Un bun prieten, cercetător care studiază manuscrise uitate de lume, rătăcite prin tot soiul de arhive obscure, mi-a trimis recent această parabolă dintr-o evanghelie apocrifă.

Se vede limpede că este apocrifă pentru că imită stilul parabolelor din evangheliile canonice. Deşi e apocrifă, mi s-a părut interesantă şi m-am gândit să o postez pe blog, ca pe o curiozitate literară.

***

Într-o ţară îndepărtată locuia un bogat care avea o ţarină măricică, al cărei pământ era lucrat an de an de câteva sute de pălmaşi, supravegheaţi de un grup de isprăvnicei, cam cât ai număra pe degetele de la amândouă mâinile.

Cu vremea, fiindcă bogatul nu prea se interesa de mersul moşiei, ţarina lui începu să dea rod tot mai puţin şi mai sărăcăcios. Pălmaşii lucrau fără zel ori trăgeau chiulul, isprăvniceii se făceau că lucrează ori dădeau pământul în arendă şi luau ei câştigul (făcându-şi astfel prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte), în sfârşit, lucrurile mergeau tare anevoie.

Într-un an secetos, când ţarina a rodit parcă mai slab decât în alte dăţi, iar hambarele erau aproape goale, bogatul şi-a spus în sinea lui: „Ştiu ce este de făcut pentru a scăpa de strâmtorarea care ne apasă: voi strica hambarele vechi şi voi zidi altele mai mari şi mai trainice; acolo voi strânge tot rodul şi toate bunătăţile care se vor aduna de-acum înainte şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te, fiindcă eşti mai cu vază decât toţi ceilalţi bogaţi din împrejurimi.”

Şi îndată a trimis pe pristavi să trâmbiţeze la răscruci de drumuri vestea despre marea şi slăvita schimbare ce se punea la cale.

În aceeaşi noapte, un înger cumplit la înfăţişare, cu o sabie învăpăiată în mână, i-a apărut în vis zicându-i: „Suflet nesăbuit şi trufaş, hambarele tale cele vechi sunt goale, iar tu visezi la altele mai încăpătoare şi mai falnice. Ce-ar fi dacă în noaptea aceasta ţi s-ar cere înapoi sufletul? Oare nu s-ar alege praful şi pulberea de hambarele şi de socotelile tale?” Zicând acestea, îngerul a ridicat ameninţător sabia asupra lui…

Galben ca ceara, bogatul a dat un ţipăt de groază şi s-a trezit într-un lac de sudoare. Îndată s-a aruncat pe genunchi şi a început să înalţe rugi fierbinţi către cer, căindu-se cu amar pentru nesăbuinţa şi trufia planurilor sale. Apoi, în revărsatul zorilor, i-a chemat pe ispravnici şi […]

***

Din păcate, papirusul pe care a fost scrisă parabola are o lacună în acest punct şi nu mai aflăm ce a făcut bogatul cu ispravnicii lui. În orice caz, putem bănui că a renunţat la ambiţii, s-a pocăit şi, înainte de a promite cozonaci pălmaşilor săi, le-a dat mai întâi pâine din belşug.

Publicitate