În cartea sa de memorii, Reminiscences of an Octogenarian, Bruce M. Metzger (prezbiterian), reputat critic de text şi cercetător al Noului Testament, povesteşte că în 1968 a fost invitat să facă parte dintr-o comisie de evaluare a practicilor neopenticostale ivite în sânul Bisericii Prezbiteriene. Era anul în care a avut loc A 180-a Adunare Generală a acestei biserici.
În anii precedenţi Biserica Prezbiteriană fusese frământată de apariţia practicilor harismatice: unii pastori implicaţi au fost scoşi din funcţie, iar laicii au ajuns să se simtă destul de izolaţi de comunităţile din care făceau parte.
Comisia de evaluare a avut în componenţă 11 membri: trei pastori, un medic, un psiholog, un capelan al Marinei, doi laici (foarte important!) şi doi cercetători biblici (unul dintre ei fiind, evident, Bruce M. Metzger). De precizat că doi dintre membrii comisiei avuseseră experienţe harismatice şi vorbiseră în limbi!
Comisia s-a întâlnit în mai multe rânduri, cerând un an de prelungire pentru a putea depune raportul final. Membrii comisiei au invitat la audieri diverse persoane din afara Bisericii Prezbiteriene, de ex. Thomas F. Zimmermann, supraveghetorul Assemblies of God, David du Plessis etc. Unii dintre cei invitaţi la discuţii au declarat ferm că vorbirea în limbi nu este prezbiteriană şi că toţi cei care vorbesc în limbi ar trebui invitaţi să părăsească biserica!
În 1970, la A 182-a Adunare Generală, comisia a depus un raport final, alcătuit din patru secţiuni: 1) O secţiune exegetică despre Duhul Sfânt şi darurile sale; 2) Consideraţii teologice; 3) Aspecte psihologice; 4) Recomandări.
Am găsit raportul pe internet şi îl postez AICI, fiindcă avem în el un alt mod de a purta dezbateri şi de a face teologie. Mult mai civilizat, mult mai argumentat, mult mai onest, mult mai biblic.
Pe confraţii penticostali îi previn că prezbiterienii au ales o cale de mijloc, rezumată în următoarele 8 puncte finale din secţiunea exegetică.
În cazul în care cineva e dispus să le traducă, le voi posta şi în română.
Our conclusions from the exegetical study may be summarized thus:
1. The Church, according to the New Testament, is a supernatural fellowship in which the talents and services of the members are a continuation of the life and work of Christ himself, mediated by the Spirit.
2. Of all the spiritual gifts, that of speaking in tongues was open to certain dangers and abuses. But Paul did not forbid the exercise of this gift in private; he nevertheless restricted its exercise in public, demanding that the tongues be always interpreted.
3. For the apostle speaking in tongues is good, but prophesying is better, and love for God and men is best of all.
4. From the silence of the gospels and of the great majority of the epistles on the subject of the gift of speaking in tongues we conclude that it occupied a subordinate place in the life of Christians in the apostolic age.
5. In the light of current claims that glossolalia is a proof of having received the so-called „baptism of the Spirit,” it is necessary to note that, while the verb „to baptize” is used by scripture in connection with the Spirit, the noun „baptize” is never used in the form „baptism of the Spirit.” The elaboration of the doctrine concerning this „baptism of the Spirit” seems to be a sectarian over-interpretation, and to contrast it to baptism with water is contrary to the apostolic teaching that there is but one baptism. Since „by one Spirit we were all baptized into one body” it is unwarranted to teach that speaking in tongues is an indispensable sign of having received the Spirit.
6. We believe that the correct method of ascertaining the revelation of the purpose of God in scripture is to give primary attention to its didactic, rather than its historical parts. Hence we should look for guidance in such matters to the teaching of Jesus and the sermons and epistles of his apostles, rather than to the narratives of the Book of Acts. We must, however, keep in mind that the pattern of empowering by the Spirit revealed in these narratives is both a stimulus for the church today and a help in the understanding of Neo-Pentecostal experience among us.
7. We cannot, however, follow the view of some theologians that the purely supernatural gifts ceased with the death of the apostles. There seems no exegetical warrant for this assumption. Rather are we to „test the spirits to see whether they are of God,” since each one of the charismatic gifts had its counterfeits and frauds.
