Viena e prea frumoasă ca să nu postez încă vreo câteva seturi de fotografii din preumblarea mea.

În Volksgarten, unul dintre multele parcuri vieneze, se află o copie a tempului lui Tezeu din Atena (folosit pentru expoziţii). Încă un indiciu că austriecii se vor continuatori ai vechilor greci. În dreapta se vede în zare silueta primăriei. În stânga e Burgtheater.

Hofburg, vechiul palat imperial al Vienei, reşedinţa Habsburgilor, astăzi sediul preşedinţiei. În piaţa largă din proximitatea palatului sunt două statui ecvestre. Una îl înfăţişează pe Eugen de Savoia şi una pe arhiducele Charles.

Din Heldenplatz (aproape de Hofburg) ajungi imediat în piaţa Maria Tereza. La baza soclului sunt înfăţişate diverse personalităţi (între care şi Mozart).

Splendida clădire a Muzeului de Istorie Naturală (închis marţea). Din păcate, n-am reuşit să-l vizitez.

Intrarea Muzeului de Istorie Naturală.

Dispus "în oglindă" este Muzeul de Istorie a Artei, inaugurat în 1891. Are o galerie egipteană impresionantă, una de artă greco-romană, tablouri aparţinând celor mai importante şcoli de pictură din Europa (maeştri italieni, flamanzi, germani, francezi, spanioli) şi o colecţie de monezi, bancnote şi medalii (cca 700.000 obiecte).

Intrarea în Muzeul de Istorie a Artei. M-au lăsat bateriile (aparatului) chiar la intrare. Interesant este că în acest muzeu se poate fotografia în voia cea bună. Îmi aduc aminte că la Veneţia, în Palatul Dogilor, paznicii se dădeau de ceasul morţii să-i împiedice fotografiatul. Fără succes, desigur.

Faţada Muzeului de Artă. Dacă vă hotărâţi să-l vizitaţi, mergeţi încălcaţi cu pantofi sport. Sau luaţi o pereche de picioare de schimb. 🙂