Mi-e dor să mai scriu meditaţii libere la Scriptură. Din păcate, menghina de fier a vieţii mă constrânge să fac nu doar mult mai multe, ci şi mult mai puţine lucruri decât mi-aş fi dorit. Mă mângâi cu gândul că nu sunt eu singurul care ajunge să meargă încotro n-a voit.

Deşi am citit cu mai mult timp în urmă Luca 4, continuă să mă bântuie imaginea paradoxală din acest capitol: Hristos, cel plin de putere, are parte de un eşec tocmai în localitatea sa de reşedinţă.

Isus pleacă de la Iordan plin de Duhul Sfânt. Este călăuzit în pustie, spaţiul prin excelenţă al testării limitelor. Plinătatea lui va fi supusă unor încercări foarte serioase.

Iese biruitor din ispitele cărora le-a căzut omul primordial, Adam. Din pustie pleacă, în puterea Duhului, către Galileea şi i se duce vestea în lung şi în lat.

Te-ai aştepta ca lucrarea lui din Galileea să fie spectaculoasă. Şi este. Activitatea lui din sinagogi este lăudată de toţi, ne spune Luca în 4:15.

Apoi urmează incredibilul. Un eşec la Nazaret, chiar în patria sa.

Episodul este fascinant.

Isus revine în ţinutul în care fusese crescut. Toţi l-au cunoscut ca fiu al dulgherului şi chiar ca dulgher. Fusese oare ceva spectaculos în legătură cu el, în toţi acei ani pe care îi petrecuse la Nazaret?

Isus obişnuia să meargă la sinagogă. Era deci cunoscut pentru evlavia sa. Probabil obişnuia să citească şi să comenteze pericope din Scriptură, fiindcă face acelaşi lucru, în mod natural, şi la Nazaret.

Textul care „se nimereşte” la rând este unul dintre cele mai puternice pasaje mesianice din Scriptură. „Duhul Domnului este peste Mine”, spune textul. Noi, cititorii, ştim că Isus s-a întors din pustie plin de Duhul şi suntem cu sufletul la gură, foarte curioşi cu privire la cele ce vor urma.

Pasajul citit – scurt, dar plin de miez – conţine promisiuni extraordinare.

Isus rulează sulul şi îl dă aprodului, apoi ia loc.

În sinagogă se face o linişte mormântală.

Toţi ochii sunt aţintiţi spre Isus. Oamenii aşteaptă ceva. Probabil aşteaptă un scurt comentariu. O tâlcuire iscusită. Ce are acest tânăr şi evlavios rabin de spus despre aceste promisiuni atât de radicale? În ce fel se vor împlini ele?

Isus nu intenţionează să ţină o predică. Orice cuvânt explicativ este de prisos, fiindcă nimic nu este mai important decât împlinirea acestor cuvinte în însăşi persoana celui care a citit textul.

Cuvintele tânărului rabin cad ca un trăsnet: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre”.

(Va urma)