Experienţa mea cu băncile nu e foarte îndelungată. Eram student când am simţit prima dată nevoia să-mi cumpăr nişte cărţi de pe amazon, pentru licenţă. Era la sfârşitul anului 2003.

Cea mai convenabilă ofertă de card pentru plăţi externe era „Taifunul” sub licenţă MasterCard de la BancPost. Cardul era în lei, fără comision. O ofertă excelentă, mai ales că puteam să-mi verific situaţia contului cu Internet Banking, dacă aşteptarea la ghişeele Banc Post nu s-ar fi numărat printre cele mai neplăcute şi birocratice experienţe de care am avut vreodată parte. Am aşteptat în numeroase rânduri 30-40 de minute ca să depun nişte bani, în condiţiile în care o operaţiune dura cam 5 minute iar cozile erau enorme. Uneori se întâmpla ca unele ghişee să nu lucreze, spre marea disperare a clienţilor, care nu înţelegeau de ce şeful de bancă nu face nimic pentru a remedia această situaţie. Vociferări, critici, fără rezultat. Nu de puţine ori se întâmpla ca un angajat să dispară de la ghişeu fără explicaţii, pe o perioada nedeterminată, în ciuda sprâncenelor încruntate şi înciudate ale clientelei exasperate care aştepta să fie băgată în seamă. La Banc Post, clientul nostru era fraierul nostru.

Când mămăliga a explodat şi n-am mai răbdat, am decis să-mi reglez conturile cu Banc Post şi să închid prăvălia. Trecuseră probabil vreo 5 ani de chinuri autoimpuse cu stoicism. Una dintre funcţionare a încercat să mă facă să mă răzgândesc şi i-am spus apăsat şi iritat că mi-a ajuns experienţa şi că sunt inflexibil. Serviciile sunt o bătaie de joc şi gata! Plus că sucursala cea mai apropiată era cam la 20 de minute distanţă. Baţi drum lung şi aştepţi o veşnicie la ghişee ca să depui pe card trei firfirici!

Fiindcă instituţia unde lucrez avea conturile la BCR, m-am repliat. BCR avea o sucursală foarte apropiată, fără cozile uriaşe de la Banc Post. Numai că varianta de card pe care mi-au recomandat-o pentru cumpărături externe (un Visa Electron) a fost cea mai proastă din câte îmi pot imagina. Dacă Taifunul de la Banc Post făcea posibilă tranzacţia în jumătate de oră de la iniţierea comenzii, serviciul Visa Electron e gândit de aşa natură încât decontarea banilor se face după vreo două zile.

Nu pricep arcanele acestei operaţiuni, dar ea implică şi nişte riscuri. Odată m-am trezit fără bani, fiindcă o sumă de bani mi-a fost blocată de două ori, pentru o tranzacţie pe Amazon France pe care o repetasem din cauza unor erori. A durat mult timp până mi-am dat seama de neregulă. Când m-am dus la bancă, nici măcar funcţionarii nu ştiau precis ce anume provocase „gaura neagră” din contul meu. Păţania s-a repetat şi deja a început să mă calce pe nervi. În plus, BCR are comisioane peste comisioane. Sunt curios când se va introduce un comision pentru aerul pe care îl respiri în incinta băncii. Totul a culminat cu blocarea recentă a unuia dintre cardurile mele. Nimeni de la BCR n-a reuşit să-mi explice de ce anume a fost blocat. Cică aş fi folosit cardul la un bancomat care are un dispozitiv de fraudare şi măsura a fost menită să mă protejeze. Pe mine de banii mei şi vice versa! 🙂

Între timp, ITP-ul şi-a mutat iarăşi conturile, de data asta la ING, şi am decis că trebuie să scap de enervările mult prea dese create de cardurile Visa Electron. Pentru cumpărăturile pe internet, ING oferă un Webcard embosat, sub licenţă MasterCard. Tranzacţii eficiente, rapide, fără comisioane sau alte bătăi de cap. Dar, cum nicio bancă nu este perfectă, nici ING nu este deasupra criticilor. Pentru PIN-ul celui de-al doilea card a trebuit să aştept cam 5 săptămâni. Curierul trimis să-mi aducă plicul a pretins că n-a găsit adresa ori că ea era incompletă şi astfel am aşteptat zadarnic vreo 3 săptămâni.

Când am decis că PIN-ul trebuia să sosească şi dacă ar fi fost trimis de la Polul Sud cu vaporul, am început să dau telefoane. Mi s-a promis că se rezolvă în câteva zile şi că voi putea ridica PIN-ul de la una dintre „centrale”. Am cerut să-l ridic de la Unirii. Am sunat după o săptămână, dar nu se ştia nimic de PIN. Mi s-a cerut să indic din nou „centrala” unde să vină plicul. Finalmente, săptămâna asta l-am ridicat, conform înţelegerii. Iată deci că se întâmplă ca o bancă să-şi mai şi respecte promisiunile. 🙂

Deci: nu recomand Banc Post decât ca formă de tortură uşoară. BCR-ul s-a dovedit un mic progres, dar mi-a dat alte bătăi de cap şi m-a enervat cu mulţimea de comisioane ridicole. ING are un alt stil de a lucra şi deocamdată sunt mulţumit. Plus că serviciul HomeBank oferă un avantaj important: posibilitatea reîncărcării cartelei prepay pe internet. E important, mai ales când descoperi că ai rămas fără credit şi nu ai chef să pierzi timp ieşind în oraş pentru atâta lucru.

Anunțuri