faptul că autorul scrisorii vorbeşte despre pelagianism ca şi când ar avea subiectul la degetul mic, când în realitate nu face decât să emită afirmaţii generale ori să facă referire la surse secundare. Una dintre ele este o bună sinteză a gândirii creştine timpurii (Early Christian Doctrines de John Norman Davidson Kelly), iar alta este o carte de istorie (Zenovie Pâclişanu, Istoria creştinismului antic).
Amatorismul acestei încercări de a combate „erezia” se vede cel mai bine în următoarea afirmaţie a lui Moţiu:
E adevărat că nu s-au păstrat scrierile lui Pelagius, dar nu avem nici un motiv pentru a pune la îndoială prezentarea pe care o fac teologiei lui Pelagius oameni ca Augustin, Ieronim, Inocenţiu şi alţii.
Contrar celor susţinute de Moţiu (şi de Iosif Ţon), există un corpus de scrieri pelagiene! Florin Moţiu are pretenţia să-l corecteze pe Iosif Ţon, dar dovedeşte cu prisosinţă că nu şi-a făcut temele, prin urmare iniţiativa sa rămâne la stadiul de „râvnă fără înţelepciune”.
Oricine are pretenţia să-şi dea cu părerea pe acest subiect se cuvine să se familiarizeze cu teologia lui Pelagius din scrierile care există. Căci, din fericire, acestea s-au păstrat, într-o formă sau alta. Vezi citatul de mai jos, din Encyclopedia of Early Christianity (al cărei articol despre Pelagius conţine o bună bibliografie în engleză, pentru cei interesaţi de subiect):
The corpus of Pelagius’s own works is disputed. At the beginning of the twentieth century, all that was known of his extant writings were the letters to Demetrias and Celantia, a corrupt text of a commentary on the Pauline epistles and fragments quoted by Augustine. In 1934, this list was expanded dramatically to twenty-nine items. Although accepted by the editor of the Supplement to the Patrologia Latina, the expanded list has not gained widespread acceptance. De Plinval’s (1934) methodology, based on parallelisms between texts and similarities of word usage and style, has met severe criticism. In one of the earliest and most serious challenges (Evans, 1962), the number of authentic works was cut to twelve—seven complete extant works, including five letters, the Libellus fidei sent to Innocent I, and the Commentary on Thirteen Pauline Epistles, and fragments surviving from five other works. This list has in turn been challenged, and the debate continues.
Comentariul lui Pelagius la Romani a fost publicat şi în limba engleză: Theodore De Bruyn, Pelagius’s Commentary on St Paul’s Epistle to the Romans: Translated with Introduction and Notes, Oxford, Clarendon Press, 1993, în seria Oxford Early Christian Studies, editată de regretatul Henry Chadwick şi de Rowan Williams. Eu însumi l-am comandat acum câţiva ani pentru un prieten din Cluj, interesat de problema pelagiană.
Precum se ştie, scrisoarea lui Florin Moţiu a primit un răspuns de la Iosif Ţon („Acuzat că doresc sfinţenia vieţii”), în care acesta reproduce textul prefeţei incriminate. În ea găsesc următoarea afirmaţie:
Trebuie să precizăm că noi nu ştim exact cum şi-a argumentat Pelagius concepţia, deoarece cărţile pe care le-a scris el au fost arse. Ştim despre afirmaţiile sale numai din ceea ce scriu adversarii lui şi din citatele pe care le dau aceştia din scrierile lui. Probabil că dacă am avea cărţile lui în întregime şi am vedea modul în care şi-a argumentat punctul de vedere am fi înclinaţi să-i dăm mai mult credit decât o putem face pe baza a ceea ce cunoaştem de la adversarii lui.
Ceea ce scriam mai sus despre Florin Moţiu şi cercetarea insuficientă a subiectului se aplică şi fratelui Iosif Ţon. Există scrieri ale lui Pelagius: scrisori şi comentarii, fragmente citate de autorii patristici, prin urmare nu ne putem plânge de lipsa informaţiilor. În plus, nu ştiu pe ce se bazează ideea că scrierile lui au fost arse, dar (până la proba contrarie) înclin să cred că ea reprezintă o proiecţie a politicii inchiziţiei medievale asupra unei realităţi de secol IV-V.
