Prima parte AICI.

prophēteuo. Informaţiile despre profeţi trebuie completate cu informaţiile despre verbul prophēteuo, folosit de Pavel numai în 1 Corinteni. În contextul emancipării femeilor din Corint, Pavel face câteva observaţii privitoare la ţinuta corectă pe care trebuie să o aibă bărbaţii şi femeile care profeţesc (11:4).

Fiindcă membrii bisericii se arătau zeloşi în exercitarea harismelor, Pavel îi îndeamnă să-şi păstreze entuziasmul şi dorinţa de a profeţi (14:1), fiindcă această acţiune are efecte ziditoare asupra membrilor bisericii (14:3–4). Pusă în raport cu vorbirea în limbi, profeţirea se dovedeşte mai relevantă, fiindcă întreaga biserică primeşte zidire (14:5). Toţi cei care au mesaje profetice le pot transmite, în ordinea cuvenită, pentru ca toţi membrii bisericii să înveţe şi să fie mângâiaţi/îndemnaţi (14:31). În finalul capitolului întâlnim aceeaşi recomandare ca şi la început: „râvniţi să prorociţi” (14:39).

prophēteia. În înţelegerea termenului prophēteia trebuie probabil să pornim de la 1 Tes. 5:20. După imperativul de a nu stinge Duhul, Pavel le cere destinatarilor să nu dispreţuiască profeţiile. Epistola 1 Corinteni conţine şi ea câteva referiri importante. Profeţia apare în lista clasică de harisme (12:10), alături de discernerea duhurilor, vorbirea în limbi şi interpretarea lor. La începutul imnului despre dragoste, Pavel scrie că, în lipsa dragostei, acest dar nu înseamnă nimic (13:2).

Referirea la „taine” şi „cunoaştere” în context sugerează că cele două se subsumează profeţiei, fiind elemente prin care apostolul caută să definească această harismă. Tot în capitolul despre dragoste, profeţia, limbile şi cunoaşterea sunt prezentate ca fiind tranzitorii (13:8). În economia noii realităţi (to teleion) pe care o inaugurează venirea lui Hristos, aceste elemente nu-şi vor mai avea locul, fiind suplinite de cunoaşterea deplină (13:12).

Singura ocurenţă din Romani (12:6) este comparabilă celei din Corinteni, cu precizarea că aici Pavel vorbeşte despre manifestarea harismei conform cu măsura de credinţă (kata tēn analoghian tēs pisteōs). În Pastorale, profeţia însoţeşte primirea de către Timotei a unui dar (charismatos), cel mai probabil o consacrare (hirotonire) în slujbă (1 Tim. 4:14). Mesajul trebuie să fi avut un conţinut amplu, fiindcă în 1:18 Pavel vorbeşte despre aceste profeţii la plural (kata tas proagousas epi se prophēteias) şi consideră că, în conformitate cu ele, Timotei trebuie să-şi exercite fără ezitare autoritatea împotriva învăţătorilor care promovează „miturile” şi „genealogiile”, în locul preceptelor sănătoase.

Acesta ar fi deci contextul biblic paulin de care trebuie să ţinem cont când încercăm să stabilim ce a înţeles Pavel prin prophēteia. Dimensiunea revelatorie a profeţiei (aşa cum o prezintă Pavel) pare să fie bine reprezentată, dacă ţinem cont de 1 Cor. 14:30, de asocierea profeţiei cu „tainele” şi „cunoaşterea” (1 Cor. 13:8) şi de manifestarea ei în contextul consacrării lui Timotei în slujbă (1 Tim. 1:18). Deşi o putem înţelege ca expresie spontană a prezenţei Duhului în mijlocul comunităţii, nu este mai puţin adevărat că Pavel vorbeşte despre ea (şi despre celelalte daruri) de o manieră care sugerează că profeţia poate fi căutată (1 Cor. 12:31; 14:1; 14:39) sau manifestată proporţional cu credinţa avută (Rom. 12:6).