Puţinele mele lecturi din traducerile româneşti ale scrierilor patristice m-au învăţat să trag în permanenţă cu coada ochiului la textul grecesc. În traducătorii români nu poţi avea încredere, fiindcă, atunci când nu fuşeresc, te trag pe sfoară cu sânge rece.

Să mă explic.

Citesc azi din Catehezele baptismale ale lui Ioan Gură de Aur (Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2003), în traducerea lui Marcel Hancheş. Nu cred că am mai citit până acum nimic de acest domn. Textul lui curge binişor. Uneori pune între paranteze termenii greceşti, ceea ce dă o notă de autenticitate traducerii.

Numai că ce face el uneori e de-a dreptul scandalos. De pildă, în omilia a şaptea, Ioan Gură de Aur spune că cine vizitează locurilor unde sunt depuse rămăşiţele martirilor („moaştele mucenicilor”, în traducerea lui M.H.) are parte aduce o anumită „binecuvântare”.

Cum ediţia românească are la bază textul din Sources Chrétiennes nr. 50, editorul francez scrie că „binecuvântarea” de care vorbeşte predicatorul răsăritean este uleiul sfânt care era ars la mormintele martirilor (vezi mai jos textul, p. 230, n. 3, care continuă pe următoarea pagină).

Dă click pe imagine pentru a vedea toată pagina.

Cum traduce asta Marcel Hancheş? Citez de la p. 106, n. 5

„Acelaşi editor crede că această binecuvântare se referă la uleiul binemirositor ce ieşea (!) din trupurile sfinte”. Şi urmează un citat din Ioan Gură de Aur (PG 50, col. 664).

Această deformare a comentariilor editorului francez este scandaloasă şi trădează o gravă lipsă de etică profesională. După ce preiei (probabil fără permisiune) textul editorului francez, îi mai şi deformezi fondul de idei, doar de dragul de a scoate uleiul sfinţit direct din moaştele martirilor!

Anunțuri