Update 18 august 2012.

Dintr-un documentar despre Pompeii am aflat că și romanii mâncau la masă uneori. În tavarnele de unde se putea cumpăra și mâncare pentru acasă.

Analizând modul în care a fost tradus verbul katakeimenon („stând întins”, „alungit”), folosit în 1 Cor. 8:10, am început să mă întreb: când şi cum s-a schimbat obiceiurile europenilor în privinţa modului de a mânca?

Despre romani ştim că mâncau „într-o rână” tolăniţi pe canapele. De bună seamă, n-aveau bunici evlavioase care să le atragă atenţia că nu e frumos să mănânci aşa. În copilărie, când mergeam la bunici, îmi făcea o plăcere deosebită să mănânc întins pe „cuptiori”, dar bunica (maternă) avea obiecţii serioase – aproape teologice! – la această postură, considerată ireverenţioasă.

Aveam mari dificultăţi să înţeleg ce e „păcătos” în această atitudine. Uneori protestam. Şi cred că aveam dreptate, numai că nu aveam argumente.🙂 Nu ştiam că evreii din perioada primului secol păreau să nu aibă astfel de reţineri. Evangheliştii scriu în numeroase rânduri că Isus mânca întins, potrivit obiceiului vremii, dar traducerea Cornilescu ascunde (involuntar, probabil) acest detaliu.

Lipsa de acurateţe se vede şi în 1 Cor. 8:10, dar nu doar la Cornilescu. Toate versiunile care traduc participiul katakeimenon prin secvenţa „şezând la masă” (Nitz. 1897, Cornil. 1931, Gal. 1938, Bibl. 1968, NT. 1979, Anania, NT 2002) creează în mintea cititorului neavizat imaginea anacronică a unor oameni care stau pe scaune, în jurul mesei, cam cum stau europenii la masă de peste un mileniu şi ceva.

Apropo, ştie cineva exact de când?