8. We therefore conclude, on the basis of Scripture, that the practice of glossolalia should be neither despised nor forbidden; on the other hand it should not be emphasized nor made normative for the Christian experience. Generally the experience should be private, and those who have experienced a genuine renewal of their faith in this way should be on their guard against divisiveness within the congregation. At the same time those who have received no unusual experiences of the Holy Spirit should be alert to the possibility of a deeper understanding of the gospel and a fuller participation in the gifts of the Spirit—of which love is the greatest. (For further implications of these principles, see section entitled „Guidelines.”)
15 decembrie 2010 at 4:51 pm
deci s-a putut.
in anii 60, daca nu ma insel, si catolicii au avut aceiasi problema in america de sud. ar fi trebuit exclusi cam multi. papa a decis insa ca sunt catolici buni si ei au ramas catolici. deci se poate.
la noi nu se poate.
si mai ziceau unii ca românia e tara tuturor posibilitatilor…
15 decembrie 2010 at 5:01 pm
Pesemne baptiştii români sunt mai consecvenţi decât papa! 🙂
15 decembrie 2010 at 6:11 pm
daca nu kiar mai …catolici 😦
15 decembrie 2010 at 6:28 pm
Principiul unitatea există decât în uniformitate ne face un mare deserviciu. Unitatea devine desăvârșită în diversitate și cu atât mai mult mai interesantă. Desigur, aprob principiul de mai sus când diversitatea este biblică și nu se face abuz de așa-zisele daruri ale Duhului Sfânt.
Excelent articol. Mulțumim foarte, foarte mult.
15 decembrie 2010 at 6:32 pm
Beniamin, e un „decât” în comentariul tău care cere un „nu”. „Unitatea NU există decât…”
15 decembrie 2010 at 5:33 pm
Este Evidenta diferența de clasa teolohica si de civilizatie la ‘liberalii’ astia de prezbiterieni. Multumim de lecție de istorie recenta
16 decembrie 2010 at 2:21 am
Nu ma simt deloc ‘liberal’ 😛 iar parintii cind vin aici se bucura de invatatura sanatoasa (au trebuit sa lase deoparte prejudecatile caracteristice mediului neoprotestant din nordul Romaniei ).
Dar om fi noi prezbiterienii irlandezi mai pe linia celor scotieni 😀
Avind in vedere ca pastorul precedent s-a mutat in U.S. sint vesti bune si pentru cei de acolo 😀
17 decembrie 2010 at 2:54 am
Observati cateva lucruri f importante.
1) Analogia si comparatia cu ce a fact UBR nu tine. Dupa cum vedeti mai sus, unii pastori prezbiterieni implicati in miscarea harismatica au fost scosi din functie!!! La baptisti (din cate stiu eu) a fost scos numai unul!!! Numai cand fenomenul a devenit mai raspandit si se para ca mai multi pastori prezbiterieni au fost implicati in aceasta lucrarea o comisie a fost stabilita etc…Ceea ce nu e cazul la baptistii romani din cate stiu.
Deci – sa ceri la UBR (care nu are multe cazuri de genul Tson-Strajerii) sa faca o comisie etc pt un singur caz nu e rezonabil si (din nou) nu ar prezenta o paralela cu ce sa intamplat in America.
2) Sunt aproape sigur ca UBR si Negrut ar agreea cu cele 8 puncte de mai sus (cel putin in mare). Ma indoiesc ca Strajerii ar agreea cu asta (cel putin din cate am auzit ca exista la ei pe site-uri etc).
3) Sa-i vezi pe prezbiterienii din Korea…aia da carismatici (o mare parte din ei)! 🙂
Blessings and joy,
Cristi
17 decembrie 2010 at 8:57 am
Bun, nu facem comisie, că e prea mult să ne complicăm cu o comisie pentru 3 oameni. Dar de ce nu se face un raport biblico-exegetic. Îl suspenzi pe Iosif Ţon fiindcă nu mai e baptist. De ce nu-i suspenzi pe toţi penticostalii (să nu mai slujească în biserici baptiste), că doar nici ei nu sunt baptişti? Ţon nu era membru în UBR.
