Postarea anterioară despre Bonhoeffer se încheia cu o întrebare: putem să-l considerăm pe Bonhoeffer martir având în vedere implicarea sa într-o conspiraţie politică-militară?

Până apucaţi să citiţi răspunsul ultrascurt la această întrebare, precizez că există o excelentă carte despre Bonhoeffer şi rezistenţa antinazistă: Larry L. Rasmussen, Dietrich Bonhoeffer: Reality And Resistance.

***

La întrebarea dificilă şi complexă nu putem răspunde în detaliu aici. Ar trebui să-l putem plasa pe Bonhoeffer în contextul larg al fenomenului Rezistenţei antinaziste şi să-i consacrăm o carte întreagă, dar din fericire problema a făcut deja obiectul unor cercetări competente şi nu este cazul să fie reluată aici. Ajunge să spunem doar că proiectul politic căruia i s-au consacrat Bonhoeffer şi liderii din Abwehr a fost „un succes moral şi un eşec tehnic”.

Paradoxal, mărturisirile la care se poate apela pentru a-i inculpa pe Bonhoeffer şi pe tovarăşii săi pot fi folosite şi pentru a dovedi că „aceşti oameni n-au fost născuţi şi nici educaţi pentru Rezistenţă şi cu atât mai puţin pentru conspiraţie sau pentru folosirea asasinatului”. Bonhoeffer şi ceilalţi membri ai conspiraţiei au fost mai degrabă oameni contemplativi decât personaje exaltate, utopice sau fantaste. În ultimă instanţă, predispoziţia lor de a opera cu nuanţe, de a pune în balanţă argumente morale, de a cântări şi evalua, de a-şi plănui acţiunile în termenii responsabilităţii pentru semeni îi situează la antipozi în raport cu „morala” nazistă şi îi exonerează de acuzaţia că răspund răului cu rău adâncind spirala acestuia. Cei care doresc argumente suplimentare le pot găsi întinse pe multe pagini în excelenta lucrare a lui Rasmussen, Dietrich Bonhoeffer: Reality and Resistance.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat că în nicio perioadă a istorie credinţa creştină n-a fost trăită într-un vacuum. Viaţa religioasă se împleteşte strâns cu cea socio-politică şi puţini martiri (indiferent de epocă şi de contextul social în care au trăit) s-ar putea sustrage acuzaţiei că au atentat la ordinea socială (totalitară) ori că au uneltit împotriva ei. Separarea vieţii religioase de cea socială n-a fost posibilă nici în Antichitate, nici în Evul Mediu, şi cu atât mai puţin într-un regim de tipul celui pe care l-a înfruntat (în plan spiritual şi intelectual) Bonhoeffer. Dacă admitem că secolul XX este unic între celelalte secole prin amploarea şi barbaria proiectelor ideologice de inginerie socială care l-au bântuit (nazismul şi comunismul sunt exemplele clasice, dar nicidecum singurele), atunci vom înţelege de ce prezenţa statuii lui Bonhoeffer în Galeria Martirilor din sec. XX, deasupra portalului vestic al Catedralei Westminster din Londra, este deplin justificată.

(Va urma)