Ştiind că sunt câteva zile aproape de Veneţia, amicul meu Ş.C. mi-a sugerat să fac o vizită la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă din acest oraş. O idee bună, mai ales că am fost două zile la Veneţia şi am putut aranja lucrurile din vreme.

Despre doamna Monica Joiţa, directorul interimar al filialei veneţiene, auzisem deja, mai ales în conexiune cu simpozionul internaţional „Tradiţia biblică românească în context european”, organizat de această instituţie în parteneriat cu Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta Linguae Dacoromanorum”, în perioada 22–23 aprilie 2010.

Evenimentul va fi probabil reeditat în 2012. La vremea cuvenită am să postez detalii despre participanţi şi lucrările anunţate.

Deşi promisesem că voi fi la Institut la ora 14.00 (de obicei sunt punctual), nu m-am putut ţine de cuvânt. Am făcut greşeala de a ieşi din ghetoul evreiesc prin celălalt capăt, în loc să mă întorc şi să aleg drumul cunoscut.

Doamna Monica Joiţa ne-a întâmpinat cu multă căldură (eram însoţit de sora mea şi de Daniela Caraman, artist plastic) şi ne-a povestit câte ceva din istoria tumultuoasă a Institutului, a cărui clădire a fost cumpărată de Nicolae Iorga în 1930.

Regimul comunist a abandonat clădirea după 1945, drept care „Casa Română” (cum se numea pe vremea aceea) a căzut în paragină.

La scurtă vreme înainte de Revoluţie, statul român a fost somat de primăria Veneţiei să-şi asume statutul de proprietar şi să înceapă lucrările de reparaţie. Informaţii suplimentare despre istoria „Casei Române” puteţi citi pe site-ul ICR.

Unul dintre saloanele Institutului Român de la Veneţia.  Doamna Monica Joinţa ne-a condus prin încăperile oficiale şi a răbdat cu îngăduinţă veleităţile fotografice ale surorii mele, care ne-a urmărit îndeproape, înarmată cu un aparat foto. 🙂

Reclame