.
Pardon, Lucian Ciupe a trebuit să-şi dea demisia tocmai pentru că are convingeri diferite în privinţa lucrării Duhului Sfânt:
Citez:
“Motivul acestei demisii, în forma anunțată și în plenul bisericii, este „diferența dintre convingerile mele teologice și convingerile pe care le are conducerea bisericii și o parte bună din adunare” în raport cu persoana și lucrarea Duhului Sfânt.”
“Am luat această decizie la finalul unei perioade în care am căutat să înțeleg voia lui Dumnezeu pentru viața mea și a familiei mele. Prin demisia mea doresc să evit provocarea unor conflicte dureroase și a unei diviziuni ireversibile în cadrul bisericii.”
.
Nu cred că Lucian Ciupe e singurul pastor baptist cu astfel de convingeri, care de altfel nu intră în conflict cu nimic din mărturisirea de credinţă OFICIALĂ.
15 decembrie 2010 at 6:05 pm
Nu stiu ce mai fac prezbiterienii americani astazi !
15 decembrie 2010 at 6:18 pm
Nici eu nu ştiu ce fac, dar ştiu ce au făcut.
15 decembrie 2010 at 6:41 pm
„O duce” rău prezbiterienii. Doctrinar vorbind, s-au îndepărtat mult de valorile Scripturale, dar mai există și biserici care se țin de Scriptură. Chiar am un exemplu în minte.
15 decembrie 2010 at 6:52 pm
Ca şi în cazul anglicanilor, chestiunea asupra căreia sunt divizaţi actualmente este homosexualitatea (acceptarea căsătoriilor homosexuale etc.)
16 decembrie 2010 at 3:07 am
Ei… asta este; si aici s-au ratacit si fratii anglicani. Ce trist. In loc sa fie biserica cea care sa tina piept acestei rataciri induse de political corectness, biserica anglicana a fost din pacate ingenucheata si amagita in aceasta problema. Sigur cred ca exista comunitati anglicane (cele cu o tenta evanghelica) care nu au acceptat acest pacat si aceasta ratacire, dar ma tem ca acestea sunt in minoritate, din cate stiu eu. M-as bucura sa nu fie asa.
16 decembrie 2010 at 2:46 am
daca ai auzi tot atit de des despre ‘aberatiile’ doctrinare rostite ocazional in multe din bisericile baptiste / penticostale din tara, ar trebuie -analog – sa treci denominatiile evanghelice prin mai toate ereziile trinitariene …
Diferenta e ca prezbiterienii din vest au ceva mai multa rabdare si cumpatare in abordarea ‘istoriei’ viitoare.
15 decembrie 2010 at 6:21 pm
Ai 10 din 10 de la mine pentru articol!
Multumim pentru munca depusa.
15 decembrie 2010 at 6:39 pm
[…] AICI un exemplu bun al unei patologii asemănătoare cu cea din zilele noastre. Totodată, și o […]
15 decembrie 2010 at 6:39 pm
Wow,tare mi-ar place sa citesc articolul sau chiar toata cartea in limba romana.Nu am inteles de ce era necesara prevenirea penticostalilor inainte de citire,poate poti da cateva detalii.Multa pace.
15 decembrie 2010 at 6:52 pm
Prezbiterienii i-au păstrat pe „harismatici” în biserică (nu i-au scos pe făraş), dar în raportul lor consideră că vorbirea în limbi nu e o experienţă normativă pentru viaţa creştină. Penticostalii clasici susţin că vorbirea în limbi este semnul iniţial al botezului cu Duhul, deci sunt mai restrictivi în această privinţă şi consideră că relatările din Fapte (Corneliu, Efes etc.) sunt prescriptive.
15 decembrie 2010 at 7:43 pm
Tocmai vroiam sa remarc f. ca lectia prezbiterienilor e si pt penticostalii romani, nu doar pt noi baptistii. N-am stiut care era doctrina oficiala a penticostalilor roamni, dar praxiologia era diferta de ce scrie autorul citat…(vorbesc de perioada cind eram in tzara).
