Azi a fost ultima zi a conferinţei, dar n-am apucat încă să povestesc nimic despre penultima zi, în care am avut parte de un tur cultural finalizat cu o cină pe Nil (într-un vas trietajat).
Nu cred că aspectele tehnice (de management al şcolii) interesează pe cititori, aşa că voi povesti lucrurile mai „suculente” care mi-au atras atenţia.
Între prezentările de astăzi s-a remarcat în mod net cea a lui Peter Kuzmič. Deşi n-a fost un punct important în speech-ul său, am reţinut o critică severă (şi cât se poate de justă) faţă de modul în care şi-au onorat unii bursieri Langham din România angajamentul de a se întoarce în ţară şi de a lucra în domeniul educaţiei teologice. Fiindcă sunt român, a trebuit să recunosc (nu fără o considerabilă jenă) că ceea ce a făcut organizaţia lui John Stott pentru aceşti români care n-au mai revenit în patria mumă este o „failed investment” (citat din P.K.).
Una peste alta, mă şi întreb: a făcut cineva vreodată o analiză a modului în care au evoluat profesional bursierii Langham? Ştiu că există oameni care şi-au onorat promisiunea şi care aduc un suflu proaspăt în şcolile teologice româneşti. Dar ce s-a întâmplat cu ceilalţi?
Cred că rolul cel mai important al acestor întâlniri este conectarea oamenilor din diferite zone ale lumii. Am avut prilejul de a vorbi pe îndelete cu participanţi din Palestina, Cehia, Pakistan, Belgia şi Polonia. Deşi nu mă socoteam o persoană tocmai ignorantă, a trebuit să dezvăţ multe idei preconcepute despre Orientul Mijlociu.
Să povestesc acum câte ceva despre turul nostru în Cairo. Deocamdată nu pot ilustra cele scrise cu ajutorul fotografiilor, dar urmează şi ele.
Impresia cea mai puternică despre capitala Egiptului este că se dezvoltă necontrolat, într-un ritm prea alert pentru o gestionare satisfăcătoare. Zonele rezidenţiale luxoase alternează cu zonele sărace şi mizere.
Minaretele se ivesc la tot pasul, vechi şi noi, în toate stilurile arhitectonice, în funcţie de perioada istorică. Unele moschei sunt adevărate bijuterii. Altele dau lejer impresia de kitsch (instalaţii cu globuri multicolore şi tuburi fluorescente colorate ţipător).
Judecând oraşul după aspectul lui general, aş spune că urbea egipteană păstrează o decenţă pe care Occidentul a pierdut-o de multişor. Aici încă nu se simte nimic din atmosfera hedonistă pe care o emană, de pildă, reclamele agresive care capitonează clădirile Vienei. (E drept, în ultima vreme municipalitatea vieneză a mai jumulit penajul publicitar care făcea din acest oraş un fel de papagal multicolor dezgustător).
Totuşi, bat vânturi de schimbare. Tinerele umblă îmbrobodite, dar poartă jeans. În această privinţă Egiptul s-a emancipat. Din păcate, unele trenduri sunt regretabile: rata divorţurilor în rândul creştinilor evanghelici a crescut.
În privinţa religiei, mi-e clar că islamul joacă un rol fundamental în viaţa omului de rând. Nu ştiu cât de mult cred oamenii în preceptele islamului. Dar e clar că viaţa lor e structurată în mod decisiv în jurul riturilor religioase.
Forţa religiei nu e atestată doar de sutele de moschei şi minarete care domină linia oraşului şi care se întâlnesc la tot pasul, ci şi de chemările la rugăciune care se aud în fiecare seară din difuzoare.
Scutierii postaţi în Piaţa Eliberării (Tahrir) îşi fac rugăciunile în public, fie separat, fie în grupuri de 4-5, de o manieră care ar fi inacceptabilă în Europa. Pus în faţa unei astfel de scene, ajungi inevitabil să te întrebi: cum te raportezi la acest gest? Eşti de-acord cu manifestările religioase în spaţiul public? Întrebarea este cu două tăişuri. Probabil tindem să răspundem afirmativ, dacă suntem majoritari, şi negativ, dacă suntem minoritari.