Dacă vă închipuiţi că răspunsul lui Iosif Ţon l-a determinat pe Florin Moţiu să se consacre studierii temeinice a concepţiilor pelagiene (aşa cum rezultă ele din corpusul păstrat) vă înşelaţi. Calvinistul român răspunde cu o nouă scrisoare în care se pronunţă cu deplină încredere asupra convingerilor monahului britanic fără să se simtă în vreun fel dator să citească/citeze două rânduri din el. Florin Moţiu se plânge că „multe dintre comentarii apărute pe bloguri sunt pe lângă subiect, arătând faptul că interacţiunea lor cu subiectul a fost foarte superficială”. Afirmaţie la care nu putem decât să exclamăm: la aşa interacţiune a autorului cu pelagianismul, aşa comentarii! What goes around comes around. People living in glass houses should not throw stones.
P.S. În final, prin vocea profesoarei Joanne McWilliam (m. 2008), întreb: era Pelagius cu adevărat „pelagian“?
Was Pelagius „Pelagian”? This has been seen as a real question more in the past fifty years than in any period since the fifth century. It is now recognized that the questions in dispute (the natural immortality of Adam, the inheritance of guilt, the vitiation of human nature) were open ones and that Pelagius’s answers to them were at least as much in the Christian tradition, particularly that of the eastern church, as those of his attacker. Very few twentieth-century writers would echo the Augustinian charge that Pelagius denied the human need of divine grace. The Pelagian affirmation of the human ability to avoid sin was posited in opposition to theories of a determined future. The ability is not self-given, but a fruit of divine gifts to the human person. There is now a greater appreciation of Pelagius’s thought as reacting against determinism of any kind, and the importance of love in his theological ethics is recognized.
(Citatele în engleză despre Pelagius provin din „Pelagius, Pelagianism.” Encyclopedia of Early Christianity. Second Edition. Ed. Everett Ferguson , Michael P. McHugh , Frederick W. Norris . Garland, 1998. Routledge Reference Resources online.)
17 mai 2010 at 8:03 am
[…] https://vaisamar.wordpress.com […]
17 mai 2010 at 10:29 am
@ People living in glass houses should not throw stones.
De unde e zicerea? 🙂
Excelentă postare, ca orice altă „manevră” care ne conduce la bibliotecă, chiar împinşi din spate. Vaişamar pentru cine nu pricepe…
17 mai 2010 at 10:35 am
Zicerea englezească (PEOPLE IN GLASS HOUSES SHOULDN’T THROW STONES) e veche: „Those who are vulnerable should not attack others. The proverb has been traced back to Geoffrey Chaucer’s ‘Troilus and Criseyde’ (1385). George Herbert wrote in 1651: ‘Whose house is of glass, must not throw stones at another.’ This saying is first cited in the United States in ‘William & Mary College Quarterly’ (1710). Twenty-six later Benjamin Franklin wrote, ‘Don’t throw stones at your neighbors’, if your own windows are glass.’ ‘To live in a glass house’ is used as a figure of speech referring to vulnerability.” From „Random House Dictionary of Popular Proverbs and Sayings” (1996) by Gregory Y. Titelman (Random House, New York, 1996).
17 mai 2010 at 11:43 am
Draga Manu,
Felicitari pentru un nou articol excelent si o punere la punct absolut necesara.
Eu nu sunt nicidecum un specialist in patrictica si nici un cunoscator al limbilor clasice (specialitatea mea este teologia moderna, dar, din cele citie pina acum despre Pelagius, am ajuns la aceeasi concluzie, si anume ca Pelagius nu este pelagian, asa cum, cred eu, Calvin nu e calvinist si Arminius nu e arminian. Acestea sunt ideologii ulterioare, create de ipigoni in cautare de glorie sau din carenta fundamentala de duh.
Marturisesc, de asemenea, ca am o mare simpatie pentru Pelagius. Iata, am spus-o.
Ignorantilor si semidoctilor le place sa se joace cu etichetele, deoarece aceasta le ofera o spoiala de savantlic. Jalnic.
In final, o intrebare: crezi ca ceea ce avem din Pelagius (nefiltrat prin ochelarii deformanti ai lui Augustin) este suficient pentru a ne forma o idee absolut ferma despre teologia lui, mai ales in domeniul soteriologiei, unde este dezbaterea cea mai mare?