In ce-i preiveste pe prezbiterienii americani, ei sunt impartiti in 2: „buni si rai”. Cei ai lui Kennedy sunt mai conservatori. Ceilalti nu doar cu homosexualii ci si cu altele stau rau de tot… Am anumite contacte cu ei. Fac tot felul de slujbe comune cu hindusii si cu alti necrestini, etc.
15 decembrie 2010 at 11:57 pm
Multumesc mult.Nu mi-ar place sa ma numesc penticostal modern dar parca nici printre „clasici” nu-mi gasesc locul,probabil ca de aici si „numele”.O sa fie loc pe bogul tau pentru o discutie intre clasici si mai putin clasici?As fi interesat sa urmaresc.Cat despre presbiterieni cred ca putem invata ceva si de la ei.Multa pace.
15 decembrie 2010 at 6:56 pm
Manu,eşti curajos! Felicitări! Am citit bine concluziile. Primul material pe care l-ai recomandat e cam lunguţ, dar pe unde am citit în el nu a părut rău deloc, îl citesc eu tot. Este clar că în istorie au mai fost situaţii similare şi vor mai fi. Însă Prezbiterrienii ne dau o lecţie bunicică. Întâi au avut situaţia, apoi si-au compus comisia/echipa de studiere(ce componenţă!) , apoi şi-au luat timpul necesar cercetării şi audierii (pe cine au audiat!?) iar concluziile au fost pe măsură.
În cazul de faţă concluziile şi deciziile sunt şi ele… tot pe o măsură…
15 decembrie 2010 at 9:40 pm
Multumesc si eu pentru aceasta lectie de istorie. „Ce facem“ este masura circumstantelor prin care trecem; „Cum facem“ este intotdeauna masura caracterului nostru.
Inca o data, multumesc. Ma bucur ca m-am intalnit printre comentatori cu prietenii mei …
15 decembrie 2010 at 9:45 pm
[…] Un link pentru postul unui frate care ne trimite spre o lectie de istorie necesara pentru potolirea „furtunii dintr-un pahar cu apă“ prin care trece cultul baptist in Romania: aici […]
16 decembrie 2010 at 1:17 am
[…] Conțac, în articolul Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de …, arată că a fost constituită o comisie de evaluare, care a avut în componenţă 11 membri: trei […]
16 decembrie 2010 at 1:36 am
[…] Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România – UPDATE (mariuscruceru.ro) 6. Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de … (vaisamar) 9. Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile! (romaniaevanghelica) […]
16 decembrie 2010 at 8:54 am
Da, e important ce/cum au facut prezbiterienii atunci, dar cred ca mai important pentru noi azi este daca decizia/concluzia lor a fost una buna sau nu. Istoria ne-a aratat ca de atunci incoace ei au tot incercat sa impace pe toata lumea, sa nu jigneasca pe nimeni si sa fie „la mijloc”. Sincer nu mi-ar placea sa ajungem si noi peste 60 de ani unde sunt ei acuma. Daca dupa 180 de ani le-a trebuit o comisie sa dezbata ce cred si in 60 de ani si-au „matrasit” credinta, atunci mai bine o lasau asa. Bine zicea un politician ca daca vrei sa omori un subiect faci o comisie!
16 decembrie 2010 at 9:02 am
Nu credeţi că decizia de a face o comisie a fost înţeleaptă? Faptul că au produs un raport e dovada că subiectul n-a fost omorât! Indiferent ce ne arată istoria de atunci încoace, momentul 1970 trebuie judecat în propriii termeni! N-au avut nevoie de 180 de ani să dezbată ce cred. Au avut nevoie de doi ani să-şi clarifice poziţia faţă de manifestările carismatice ivite în sânul lor. Interpretarea dvs. este foarte tendenţioasă.
.
Ar fi mai util dacă aţi citi raportul şi aţi identifica negru pe alb de nu e bine în el.
16 decembrie 2010 at 9:19 am
Faptul ca au produs un raport nu e, in sine, un lucru bun sau rau. Poti face un raport pe care sa il dezbati ani de zile si sa fie prost, sau sa il dezbati 1 zi si sa fie bun, sau invers. Raportul il judeci prin prisma efectelor produse, iar ce am spus eu a fost ca efectele nu au fost cele mai bune. De asemenea, am spus ca in 60 de ani (deci 1/3 din timpul de la infintare) au stricat mai mult decat inaintasii lor. Eu zic ca e o contra-performanta cam evidenta.