12 august 2011 at 11:49 pm
Manu,
Daca vrei sa povestim vreodata despre ce s-a intimplat cu bursierii Langham romani, o pot face, in privat sau in public. Nu e nimic de ascuns, desi nu totul este de cinste. Oricum, Chris Wright, care conduce acum Langham, stie foarte bine cum stau lucrurile, caci acum citiva ani am avut o intilnire serioasa pe aceasta tema la Bucuresti.
In rezumat, cauza principala a esecurilor este conducerea autocratica si fundamentalismul scolilor teologice evanghelice de la noi (mai ales cele baptiste, dar ma tem ca boala se intinde si la voi). Cam asta e povestea. In mare. Cum spuneam, se poate si in detaliu, si pe nume (ale vinovatilor si ale victimelor), dace vrei.
13 august 2011 at 5:43 am
Mulţumesc, Dănuţ. La ITP predau doi bursieri Langham, deci „se poate”. Oricum, critica lui Peter rămâne valabilă. Avem o problemă la acest capitol.
13 august 2011 at 6:32 am
acesti 2 bursieri sunt refugiati, de fapt, nu?
13 august 2011 at 9:16 pm
Corneliu Constantineanu (rectorul) în mod sigur nu e refugiat. 🙂
17 august 2011 at 12:00 am
esti sigur? ia intreaba-l! 🙂 cine stie de unde sare iepurele! 🙂
13 august 2011 at 11:02 am
Avem o problema, dar problema nu sunt atit bursierii, ci satrapii care conduc invatamintul teologic din Romania evanghelica.
13 august 2011 at 9:17 pm
Poate că problemele sunt atât bursierii, cât şi satrapii.
14 august 2011 at 12:12 pm
Asa cum a scris, si cu bursierii – cel putin a unora dintre ei, dar chiar si in cazul acestora pricina principala este felul disfunctional, eufemistic vorbind, in care este condus invatamintul evanghelic din Romania.
Repet, daca vrei, putem discuta ‘bucata cu bucata’. Ma tem insa ca riscam sa ne apropiem de un teren delicat. I will not say more.
13 august 2011 at 6:42 pm
Ceea ce spunea Peter Kuzmic despre bursieri este valabil si in randul absolventilor ITP. Cati din cei ce au absolvit ITP ul sunt implicati in slujire, sau au mers sa slujeasca in zone in care e nevoie mare de slujitori?
14 august 2011 at 12:14 pm
Buna observatie. A porpos de paiul si birna.
Cu o observatie totusi. Nu cred ca neaparat toti absolventii de teologie ar trebui sa devina clerici. Unii ar putea sa fie foarte de folos bisericii la interfata cu cultura. Desigur, aceasta se va intimpla mai putin daca absolventii se fac taximetristi. 😦
16 august 2011 at 8:04 pm
Dănuţ, rămâne de văzut cum o să-ţi câştige existenţa aceşti absolvenţi aflaţi la interfaţa cu cultura.
14 august 2011 at 11:44 am
[…] 27. Comunicatul Cultului Penticostal despre Peniel (context) (rascumparareamemoriei) 32. Jurnal de Egipt (7) (vaisamar) 35. Cor MADRIGAL …. in Bucovina…!!!!!! (petricamoisuc) 42. Festival Medieval […]
14 august 2011 at 5:08 pm
[…] 16. Comunicatul Cultului Penticostal despre Peniel (context) (rascumparareamemoriei) 17. Jurnal de Egipt (7) (vaisamar) 20. Festival Medieval – Suceava 11-14 august 2011(foto) (suceavaevanghelica) 22. […]
16 august 2011 at 4:29 pm
Vă spun eu cine e de vină pentru că bursierii Langham nu mai sunt în România:
1. Bursierii Langham înșiși pentru că n-au avut cuvânt. Banii i-au luat, dar de stat în România n-au stat. Cei mai mulți au promis că vor sta, dar nici vorbă de așa ceva.
2. În nici un caz conducătorii instituțiilor teologice evanghelice din România. Or fi ei satrapi, dar ce? Bursierii Langham au fost chiar atât de papă lapte încât n-au rezistat? Au dat fuga-fuguța peste hotare. Normal, când primești câteva zeci de mii de lire sterline, nu-ți mai vine să stai in România.