17 mai 2010 at 12:00 pm
Dănuţ, sunt de-acord cu tine. Pelagius nu era chiar atât de nerod ca să susţină pelagianismul în forma prezentată de Moţiu et comp. Ştiu sigur că există un corpus de scrieri păstrate independent de ceea ce a scris Augustin. Despre tradiţia textuală a comentariului la Romani se pot găsi informaţii în cartea lui De Bruyn. Toată chestiunea trebuie pusă în contextul dezbaterii cu maniheii, în contextul determinismului/fatalismului păgân, în contextul dezbaterii despre modul în care se formează sufletul şi se transmite păcatul etc. Studiul introductiv al lui De Bruyn, la traducerea pe care o face, ar fi un minimum minimorum pe care îl recomand. Proiectele la care lucrez nu-mi permit să aprofundez eu însumi chestiunea, dar un lucru îmi e clar: ceea ce a ajuns la F. Moţiu sau I. Ţon, despre Pelagius, a ajuns pe „telefonul fără fir”.
17 februarie 2012 at 8:11 am
Intr-adevar. Calvin nu a fost Calvinist!
Cel putin nu cum e inteles de unii…
Dă clic pentru a accesa Richard%20Muller%20-%20Was%20Calvin%20a%20Calvinist.pdf
17 mai 2010 at 12:03 pm
Mi se pare ridicola acuza adusa de Motiu unui om care aproape ca-i ridica o statuie lui Calvin in „Credinta adevarata”, e adevarat ca pe undeva prin anii 1990… Mi-e greu sa cred ca un om care l-a apreciat pe Calvin, la modul serios, ar putea fi pelagian … oricat de impinse in ignoranta ar fi vederile noastre cu privire la nefericitul ascet britanic ( sau francez cum pretind unii? ).
Vedeti, pana si pe Wikipedia daca citeau oamenii acestia, tot era mai bine decat sa dea cu presupusul la plezneala …
17 mai 2010 at 12:09 pm
Pelagius nu a scris comentariul la Romani din capul lui. A folosit idei de la Origen, de la Ambrosiaster şi de la alţi comentatori dinainte de el sau din vremea lui. Prin urmare, lucrurile sunt mai nuanţate decât le prezintă părţile implicate în această dezbatere.
17 mai 2010 at 12:12 pm
[…] Vă invit să citiţi în întregime acest cmentariu. Se merită. Îl găsiţi AICI. […]
17 mai 2010 at 1:31 pm
Daca nu era Pelagius, Augustin nu scria asa frumos… si nu exista nici Reforma.
17 mai 2010 at 3:24 pm
Ei, dar în cazul ăsta nu aveam nici calvinişti furioşi! 🙂
17 mai 2010 at 6:37 pm
nici contra-reforma ca sa fim si mai precisi…
18 mai 2010 at 12:13 am
Emanuel, eu am avut o droaie de întrebări o dată cu articolul tău.
1. Dacă urmează o continuare?
E o postare bună pentru un blog, dar nu îl consider un articol excelent. Este doar o replică… previzibilă. Așteptată…
2. Rezultă o altă întrebare: De ce a venit așa tîrziu replica?
3. Dacă Pelagius nu e pelagianist, adică dacă chestiunea nu e clară, de ce Iosif Țon declară că nu este pelagianist, referindu-se la „erezia lui Pelagius”?
4. Care este, totuși, finalitatea articolului tău?
În afară de ironiile din introducere…
Care vin după alte ironii din alte postări…
5. Dincolo de ironii și replici, așa cum am precizat încă din 31 martie, sînt de acord cu verdictul dat pe blogul Trezire spirituală:
Răspunsul lui Iosif Țon este nesatisfăcător, superficial și aproape batjocoritor pentru Florin Moțiu.
Întrebarea mea aici este:
Cine va răspunde, totuși, eseului de 10 pagini al lui Florin Moțiu?
Doar nu vrei să acceptăm că e de ajuns o postare de o pagină pe un blog…
O întrebare colaterală: Doar cei care au acces la surse primare pot să se pronunțe în mod plauzibil despre un anumit subiect?
Sau: De vreme ce viața noastră este compusă din numeroase clișee (nu avem acces la realitate fără clișee), DE CE cercetarea academică ar fi soluția (pentru aflarea adevărului sau) pentru o dezbatere de nivel mediu?