16 decembrie 2010 at 10:13 am
Ce dovadă aveţi că efectele nu au fost cele mai bune? Este aberant să pui în seama acestui raport cusururile de azi ale Bisericii prezbiteriene (slujbe comune cu hinduiştii, căsătorii gay etc.). Cum dovediţi că există o legătură între acest raport şi situaţia de azi a unei părţi a Bisericii prezbiteriene?
.
Dacă o fi adevărat că în 60 de ani s-a „stricat” mai mult decât în perioada precedentă, nu e deloc sigur că lucrurile s-au deteriorat din cauza aplicării recomandărilor din acest raport. Eroarea dvs. este de logică. Dacă spun: „Maria e prietenă cu Ion. Maria este însărcinată”, dvs. trageţi imediat concluzia că Ion e cel care a lăsat-o gravidă pe Maria!
16 decembrie 2010 at 9:34 am
Din cate stiu,s-ar putea sa nu stiu corect, dar in US exista si ramura evanghelica a prezbiterienilor(prezbiterieni evanghelici),care sunt aproape baptisti :)) doar ca boteaza copiii.Invatatura pe care o au e sanatoasa si sunt oameni deosebiti,cel putin cei cu care am intrat eu in contact si nu au fost putini.
Cat despre politichia bisericeasca parca mi s-a acrit :).
16 decembrie 2010 at 10:26 am
Exista intr-adevar o ramura „back to basics” tocmai pentru ca au inteles ca s-a mers prea departe cu deschiderea si compromisul. Ce am spus eu este ca acest tip de raport a reprezentat un pas, intre mutli altii, prin care s-au departat de ce au crezut vreme de 180 de ani.
16 decembrie 2010 at 11:11 am
Fiindcă nu ştiţi câte raporate pe teme controversate au existat în istoria Bisericii prezbiteriene, nu puteţi face din acest raport „sursa tuturor răutăţilor” sau „poarta de intrare a ereziilor”. Aţi citit raportul şi aţi identificat erezii în el? Premisa de la care porneşte raportul este că trebui să-i asculţi pe oameni înainte de a-ţi face o părere. Or tocmai asta nu prea a făcut Consiliul Uniunii Baptiste.
16 decembrie 2010 at 6:45 pm
Manu, vad ca incerci in zadar sa pledezi pentru logica in aceste comentarii. Omul are o obsesie: ca raportul a dus la liberalism. Asta crede el si n-ai ce-i face. A tras deja concluziile si nu vrea sa fie deranjat de realitate.
16 decembrie 2010 at 10:41 am
[…] Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi?, de Emanuel Conțac pe blogul Vaisamar […]
16 decembrie 2010 at 11:49 am
[…] This post was mentioned on Twitter by Virginia Brasov, Emanuel Contac. Emanuel Contac said: Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970 când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi? : http://wp.me/p8YpW-1ku […]
16 decembrie 2010 at 3:44 pm
Am încercat o traducere. Pe alocuri am adăugat câte un cuvânt pentru o înțelegere mai exactă a sensului. Rezultatul e mai jos:
Concluziile noastre în urma studiului exegetic pot fi rezumate astfel:
1. Biserica, conform Noului Testament, este o părtăşie supranaturală în care darurile şi slujirea membrilor sunt o continuare a vieţii şi lucrării lui Hristos, intermediată de Duhul Sfânt.
2. Dintre toate darurile spirituale, cel al vorbirii în limbi a fost expus anumitor pericole şi abuzuri. Dar Pavel nu a interzis practicarea acestui dar în viaţa particulară; totuşi, el a limitat practicarea acestui dar în public, cerând ca vorbirea în limbi să fie întotdeauna talmăcită.
3. Este foarte bine ca un apostol să vorbească în limbi, dar să profeţească este şi mai bine, iar dragostea pentru Dumnezeu şi oameni este cea mai bună dintre toate.
4. Din faptul că evangheliile şi marea majoritate a epistolelor ignoră subiectul vorbirii in limbi, tragem concluzia că acesta a ocupat un loc secundar în viaţa creştinilor din timpul apostolilor.