3. Sistemul universitar din România, unde învățământul teologic este organizat confesional, ceea ce înseamnă că dacă ești baptist nu poți preda la universitățile de stat, unde facultățile de teologie sunt ortodoxe sau reformate, acolo predând absolvenți ortodocși și reformați (etc.). Normal ar fi ca fiecare cult să-și întemeieze pe bani proprii instituții de învățământ superior private, în timp ce la stat, în facultățile de teologie, ar trebui să fie loc pentru profi din toate confesiunile.
4. Salariile de mizerie din universitățile sau instituțiile private evanghelice din România. Întrebați la ITP sau la Universitatea Emanuel să vedeți ce salarii au…
16 august 2011 at 5:43 pm
Couldn’t have said it better miself! 🙂 Mai ales la partea cu salariile. :))
16 august 2011 at 8:11 pm
Epoca burselor Langham în România s-a cam dus. Bursierii – de fapt, foștii bursieri – au în jur de 40 de anii, unii puțin sub, alții puțin peste. Oricum, problema cea mai mare nu-i că respectivii au plecat din România, ci că n-au făcut mai nimic în domeniul pentru care au fost plățiți cu zeci de mii de lire sterline. Unii predau, adevărat; unii mai și scriu. Dar, în general, cum arată CV-ul foștilor bursieri Langham? Cu mici excepții, e subțirel de tot… Și încă ceva: acum în instituțiilor de învățământ superior evanghelice din România predau tinerei care n-au avut niciodată acces la fonduri grase pentru studii în afară, au studiat bine-mersi în România și-și văd de treabă. Pun pariu că cei mai mulți dintre ei nici măcar n-au auzit de Langham și de banii aruncați pe atâția tineri (în anii 90) care au făcut din Langham Trust o mașină de muls bani pentru ceea ce s-a dovedit, în ultimă instanță, că n-au fost decât niște interese personale. N-ar fi fost nici o problemă dacă ar fi rămas în țară…
16 august 2011 at 8:16 pm
E adevărat că epoca burselor Langham a cam apus. Dar cred că e prea devreme să tragem concluziile cu privire la roadele programului de finanţare. Sigur, ar fi foarte interesant să se facă un studiu cu privire la ceea ce au produs (academic) bursierii Langham. Sunt şi excepţii fericite, I’m sure.
16 august 2011 at 9:48 pm
N-am zis că nu sunt excepții. Din păcate însă sunt excepții care întăresc regula. Una dintre foarte fericitele excepții este Adonis Vidu, actualmente la Gordon Conwell, care scrie bine și predă mult (și bine).
17 august 2011 at 10:38 pm
Uimitor ce succes are acest subiect, mai ales ca este tratat, sa-mi fie iertat, ca la taraba, in mod diferit de rigoarea cu care ne-a obisnuit Manu (nu vreau sa-i fac procese de intentie, dar ma intreb totusi ce interes are sa tirasca in obisnuita cloaca blogeristica a evanghelicilor acest subiect serios).
Ma intreb. de asemenea, citi dintre cei care-si dau aici cu presupusul, stiu:
1. citi si cine sunt bursierii Langham din Romania;
2, unde slujesc ei acum si mai ales de ce;
3. ce anume i-ar putea convinge sa se implice in sistemul de invatamint teologic din Romania.
Promit sa revin curind pe blogul meu cu un articol serios de analiza pe aceasta tema. Pina atunci as vrea sa stiu si eu cum stam.
Asta ca sa nu mai vorbim discutii, ca babele la colt de strada, ci sa coborim in realitatea concreta.
18 august 2011 at 8:52 am
Dănuţ, discuţia a pornit de la critica făcută de Peter Kuzmic, care este un adept al ideii că scholarii şi pastorii trebuie să lucreze împreună. Peter nu se dezminte de vocaţia sa de evanghelist şi predicator, dar a făcut şi multă cercetare academică serioasă. Aşa că e îndreptăţit să facă această critică. Dacă noi ca români evanghelici avem ceva de spus în apărarea noastră, ar fi foarte bine să formulăm explicaţia. Cine poate. Eu ştiu vreo 5-6 bursieri Langham. Unii s-au întors în ţară şi sunt implicaţi în şcolile teologice de la noi, alţii nu. Cert este că pentru educaţia teologică din România se pot face multe şi fără a fi neapărat la catedră.