Doară aici pe blog nu sîntem la academie…
6. De ce nu amintești și despre semipelagianism?
7. Desigur, aș mai avea o întrebare: Cîte întrebări pot să pun deodată într-un comentariu?
18 mai 2010 at 7:21 am
1. Nu urmează o continuare, fiindcă timpul nu-mi permite.
2. A venit aşa de târziu din acelaşi motiv: fiindcă nu pot lăsa totul baltă ca să fac cercetări despre pelagianism. Pare comandată replica? 🙂
3. Dacă vorbim despre „erezia lui Pelagius” înainte de a-l fi citit, ne punem la adăpost de gurile rele.
4. Finalitatea e să atrag atenţia asupra modului jalnic în care se face uneori teologie la noi. Oamenii vorbesc despre concepte fără să aibă habar despre complexitatea dezbaterilor. N-am nimic împotrivă ca Iosif Ţon sau F. Moţiu să-l pronunţe pe Pelagius „eretic”, cu condiţia să o facă după ce i-au citit comentariul la Romani, scrisorile şi literatura secundară despre el.
5. Eu n-am scris această postare strict ca răspuns la articolul lui Moţiu, ci ca o reflecţie asupra modului în care s-a purtat această dezbatere.
Răspuns colateral: cei care nu au acces la surse primare nu pot să se pronunţe asupra unui text mai mult decât poate cineva, care n-a citit un rând scris din Alin Cristea, să reconstituie valorile şi ideile lui Alin Cristea pentru un public care iarăşi n-a citit nimic de el. Dacă ai pretenţia să vorbeşti despre ceva, se cuvine să-l înţelegi în propriii termeni. O cercetare academică a subiectului ar fi făcut părţile să ajungă la poziţii mai apropiate asupra subiectului. Iosif Ţon este doctor în teologie. Moţiu este absolvenit de teologie. Dacă cele care se certau erau Profira şi Rafira, nu aveam pretenţii să discute academic.
6. Nu ştiu ce este „semipelagianismul”. Şii când Packer i-a reproşat lui John Breck că este „semipelagian” iar Breck i-a răspuns: „You’re semiright”! 🙂 Există şi alte etape între „pelagiam” şi „semipelagian”? De pildă: „sfertopelagian”?
7. Cred că maxim 7. Am scris răspunsul în fugă. Tre’ să alerg la CSNAS!
18 mai 2010 at 10:46 am
[…] De reflectat (17) De Alin Cristea “Pelagius nu este pelagian, asa cum Calvin nu e calvinist și Arminius nu e arminian. Acestea sunt ideologii ulterioare, create de epigoni în căutare de glorie sau din carență fundamentală de duh.” – Dănuț Mănăstireanu, comentariu pe vaisamar.wordpress.com […]
18 mai 2010 at 8:51 pm
Minieseu reflexiv:
Trăiesc, de ani buni, în mijlocul unor oameni care răspund în fugă.
A avea întrebări a devenit păcatul capital.
Fuga, construcție magnifică dezvoltată de Bach, nu are de a face, în nici un fel, cu viermuiala umană de azi.
Oamenii sînt îngropați în cotidian.
Ei nu știu să fugă, nu știu fuga (lui Bach). Ei sînt pe fugă, răspund în fugă.
Oamenii de azi nu sînt doar fugăriți, ei sînt fugari.
Cu semnul fugăritului Adam în suflet, în istoria oamenilor doar fuga lui Bach mai stă mărturie că răspunsurile nu se dau în fugă.
Răspunsurile sînt construcții magnifice ale celor care înțeleg de ce oamenii sînt fugăriți.
De ce oamenii sînt fugari…
18 mai 2010 at 9:23 pm
Păcatul capital e să ai răspunsuri de-a gata, one size fits all. Nu-mi place să fac lucrurile pe fugă. Ăsta e şi motivul pentru care scriu mai rar pe blog sau cu o anumită întârziere.