5. În privinţa afirmaţiilor curente că vorbirea în limbi este un semn al aşa-zisului „botez cu Duhul Sfant”, este necesar să scoatem în evidenţă că deşi verbul „a boteza” este folosit în Scriptură atunci când se vorbeşte despre „botezul Duhului”, substantivul „botez” nu e folosit niciodată sub forma „botezul cu Duhul Sfânt”. Elaborarea doctrinei în privinţa „botezului cu Duhul Sfânt” pare a fi o supra-interpretare sectantă, iar diferenţierea între acesta (botezul cu Duhul Sfânt) şi botezul în apă este opusă învăţăturilor apostolilor care spun că există un singur botez. Cum „printr-un singur Duh am fost toţi botezaţi într-un singur trup”, este nejustificat să susţii (să îi înveţi pe alţii) că vorbirea în limbi este un semn indispensabil al primirii Duhului.
6. Noi credem că metoda corectă de înţelegere a (revelaţiei) scopului lui Dumnezeu în scriptură este aceea de a ne uita mai degrabă la partea de învăţături, decât la partea istorică. Prin urmare, în privinţa acestor chestiuni, ar trebui să căutăm călăuzire în învăţăturile lui Hristos, în predicile şi epistolele apostolilor Lui, decât să ne uităm la întâmplările cărţii Faptelor Apostolilor. Cu toate acestea, trebuie să ţinem minte că tiparul împuternicirii făcute de Duhul Sfânt, tipar revelat în aceste întâmplări din Faptele Apostolilor, este atât un stimul pentru Biserica de astăzi, cât şi un ajutor în înţelegerea experienţei neo-penticostale printre noi.
7. De asemenea, nu putem fi de acord cu ceea ce cred unii teologi, şi anume că darurile pur supranaturale au încetat să existe odată cu moartea apostolilor. Nu pare să existe nicio garanţie exegetică pentru această presupunere. Mai degrabă noi trebuie „să testăm duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dumnezeu”, de vreme ce fiecare dar carismatic a avut parte de fraude şi falsificări.
8. De aceea, noi concluzionăm, pe baza Scripturii, că practicarea vorbirii în limbi nu ar trebui nici dispreţuită nici interzisă; pe de altă parte, nu ar trebui ca accentul să cadă pe ea şi nici să fie făcută normă pentru experienţa creştină. În general, experienţa vorbirii în limbi ar trebui să fie privată, iar aceia care au experimentat o reînnoire autentică a credinţei lor în acest fel, ar trebui să fie atenţi să nu dezbine comunitatea (adunarea/congregaţia). În acelaşi timp, cei care nu au avut o experienţă neobişnuită cu Duhul Sfânt ar trebui să fie mai atenţi la posibilitatea înţelegerii mai profunde a evangheliei şi la o implicare deplină în domeniul darurilor Duhului Sfânt – dintre care cel mai mare e dragostea.
(Pentru implicatii ulterioare ale acestor principii, puteţi consulta secţiunea „Orientări”).
16 decembrie 2010 at 6:53 pm
Multumim pentru traducere.As vrea sa-mi permiteti s-o afisez si pe blogul meu, ca sa primeasca o vizibilitate mai mare. Asa, ingropat intre comentarii, risca sa treaca neobservat.
16 decembrie 2010 at 10:42 pm
Sigur, se poate prelua traducerea!
16 decembrie 2010 at 11:10 pm
Multumesc.
16 decembrie 2010 at 8:11 pm
Multumim pentru traducere.
16 decembrie 2010 at 8:19 pm
Excelent! Dacă o organizație pe care mulți o consideră un ”dinozaur” evanghelic, a fost în stare de un asemenea discernământ și pragmatism, cum arată acum ”afuriseniile” noastre sumare. Este opinia mea că o instituție nu poate fi un agent al reformei. Mă refer la reforma care ne întoarce la originalul credinței și purifică instituția de încărcarea excesivă de uman.
Felicitări!
16 decembrie 2010 at 10:36 pm
Domnule Contac
Carismatismul anilor 70 era diferit de cel in care a intrat Ton. Este o problema de intelegere in context. You know the one big rule (among others)of interpretation, context, context, and context.
