Zilele acestea se află în România Lee Grady, fost redactor şef al revistei Charisma. Peter Kuzmič se cunoştea cu el şi a dorit să-l revadă. Având amândoi agende foarte aglomerate în această perioadă, nu s-au putut întâlni decât sâmbătă seară. Dat fiind că Lee Grady era cazat în campusul Universităţii Biblice din România, prof. Kuzmič a decis să meargă acolo, mai ales că UBR e la o aruncătură de băţ de ITP. Am decis să-l însoţim: eu, Corneliu Constantineanu, soţia lui, Ioana, şi Marcel Măcelaru, decanul Facultăţii de Teologie de la Osijek.

Pastorul Ioan Ceuţă, preşedintele Universităţii, tocmai terminase de oficiat o nuntă şi ne-a întâmpinat cu verva lui obişnuită. Cei care ştiţi polemicile aprinse pe care le-am purtat cu el pe marginea cărţii Răscumpărarea memoriei şi povestea plagiatului pe care l-am descoperit în paginile tezei sale de doctorat probabil deja începeţi să aveţi emoţii pentru mine. Dar să nu ne pripim.

Dr. Ioan Ceuţă ne-a salutat cu amabilitate şi s-a oferit să fie ghidul nostru în campus. Am fost impresionat de baza materială: o biblioteca foarte spaţioasă, săli de clasă bine puse la punct, o aulă de peste 700 de locuri, spaţii de cazare moderne. N-am văzut însă studenţi şi, dacă am înţeles bine din conversaţia dintre gazdă şi oaspetele principal, acreditarea nu mai este un obiectiv pentru şcoală, după ce UBR a pierdut dreptul de a mai înscrie studenţi.

Oricum, indiferent de ce cusururi i s-ar găsi gazdei noastre – un prea mare ataşament faţă de Ancien Régime sau splendidul talent de a se acomoda la orice regim politic, transformând dificultăţile în oportunităţi – nu se poate spune că nu este un charmer şi un spirit ospitalier. Ne-a invitat mai întâi la birou, unde a depănat amintiri cu prof. Kuzmič şi s-a întreţinut cu ceilalţi musafiri, iar apoi ne-a reţinut la masă, unde urma să sosească şi Lee Grady. Vremea era cam înaintată şi nu sunt sigur că dieteticienii noştri şi-ar fi dat consimţământul să ne aşezăm la o masă bogată asupra serii, dar în final am acceptat.

La final, pastorul Ceuţă (care mă întâmpinase cu „maestre”) mi-a urat multă binecuvântare şi nu am motive serioase să-l suspectez de lipsă de sinceritate în rostirea acestei benedicţii. Sau poate că prezenţa pacificatore a prof. Kuzmič a fost esenţială. Ştiu despre el că a urmărit atent negocierile de la Dayton care au pus capăt războiului bosniac în 1995. Cu o asemenea experienţă (câştigată fie şi numai ca observator) disputele mele de ordin academic cu Dr. Ceuţă par mizilicuri. Prin urmare, nu pot decât să răspund: „Aşa să fie”.