Am citit astăzi pe blogul pastorului Ionescu următoarele:

Păi, adică de ce „traducerea Cornilescu”, mai este vreuna? Mă refer, pentru noi, evanghelicii români. 99,9% nici nu au ţinut vreodată în mână altceva decât traducerea Cornilescu. Vă spun eu de ce: pentru că prin balastarea forţată, obsesivă, aparent nevinovată a expresiei, se pregăteşte calea unor noi traduceri sau versiuni, cum le numesc alţii.

În urma acestei postări, cred că pastorul Ionescu îşi va pierde şi ultimul dram de simpatie faţă de mine. Totuşi, obişnuinţa mea de a lua atitudine critică (ori de câte ori cred că este necesar) nu are în vedere criterii de tipul „mă simpatizezi, deci eşti deasupra criticilor”.

Fiindcă pastorul Cristi Ionescu nu are o perspectivă corectă asupra istoriei traducerii Bibliei, îmi permit să-i atrag atenţia asupra câtorva aspecte menite să servească drept ochelari corectori ai severei miopii istorice de care se face vinovat şi pe care o întreţine. (O durere împărtăşită se înjumătăţeşte. O miopie împărtăşită se amplifică).

A fost o vreme (pe când pastorul Ionescu nu exista) în care 99,9% dintre evanghelicii români citeau altă versiune decât Biblia Cornilescu.

Oricât de şocant ar părea, au existat predici, studii biblice şi convertiri în mediul evanghelic românesc înainte de a exista versiunea Cornilescu. Între 1874 şi 1924, vreme de o jumătate de secol, oamenii şi-au trăit viaţa de credinţă citind altă traducere (Biblia de la Iaşi, revizuită şi ea succesiv în acest interval).

Convertirea lui Cornilescu s-a făcut prin interacţiunea cu textul grecesc, nu prin citirea unei anumite traduceri.

Însuşi Cornilescu a recunoscut în scrisorile sale (pe care le-am citit şi pe care intenţionez să le public) necesitatea de a revizui Scriptura şi de a o actualiza mereu.

Cei care sunt mai cornilescieni decât Cornilescu nu-şi dau seama că atitudinea lor este contrară principiilor după care s-a ghidat Cornilescu în activitatea sa de traducere.

Această atitudine paradoxală este posibilă doar ca efect al unei ignoranţe perseverente care vrea să canonizeze o traducere chiar şi dacă autorul n-ar fi de-acord cu canonizarea ei!

Ca evanghelici trebuie să avem o mare preţuire faţă de Cornilescu, de Ralu Callimachi şi Societatea Biblică Britanică.

Modul în care ne-am arătat până acum preţuirea faţă de Cornilescu se vede cu prisosinţă din faptul că nici până la ora actuală n-am editat corespondenţa lui Cornilescu şi articolele sale din presa interbelică într-un volum care să arate eforturile sale uriaşe de a da românilor Scriptura într-un limbaj accesibil.

Cornilescu însuşi ar fi oripilat de ideea că odată cu versiunea lui s-a încheiat menirea noastră de a traduce Scriptura şi că nu mai trebuie să facem nimic pentru primenirea limbajului biblic.

Cât despre ideea că „se pregăteşte calea pentru noi traduceri etc.”, trebuie să-i spun autorul articolului citat că este rău informat. Există deja câteva versiuni noi ale Bibliei în româneşte.

Există o versiune făcută de Trinitarian Biblie Society (2002).

Există Noua Traducere Românească, terminată în 2007

Există Fidela, publicată în 2009 de un grup de adepţi KJV, oameni de o obtuzitate traductologică ce rivalizează lejer cu cea a Martorilor lui Iehova.

Există versiunea Open Doors.

Este în curs de traducere NT a lui Cristian Bădiliţă (au apărut Matei şi Ioan).

Nici vorbă că se pregăteşte „calea”. Calea e bătătorită de mulţi ani. Şi va continua să fie bătătorită, fiindcă fiecare generaţie trebuie să-şi retraducă Scriptura pe limba ei.

După cum neoprotestanţii evanghelicii români din anii 1920 au contestat şi chiar refuzat Biblia Cornilescu (prea inovatoare pentru gustul lor), tot astfel şi cei de azi refuză altceva decât Cornilescu.

Morala? Cea mai bună versiune a Scripturii este cea cu care ai crescut. Nicio mâncare nu e mai bună ca fasolea arsă de la mama de acasă. 🙂

Fiindcă am repere bunicele cu privire la istoria traducerii Bibliei, am toată înţelegerea pentru atitudinea pastorului Cristian Ionescu. O astfel de poziţie este recurentă din sec. V încoace, odată cu apariţia Vulgatei lui Ieronim, acuzat şi el, sărmanul, că „strică Scriptura”.

Nimic nou sub soare. Ce-a fost va mai fi…

Înţeleg grija pastorilor care doresc să nu-şi ameţească oiţele cu versiuni biblice multiple. Dar să înţeleagă şi pastorii că NT, chiar dacă s-a tradus la Stânceşti (Botoşani), nu s-a scris la Fălticeni. În final, tot la buchea greacă şi cea ebraică trebuie să ne întoarcem (iar şi iar), chiar dacă nu ne place.

Reclame