Poate v-ar interesa acest articol: http://ioan8.wordpress.com/
16 decembrie 2010 at 10:58 pm
Prin ce era diferit?
.
Admiţând că Iosif Ţon este un alt fel de carismatic decât cei din anii 70, cu ce schimbă asta validitatea exemplului dat de prezbiterieni? Am luat exemplul lor nu pentru că situaţia e comparabilă în detalii, ci pentru că maniera în care au rezolvat ei problema ar fi putut fi aplicată şi aici: formarea unei comisii, audieri ale unor persoane implicate, formularea unui document exegetic şi pastoral etc. În loc de asta, avem comunicate jenante, bule papale, proclamaţii ex cathedra în lipsa oricărei justificări biblico-teologice.
17 decembrie 2010 at 12:13 am
[…] acestea se distinge o postare recenta lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste evenimente […]
17 decembrie 2010 at 12:38 am
Manu, cred ca ar trebui facuta o „strigare” in piata blogosferica pentur cine se ofera sa traduca si restul documentului. Cu cat sunt mai multe puncte de reper cu atat mai bine.
Ne vine mai usor sa ne pozitionam in anumite probleme mai delicate.
„vaisamar-ieni” multumesc fratelui Puscas pentru traducere. 🙂
17 decembrie 2010 at 2:36 am
[…] 4. Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile! (romaniaevanghelica) 5. Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de … (vaisamar) 6. Răspunsul lui Iosif Ţon la Comunicatul Uniunii Baptiste (lascaupetru) 13. Iosif […]
17 decembrie 2010 at 11:11 am
„Pe confraţii penticostali îi previn că prezbiterienii au ales o cale de mijloc, rezumată în următoarele 8 puncte finale din secţiunea exegetică.”
La fel de bine se putea afirma: „Pe fraţii baptişti îi previn că…” Poate chiar era mai corect.
17 decembrie 2010 at 11:18 am
Just. Pe toată lumea prevenim că… 🙂
17 decembrie 2010 at 12:54 pm
Se pare ca in urma modului de actiune al UBR legat de Iosif Ton, a mai aparut o voce puternica in blogosfera evanghelica: Constantin Joldes, pastor la Biserica Harul din Zalau.
https://constantinjoldes.wordpress.com/
17 decembrie 2010 at 1:04 pm
[…] acestea se distinge o postare recenta a lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste […]
17 decembrie 2010 at 1:04 pm
Din an in Pasti mai pun si eu o nota la mine pe fb. ( ca unul inca prea timid ca sa ma visez „blogher”…)
Iata ce-am scris inspirat de acest post al tau cu presbiterienii:
Judetul Strajerilor Presbiterieni
Am parcurs raportul intitulat “Lucrarea Duhului Sfint”, tiparit in 1970 si intocmit de un comitet al Bisericii Presbiteriene Unite din USA, insarcinat cu studierea miscarii carismatice din biserica lor.
Prietenul Emanuel Contac a fost primul care ne-a prezentat acest document si a postat citeva pasaje interesante din el pe blogul lui.
Mi-a placut finalul studiului, unde ne sint prezentate procedurile, metodele prin care membrii comitetului s-au achitat de misiunea lor – un “modus operandi” total diferit de cel folosit pe plaiul mioritic.
Sint convins ca multi din prietenii mei baptisti ar fi preferat metoda americana de mai jos, in locul mazilirii fara prea mult “judetu”al lui Ton, si a mult prea agresivei discreditari a Strajerilor ca fiind niste eretici, dupa chipul si asemanarea proorocilor lui Baal…
In speranta ca mi se va trece cu vederea romaneasca mea ruginita, iata pasajele cu pricina:
“Analizind dimensiunile psihologice ale miscarii carismatice, sub-comitetul a ascultat marturia clericilor, atit a celor care suporta miscarea cit si acelor care sint impotriva ei.
Comitetul s-a intilnit cu biblisti, teologi si seminaristi presbiterieni si de alte denominatiuni.
S-au facut studii amanuntite a literaturii in domeniu, inclusiv raporturi (dari de seama) ale altor denominatiuni, brosuri, reviste, articole, prezentari stiintifice, inregistrari pe banda, carti, etc.