19 mai 2010 at 12:26 am
Alin,
Dupa parerea mea – confirmata de altfel si de Florin in raspunsul sau – atacul acestuia din urma la adresa fratelui Ton s-a bazat pe o neintelegere. Ton nu a subscris la doctrina pelagianista (daca ne referim la presupusa versiune augustiniana a acesteia). Mantuirea este imposibila fara harul lui Dumnezeu. Mai mult, el a afirmat ca este arminian. Ori arminienii – si metodistii – tehnic vorbind, sunt de fapt adepti ai ideii de ‘total depravity’, atat de draga calvinistilor. Ca si Calvin si Luther, acestia afirma ca vointa si mintea omului fara Dumnezeu sunt robite si intunecate – in ce priveste cunoasterea si ascultarea de Dumnezeu. Numai Duhul lui Dumnezeu poate sa schimbe pe omul pacatos, sa atinga inima si vointa lui pentru a putea alege pe Dumnezeu. Marea diferenta apare insa in ce priveste receptarea de catre om a harului. In timp ce calvinistii sustin ca harul este irezistibil, metodistii afirma ca putem refuza harul (har care pentru metodisti este oferit tuturor, nu doar catorva alesi…). Cat despre ideea lui Ton ca Dumnezeu l-a creat pe om cu libertatea de a alege, aceasta din urma capacitate – din cate inteleg eu textul lui Ton – se refera la libertatea crestinului de a trai o viata sfanta (si poate si la faptul ca, odata confruntat de catre Duhul lui Dumnezeu cu oferta mantuirii, omul cazut poate sa primeasca sau sa o respinga aceasta oferta). Cat despre ideea lui Ton ca putem fi perfecti – asa cum acesta specifica cand prezinta doctrina metodista a perfectiunii crestine – ideea nu e aceea ca acel credincios, odata ajuns in stadiul respectiv nu va mai gresi niciodata, ci mai degraba aceea ca, atunci cand acesta atinge stadiul ‘perfectiunii’, inima acestuia este total dedicata Domnului. Acum, desigur, unii pot aduce obiectii acestei versiuni metodiste a doctrinei sfintirii (de exemplu s-ar putea ridica intrebarea daca Petru, atunci cand a fost apostrofat de Pavel ca de frica iudaizatorilor nu a mai mancat cu neamurile, se afla sau nu in stadiul perfectiunii). Dar oricate obiectii s-ar aduce doctrinei, nimeni nu poate nega ca ea este cel putin plauzibila. Si sa acuzi pe Wesley de erezie mi se pare deplasat. Poti sa fii sau nu de acord cu metodismul, dar sa scoti aceasta grupare in afara crestinismului este aberant…
19 mai 2010 at 11:21 am
[…] Să aibă vreo legătură cu recentele postări ale lui Emanuel Contac, care îl viza direct pe Florin Moțiu și pe “treziți” atunci cînd amintea de “dezbateri superificiale, isterice, dezinformate şi dezinformante”? […]
25 septembrie 2010 at 3:26 pm
Domnule Emanuel Contac,
recunosc ca am gresit in articolul meu afirmand ca nu s-au pastrat scrieri ale lui Pelagius. Multumesc pentru ati atras atentia asupra acestei erori. Intarzierea interventiei mele se datoreaza faptului ca abia acum am descoperit articolul dumneavoastra. Voi adauga la articolul meu o nota in care voi semnala rectificarea facuta de dumneavoastra erorii din acel material.
Cu respect,
Florin Motiu
25 septembrie 2010 at 6:05 pm
Stimate Domnule Florin Moţiu,
Apreciez zelul dvs. şi pasiunea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar cred că acesta trebuie să fie dublat şi de chibzuinţă şi discernământ. Pe viitor va trebui să cercetaţi lucrurile mai în amănunt, fiindcă oamenii neinstruiţi iau de bun ceea ce spuneţi şi în consecinţă sunt dezinformaţi.
25 septembrie 2010 at 7:38 pm
Domnule Contac,
articolele mele despre pelagianism sunt bazate pe materiale care trateaza teologia lui Pelagius, autoritatea informatiei bazandu-se pe autoritatea teologilor folositi in documentare. Sursele folosite sunt de valoare. Limitele articolelor sunt date de lipsa de interactiune cu insasi scrierile lui Pelagius, amintite de dumneavoastra. Cu toate acestea, cuvintele folosite de dumneavoastra – „dezinformare”, (si, prin implicatie) lipsa de „chibzuinta si discernamant” sunt deplasate. Cel care vrea sa foloseasca astfel de cuvinte dure trebuie sa demonstreze mai intai ca imaginea lui Pelagius prezentata de articolele mele (si, implicit) de sursele folosite e gresita.
Cu respect,
Florin Motiu
25 septembrie 2010 at 7:45 pm
Din moment ce n-aţi citit nimic de Pelagius (sub motiv că nu s-a păstrat nimic scris de el) şi vă bazaţi numai pe surse secundare cred că nu aveţi căderea de a spune ce a crezut sau ce n-a crezut Pelagius. În acest punct vă asemănaţi foarte mult cu un ateu care are pretenţia să ne spună ce scrie şi ce nu scrie în Biblie, fără se fi obosit să citească Biblia. Ortodocşii vorbesc despre Luther fără să-l fi citit (vorbesc tot din surse secundare). Aşa ceva nu se face. Există specialişti în Pelagius care contrazic ceea ce spun cărţile generaliste de teologie pe care le invocaţi dvs. Pe cine trebuie să credem? N-aţi citit nici măcar ce spune Augustin despre Pelagius, dacă bine îmi aduc aminte. Poate între timp v-aţi pus în temă.