În orice caz, am fost primul care să recunosc că problema necesită un studiu riguros.
18 august 2011 at 9:17 am
Dragul meu,
Evident, nu despre Peter vorbesc eu aici. El deplinge pe buna dreptate ce este de deplins.
Ce ma deranjeaza pe mine este lejeritatea si superficialitatea inclusiv (si surprinzator) a ta, dar mai ales a comentatorilor tai, cu care se discuta acest subiect dureros, care a fost pentru unii pricina de durere si teribila suferinta.
Dar, ce sa facem. Suntem romani si atit putem. Chiar si cei mai buni dintre noi.
18 august 2011 at 9:24 am
Dănuţ, să mi se ierte ignoranţa, că şi asta e un păcat, potrivit Scripturii. Atât m-am priceput şi atât am scris. Dacă e cineva care poate mai mult, să scrie. Aştept cu interes acest material.
18 august 2011 at 2:28 pm
Nu cred că-i cazul să bați în retragere, Emanuel. Cât te-ai priceput să scrii ai scris bine. Cum numești tu promisiunea unora dintre bursierii Langham de a se reîntoarce în țara dupa finalizarea doctoratului și faptul că au plecat în străinătate? La prima vedere, minciună. Și la a doua și la a treia și la altele. Pot înțelege că oamenii au plecat din cauze financiare, iar dacă ăsta e răspunsul, s-o recunoască. Nu să dea vina pe cutare și cutare că nimeni n-a bătut pe nimeni în piața publică și nici pe la colțurile ulițelor. Mă gândesc, totuși, la faptul că un bursier Langham poate primi până la 11.000 de lire sterline pe an (insuficient dacă studiezi la Cambridge sau Oxford), bani cu care te descurci bine de tot în restul Regatului Unit. Dacă totuși au primit acești bani, ar fi bine să se vadă că fac ceva vrednic de banii ăștia în domeniul în care lucrează (dacă s-au ținut de teologie). Nu de alta, dar – și din nou o să fiu Iudă la capitolul ăsta – sunt o grămadă de bani dați pe un amărât de doctorat care, în alte țări europene nu mai puțin onorabile prin comparație cu Marea Britanie, doctoratul se face pe gratis.
18 august 2011 at 3:13 pm
Nu e vorba că bat în retragere. Dar deocamdată nu am informaţii cuprinzătoare despre acest fenomen. Deşi trebuie să recunosc că ar fi un subcapitol foarte interesant într-un capitol intitulat „Învăţământul teologic evanghelic din România”.
18 august 2011 at 9:13 pm
Cred că fenomen e mult spus, cel puțin pentru România. Bursierii Langham din țările asiatice însă constituie, într-adevăr, un fenomen. La urma urmelor, e problema celor de la Langham cui dau banii și cum cer socoteală pentru ei. NU ÎN PUȚINE cazuri însă banii au fost și, probabil, sunt în continuare, pur și simplu, aruncați pe fereastră. Ai dreptate când spui că mai avem de așteptat să vedem cum va arăta activitatea bursierilor Langham. Unii dintre marii teologi europeni (nu dau exemple) au scris cel mai mult între 60 și 80 de ani. Prin urmare, mai sunt speranțe și pentru bursierii Langham români…
18 august 2011 at 9:52 pm
Eu astept cu interes studiul de caz si dezvaluirile domnului DanutM – un aspect pozitiv al discutiei de fata (nu consider ca e de taraba) ar fi si acesta! Prea ne-a „amenintat” de-a lungul timpului ca va spune mai multe din cele stiute de dansul (si de care nu ne indoim ), dar pana acum nu s-a concretizat. Poate de data aceasta. Eu astept cu sincer interes.
Cunosc doi tineri evanghelici de reala valoare, care si-au incheiat studiile doctorale in domeniul filosofiei si care n-au nici o perspectiva academica in viitorul apropiat (din cate stiu eu). E pacat ca astfel de valori sa stea pe „marginea” terenului. Si e plin deja de colegii si institute teologice protestante. Realmente e pacat
18 august 2011 at 10:00 pm
Mulţumesc Ciprian.
Un doctor în filozofie care nu e la catedră cunosc şi eu. Filozofia nu e tocmai punctul tare al institutelor evanghelice.
