Am fost astăzi în vizită la catedrala din St. Albans. Prin forţa împrejurărilor, am participat la serviciul religios. Eram curios cum se desfăşoară lucrurile într-o „High Church”. Acum doi ani, pe când eram la Cambridge, am fost la capela King’s College, la Evensong (vecernie), dar, din păcate, slujba a părut să se sfârşească înainte de a începe.

Catedrala adună între zidurile ei o istorie fascinantă, pentru cine are suficientă răbdare să o urmărească. La origine, a fost o mănăstire benedictină, ridicată în perioada saxonă, pe la finele secolului 8.

Structura actuală datează în mare parte din perioada normandă, mai precis, de pe la 1077. Nava principală conţine un amestec straniu de coloane romanice şi coloane gotice, trădând două dintre principalele etape din viaţa clădirii.

Construcţia din perioada normandă (sec. 11) are ziduri din cărămidă veche, reciclată din ruinele vechii aşezări romane din vecinătate, Verulamium. Partea gotică, datând din sec. 13, este din piatră. Multe şi grele au fost încercările prin care a trecut clădirea, ajunsă la un moment dat în paragină.

Fiindcă în această zonă a fost martirizat Sf. Alban, cândva în sec. 3 (anul precis este subiect de controversă între istorici), catedrala adăposteşte un relicvariu cu presupuse rămăşiţe ale martirului.

Pe peretele din apropierea altarului se află o galerie de martiri, ale căror statui au fost instalate provizoriu acum 4 ani. Privindu-le cu atenţie, recunosc opt martiri din secolul XX, martiri ale căror statui se află şi deasupra unuia dintre portalurile de la Westminster Abbey. Dietrich Bonhoeffer, desigur, este şi el prezent.

Dar de la vremea martirilor Alban sau Bonhoeffer la vremurile moderne este o distanţă ca de la cer la pământ. În ultimii ani catedrala este celebră mai cu seamă pentru că are ca dean un cleric homosexual care trăieşte cu partenerul său într-o uniune civilă. Astăzi, cu prilejul acţiunii „Back to church”, Jeffrey John, decanul catedralei, n-a uitat să pomenească de faptul că de-a lungul timpului Biserica a discriminat diverse categorii de enoriaşi. Aş spune că, dacă o ţine în acest ritm, s-ar putea ca peste 100 de ani Biserica Anglicană să nu mai aibă pe cine să „discrimineze”…

Intrarea principală a catedralei. Nava ei, de 84 de metri, este cea mai lungă din Anglia. Precizez că nu am deprins încă toate chiţibuşurile aparatului meu foto, aşa că cer îngăduinţă pentru fotografiile postate. 🙂

Cum să fotografiezi în mod adecvat o clădire de lungimea asta?

Rozeta arată superb...

...din interior. Numai că (ne)priceperea mea de fotograf amator îi scade considerabil valoarea.

Într-o parte a zidului ogive gotice, iar în alta bolţi rotunde. Prin sec. 12, unul dintre egumenii mănăstirii a venit de la Paris decis să implementeze ceva din arhitectura de la "Notre Dame". Iată la ce frumuseţi arhitectonice duce uneori invidia clericală...

În timpul Reformei, pictura murală a mănăstirii a avut de înfruntat o adevărată urgie iconoclastă. Unele imagini au fost totuşi restaurate, în limita posibilului.

Altă pictură murală scoasă de sub var.

Doi martiri moderni, pe peretele de deasupra altarului. Cel din dreapta este, desigur, Bonhoeffer. Ştie cineva cine e cel din stânga?

Vitraliu cu scena decapitării lui Alban, primul martir "englez".

Relicvariul Sf. Alban.