.
Aş fi îngrozit să ştiu că oamenii vorbesc despre ce scriu eu pe blog informându-se din surse secundare. Există zeci de penticostali care comentează cartea „Răscumpărarea memoriei” fără să o fi avut în mână! Nu se face!
25 septembrie 2010 at 8:30 pm
Sa inteleg de aici ca, dupa ce am studiat vreo 30 de autori care au tratat teologia lui Pelagius si care au spus, in esenta, acelasi lucru despre teologia lui, sa nu am dreptul sa imi fac o parere despre Pelagius? Oare studiul aprofundat facut de unii teologi de seama sa nu valoreze nimic in ochii dumneavoastra?
Incercarea dumneavoastra de desfiintare categorica a articolelor mele (e ceva particular, sau aveti obiceiul sa faceti asa cu toti cei cu care nu sunteti de acord?) falimenteaza sa ia in considerare scopul demersului meu – care nu s-a autoproclamat studiul definitiv si la nivel de doctorat sau mai stiu eu ce al teologiei lui Pelagius, ci doar un semnal de alarma referitor la reinvierea unei erezii in cercul evanghelic, o punere in tema si o invitatie la citirea critica a unui autor evanghelic influent, pe care lumea de la noi il urmeaza fara discernamant uneori.
25 septembrie 2010 at 8:44 pm
Dacă sunt de-acord cu dvs. sau nu e secundar în acestă problemă. Nu sunt de-acord cu METODA dvs. În eseul dvs. nu erau 30 de autori, erau 2, dacă bine îmi amintesc. În niciun tribunal de pe lumea asta nu sunt ascultaţi 30 de martori, după care judecătorul spune că nu mai are nevoie să-l audă pe învinuit, că oricum ştie ce spun martorii! Indiferent cât de mulţi martori ar fi ascultaţi, trebuie auzit şi învinuitul. S-ar putea ca verdictul să nu se schimbe. Dar nu asta contează, ci respectarea unei proceduri.
.
„Falimentează să ia în considerare” = „fails to take into consideration”? Vă rog să vorbiţi fie româneşte, fie englezeşte, ca să ne înţelegem cum se cuvine. Ori vorbiţi cum vă e cetăţenia, ori cereţi cetăţenie americană şi lepădaţi graiul românesc. Dar nu le amestecaţi în felul ăsta. Încercarea mea „nu falimentează să…”. Falimentele sunt în alte părţi. Mai ales în economie. Pe cine aţi mai auzit dvs. zicând „falimentează să ia în considerare…”?
.
Puteţi fi onest în felul următor: „Există scrieri ale lui Pelagius, nu le-am citit, n-am avut acces la ele, am citit măcar ce spune Augustin (deci ce spune el trebuie luat cu mici rezerve), am citit alţi 30 de autori, înclin să cred că ce spune Pelagius e nebiblic. Iosif Ţon spune cam acelaşi lucru ca şi Pelagius. Pelagius a fost condamnat pentru erezie. Consider că a fost condamnat pe drept. Iosif Ţon susţine ce spune Pelagius, prin urmare Iosif Ţon susţine o erezie”. Rămânea apoi să ne spuneţi dacă susţineţi tot ce susţine Augustin despre predestinare etc. Cam aşa ar fi fost indicat să procedaţi.
.
Cum să-l citim noi critic pe Iosif Ţon, dacă dvs. nu dovediţi că citiţi critic pe Pelagius şi Augustin?
27 noiembrie 2010 at 11:55 am
[…] După ce Iosif Țon a fost acuzat de pelagianism, în 18 mai 2010 puneam întrebarea: De ce nu se aduce în discuție… semipelagianismul? […]
20 mai 2016 at 12:54 am
[…] Să aibă vreo legătură cu recentele postări ironice ale lui Emanuel Contac, care îi viza direct pe Florin Moțiu și pe „treziți” atunci cînd amintea de „dezbateri superificiale, isterice, dezinformate şi dezinformante”? […]
19 mai 2017 at 7:18 pm
[…] https://vaisamar.wordpress.com/2010/05/16/discutie-despre-pelagianism-fara-stirea-lui-pelagius […]
1 iunie 2017 at 4:12 pm
[…] https://vaisamar.wordpress.com/2010/05/16/discutie-despre-pelagianism-fara-stirea-lui-pelagius […]