19 august 2011 at 3:49 pm
Aici e vorba de formarea academica intr-un domeniu al stiintelor umaniste. Cate colegii biblice avem si cine preda la ele? Cati pastori si alti scoliti din mers si care au „antene” predau tot felul de cursuri si module?
Iar cei despre care vorbiram mai sus au un doctorat recunoscut de M Inv din tara si pot sustine cu ususrinta un curs de Filosofia Religiei, Istoria Bisericii; Spiritualitate…etc. Unul dintre ei chiar a predat intr-unul din polii academici ai lumii evanghelice autohtone, dar la o restructurare a fost anuntat prin mail ca nu mai face parte din organigrama
Si atunci, unde e efortul de a ne integra valorile? avem in cazul de fata 3 tipi cu doctorat in filosofie ( sau 2 pt ca poate pe unul il cunoastem amandoi) care s-au format si au capacitatea de a sustine un curs care sa fie acceptat intr-o institutie de invatamant teologic, dar nu pot , n-au loc pt ca sunt pastori cu veleitati academice (dar cu o formare deficitara si/sau intarziata). Pastori care au deja o chemare…dar din diverse motive, incaleca si chemarea altora
K, discutia e mai ampla de atat, sunt constient de asta!
19 august 2011 at 11:43 pm
Discuția nu-i mult mai amplă, doar că, pentru a preda în România de azi la nivel universitar trebuie să ai un doctorat într-un domeniu și să predai exact în același domeniu. Deci, ai doctorat în filozofie, predai filozofie. Doar că, în instituțiile de învățământ superior evanghelice din România, nici un doctor în filozofie NU poate avea normă întreagă potrivit actualelor planuri de învățământ (uitați-vă pe net să vedeți oferta fiecărei instituții), prin urmare nu este nevoie de el. Omul trebuie să fie titular pentru a fi de folos respectivei instituții, să aibă un anumit număr de oare, iar cu filozofia nu-și face o normă nici din greșeală… Și încă ceva, doar câteva școli protestante sunt acreditate (Institutul Teologic Baptist din București, Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București, Institutul Teologic Penticostal București, Institutul Teologic Adventist de la Cernica, Universitatea Emanuel – de la evangelici), restul sunt ce sunt…
20 august 2011 at 8:41 am
Cred că titularizarea pe un post superior în învăţământul universitar presupune să ai şi formare la bază (=licenţă) în acelaşi domeniu. Ca să fii conferenţiar la teologie trebuie să ai la bază teologie, nu doar doctorat în teologie, dacă tu la bază eşti medic sau inginer.
20 august 2011 at 10:22 am
Corect, îți trebuie și licența și doctoratul în același domeniu pentru a putea preda în învățământul superior din România, ceea ce taie șansele doctorilor în filozofie să fie angajați în școlile evanghelice. Cum spuneam mai sus, planurile de învățământ din școlile evanghelice se concentrează asupra teologiei, iar un doctor (și licențiat) în filozofie nu poate aduna suficiente ore pentru o normă didactică. Poate fi angajat, în cel mai bun caz, la plata cu ora, iar ăia nu-s bani să poți trăi cât de cât.
18 august 2011 at 10:15 pm
Iată de ce ziceam că universitățile de stat ar face bine să-și reorganizeze facultățile de teologie pe criterii academice, nu confesionale. În institutele sau universitățile evanghelice confesionale (private) nu se va face filozofie în grabă. După părerea mea, nici nu-i nevoie. Filozofia de care e nevoie pentru a înțelege teologia în vederea slujirii bisericilor poate fi predată și de un dogmatician/sistematician capabil. Iar programele de teologie pastorală (licență și masterat) nu-i musai să aibă în programele de învățământ filozofia. Cine are doctorat în filozofie să încercă să predea în universitățile de stat, la filozofie, nu la teologie. Numai că pentru asta e nevoie de publicații iar în România, chiar dacă le ai, nu prea contează… Cei fără publicații care conduc instituțiile respective, și care dețin puterea decizională, nu-s foarte încântați să angajeze tineri promițători. Această situație însă nu se întâmplă doar în România. Doctorii în filozofie și teologie își găsesc foarte greu de lucru și în străinătățuri, așa că, dacă tot ne plângem, măcar să urlăm la lună că-i de rău cam peste tot…