Membrii sub-comitetului au vizitat numeroase si felurite adunari carismatice, si intreg sub-comitetul a vizitat o mare biserica Episcopala dintr-o citadela importanta a acestei tari, pentru a se intilni cu membrii bisericii, conducerea oficiala si cu pastorul. Aproximativ 80% din membrii acestei congregatii au fost participanti implicati in dimensiunea carismatica a experientei crestine. Membrii subcomitetului au intervievat aproximativ patruzeci de membri ai congregatiei, in grupuri sau individual, incluzind copii, adolescenti, repezentanti ai comitetelor de conducere, persoane din toate paturile sociale, cu felurite profesii si nivel de pregatire, unii fiind implicati in miscare si avind umplerea carismatica a Duhului Sfint, iar altii nu.
Au avut loc lungi interviuri cu pastorul.
S-au urmarit indeaproape si adunarile de Vineri seara ale unui grup carismatic de aproximativ 250 de persoane.
Individual, membrii subcomitetului au discutat despre miscare, pe indelete, cu reprezentanti ai disciplinelor stiintifice de tot felul si cu clerici din diferite denominatiuni, inclusiv biserica romano-catolica…”
E foarte interesanta concluzia medicala la care a ajuns sub-comitetul dupa ce a analizat nu mai putin de saisprezece diferite studii si referate stiintifice, facute de psihiatri si psihologi de renume, care au studiat miscarea carismatica.
Citez:
“Subcomitetul n-a gasit nici o evidenta de patologie in (aceasta) miscare. S-a remarcat faptul ca miscarea e dinamica, creste, si cuprinde persoane din aproape orice denominatie, profesie si pozitie sociala.
Diferite tipuri de personalitate si niveluri de pregatire educationala sint prezente, iar statutul socio-economic se extinde de la cei needucati pina la cei cu inalte pozitii executive, de mare raspundere in corporatii majore, in guvernul federal si in programul spatial. Doctori, psihologi, psihiatri, savanti, profesori de toate felurile, clerici din orice denominatie inclusiv mai marii lor, si profesori de religie si filozofie fac parte din aceasta miscare.”
Hmm… Care va sa zica, Strajerii presbiterieni par a fi oameni normali si intregi la cap!
19 decembrie 2010 at 1:15 am
[…] abateri doctrinare. Personal am remarcat punctele de vedere exprimate de Emanuel Conțac aici și aici (traducerea pe blogul Persona) precum și de Alin Cristea aici și aici care au venit cu analize […]
7 ianuarie 2011 at 2:15 pm
[…] În sens etimologic, aş spune că nici Cultul Baptist şi nici AGA RVE n-au fost suficient de inchizitoriali cu Iosif Ţon. Inchizitoriali au fost prezbiterienii din ani ’70 de care vorbeam recent într-o postare. […]
17 ianuarie 2011 at 1:03 pm
[…] istorice furnizate ulterior (de către oameni care și-au făcut timp să se documenteze; vezi aici și aici), denotă lacune semnificative la nivelul culturii istorice a liderilor, din nefericire. […]
25 ianuarie 2011 at 10:54 pm
[…] Conțac, în articolul Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de …, arată că a fost constituită o comisie de evaluare, care a avut în componenţă 11 membri: trei […]
26 ianuarie 2011 at 12:29 am
[…] Postarea anului: Emanuel Conțac, articolul „Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi?” (Citește aici.) […]
26 ianuarie 2011 at 5:14 pm
[…] Postarea anului: Emanuel Conțac: Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de … […]
26 ianuarie 2011 at 11:04 pm
[…] Postarea anului: Emanuel Conțac: Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de … […]
28 ianuarie 2011 at 11:33 pm
[…] de AICI (de data asta întorcând binoculul), în speranţa că voi câştiga, dacă nu vreun premiu, […]
2 februarie 2011 at 12:02 pm
[…] Conțac, în articolul Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de …, arată că a fost constituită o comisie de evaluare, care a avut în componenţă 11 membri: trei […]
10 mai 2013 at 2:10 pm
De-a dreptul încântător, iar regula bunului simț pusă la loc de cinste. Mulțumim pentru articol!
19 octombrie 2022 at 5:13 pm
[…] Vedeți aici concluziile unui studiu pertinent. […]