Un fost student îmi trimite o întrebare.

Se dau 4 interpretari ale unui verset biblic: Iacov 3:8 „Dar limba niciun om n-o poate îmblânzi” M-ar interesa părerea ta cu privire la ele.

Prezint mai jos interpretările şi răspunsul meu.

Interpretarea 1: Prin acest verset, Iacov afirmă că omul nu poate să-şi stăpânească limba singur, ci numai Dumnezeu îl poate ajuta să o facă. (Aceasta ar fi interpretarea susţinută de penticostalul tipic, pentru care Domnul face totul.)

Vaisamar: Aş spune că sunt de-acord cu această interpretare, deşi nu acesta este centrul de greutate al versetului. Va reieşi ce vreau să spun din feedback-ul la celelalte interpretări.

Interpretarea 2: În acest verset Iacov spune că omul nu are cum sa-şi îmblânzească limba sub nicio forma, cu sau fara ajutorul Domnului. El doar poate să o înfrâneze conform Iacov 1:26.

Vaisamar: Cei care merg pe această linie de interpretare uită că în cap. 3 limba este prezentată retoric şi hiperbolic. Autorul o singularizează, detaşând-o de restul persoanei umane, printr-un procedeu menit să sublinieze în ultimă instanţă caracterul feroce al unor oameni care folosesc vorbirea pentru a-i răni pe alţii. Evident, Iacov ştie că ferocitatea şi răutatea unor oameni ar continua să existe şi dacă le-ai tăia limba. La o adică, cineva se poate exprima în scris la fel de virulent şi vătămător pe cât o face oral. (E suficient să ne uităm la unele bloguri evanghelice ca să devenim convinşi de asta).

Însăşi ideea de îmblânzire ar trebui să ne atragă atenţia că limbajul lui Iacov este metaforic. Unele animale au fost îmblânzite, dar limba este un animal prea feroce ca să fie îmblânzit. Comparaţia cu animalele are rolul să dea plasticitate şi forţă comunicării, dar nu trebuie dusă la extrem. Dacă înţelegem referire la limbă ca o metonimie (căci apostolul se referă la om în întregul lui) atunci vedem clar ironia amară a declaraţiei: omul a îmblânzit multe fiare, dar fiara numită om e imposibil de îmblânzit!

Interpretarea 3: Iacov 3:8 trebuie legat de 3:7. În acest din urmă verset Iacov vorbeşte despre acţiunea unui om asupra altor fiinţe (fiare, păsări, târâtoare etc.), iar expresia „dar limba” continuă raţionamentul lui Iacov, potrivit căruia nimeni nu poate să-ţi îmblânzească limba din exterior, ci singurul care o poate face este persoana însăşi. Evident, ajutată de Dumnezeu.

Vaisamar: Iarăşi, se supralicitează prea mult limbajul metaforic folosit de autor. Iacov aşteaptă de la cititorii săi să-şi domolească / înfrâneze / tempereze limba. Le atrage atenţia că în vorbirea creştină sunt dezordini, că limba generează un univers al nelegiuirii. Limba (omul) în general este greu de domesticit, dar autorul se aşteaptă ca în interiorul comunităţii lucrurile să stea altfel decât stau în lume.

Interpretarea 4: Iacov personifică limba şi prin urmare nimeni nu poate să îmblânzească limba, oricât s-ar stradui.

Vaisamar: N-ar trebui să ne preocupe dezbaterile teoretice de genul „cine poate îmblânzi limba? Oare ea poate fi îmblânzită etc.?” Limba e personificată şi prezentată retoric, dar întrebarea care contează în final este: cum trebuie să mă comport eu în relaţia cu fraţii mei, din perspectiva comunicării verbale? Curg oare prin izvorul gurii mele două feluri de apă? Am ajuns să-l binecuvântez pe Dumnezeu cu aceeaşi limbă cu care îi clevetesc pe oameni?

Cu alte cuvinte, textul epistolei nu trebuie să ne invite la speculaţii scolastice, fiindcă el urmăreşte să genereze un efect. Efectul dorit este introspecţia şi disponibilitatea mea de a mă îndrepta. De altfel, contextul larg sugerează că problemele în comunitate nu erau doar de comunicare verbală. Problemele erau mai largi: invidie, duh de ceartă. Rădăcina este adâncă. Vorbirea este doar fructul, însă rădăcina rea care o produce este invidia.