Un fost student îmi trimite o întrebare.
Se dau 4 interpretari ale unui verset biblic: Iacov 3:8 „Dar limba niciun om n-o poate îmblânzi” M-ar interesa părerea ta cu privire la ele.
Prezint mai jos interpretările şi răspunsul meu.
Interpretarea 1: Prin acest verset, Iacov afirmă că omul nu poate să-şi stăpânească limba singur, ci numai Dumnezeu îl poate ajuta să o facă. (Aceasta ar fi interpretarea susţinută de penticostalul tipic, pentru care Domnul face totul.)
Vaisamar: Aş spune că sunt de-acord cu această interpretare, deşi nu acesta este centrul de greutate al versetului. Va reieşi ce vreau să spun din feedback-ul la celelalte interpretări.
Interpretarea 2: În acest verset Iacov spune că omul nu are cum sa-şi îmblânzească limba sub nicio forma, cu sau fara ajutorul Domnului. El doar poate să o înfrâneze conform Iacov 1:26.
Vaisamar: Cei care merg pe această linie de interpretare uită că în cap. 3 limba este prezentată retoric şi hiperbolic. Autorul o singularizează, detaşând-o de restul persoanei umane, printr-un procedeu menit să sublinieze în ultimă instanţă caracterul feroce al unor oameni care folosesc vorbirea pentru a-i răni pe alţii. Evident, Iacov ştie că ferocitatea şi răutatea unor oameni ar continua să existe şi dacă le-ai tăia limba. La o adică, cineva se poate exprima în scris la fel de virulent şi vătămător pe cât o face oral. (E suficient să ne uităm la unele bloguri evanghelice ca să devenim convinşi de asta).
Însăşi ideea de îmblânzire ar trebui să ne atragă atenţia că limbajul lui Iacov este metaforic. Unele animale au fost îmblânzite, dar limba este un animal prea feroce ca să fie îmblânzit. Comparaţia cu animalele are rolul să dea plasticitate şi forţă comunicării, dar nu trebuie dusă la extrem. Dacă înţelegem referire la limbă ca o metonimie (căci apostolul se referă la om în întregul lui) atunci vedem clar ironia amară a declaraţiei: omul a îmblânzit multe fiare, dar fiara numită om e imposibil de îmblânzit!
Interpretarea 3: Iacov 3:8 trebuie legat de 3:7. În acest din urmă verset Iacov vorbeşte despre acţiunea unui om asupra altor fiinţe (fiare, păsări, târâtoare etc.), iar expresia „dar limba” continuă raţionamentul lui Iacov, potrivit căruia nimeni nu poate să-ţi îmblânzească limba din exterior, ci singurul care o poate face este persoana însăşi. Evident, ajutată de Dumnezeu.
Vaisamar: Iarăşi, se supralicitează prea mult limbajul metaforic folosit de autor. Iacov aşteaptă de la cititorii săi să-şi domolească / înfrâneze / tempereze limba. Le atrage atenţia că în vorbirea creştină sunt dezordini, că limba generează un univers al nelegiuirii. Limba (omul) în general este greu de domesticit, dar autorul se aşteaptă ca în interiorul comunităţii lucrurile să stea altfel decât stau în lume.
Interpretarea 4: Iacov personifică limba şi prin urmare nimeni nu poate să îmblânzească limba, oricât s-ar stradui.
Vaisamar: N-ar trebui să ne preocupe dezbaterile teoretice de genul „cine poate îmblânzi limba? Oare ea poate fi îmblânzită etc.?” Limba e personificată şi prezentată retoric, dar întrebarea care contează în final este: cum trebuie să mă comport eu în relaţia cu fraţii mei, din perspectiva comunicării verbale? Curg oare prin izvorul gurii mele două feluri de apă? Am ajuns să-l binecuvântez pe Dumnezeu cu aceeaşi limbă cu care îi clevetesc pe oameni?
Cu alte cuvinte, textul epistolei nu trebuie să ne invite la speculaţii scolastice, fiindcă el urmăreşte să genereze un efect. Efectul dorit este introspecţia şi disponibilitatea mea de a mă îndrepta. De altfel, contextul larg sugerează că problemele în comunitate nu erau doar de comunicare verbală. Problemele erau mai largi: invidie, duh de ceartă. Rădăcina este adâncă. Vorbirea este doar fructul, însă rădăcina rea care o produce este invidia.
Vaisamar 
14 decembrie 2011 at 9:21 pm
Intrebarea fostului student e cu substrat?:)
14 decembrie 2011 at 10:47 pm
Depinde de cum vedem parabola. Dacă parabola e cu superstrat, probabil că întrebarea e cu substrat. 🙂
14 decembrie 2011 at 11:35 pm
Interpretarea mea:
Limba este una din problemele omului firesc. Limba nu poate sa fie imblanzita decat daca traiesti dupa indemnurile Duhului. De fapt totul se rezuma la inima.(interiorul omului)
Trebuie tinut cont ca Iacov vazuse probleme intre frati. Si in urma certurilor, in urma vorbelor grele ce si le spuneau unii altora a ajuns sa vorbeasca de limba. Dar problema defapt era legata de inima. Pofteau caci nu aveau. Ce nu aveau? Intelepciunea de sus care stim cu toti cum este.
Altceva: as ruga sa se ia seama la versetul 17 din cap. 5. Ilie era un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi; si s-a rugat cu staruinta sa nu ploaie, si n-a plouat deloc in tara trei ani si sase luni.
Ma refer la cuvantul “slabiciuni“ decare multi se folosesc si il asociaza cu pacate. Pacatul nu e slabiciune. Slabiciunea este mai degraba „tepusul lui Pavel“
15 decembrie 2011 at 11:20 am
Limba, tastatura… tot un drac.
19 decembrie 2011 at 12:09 am
Limba reprezinta mijlocul de comunicare si relationare cel mai eficient, probabil 90% din informatii le comunicam verbal. In esenta Iacov prezinta conflictul duh vs carne: omul duhovnicesc nu poate trai in simbioza cu cel carnal.
Imi place ca Iacov foloseste un limbaj simplu, pe intelesul plebeilor, a oamenilor de rand. Ma amuza incercarea omului modern de a exacerba o exprimare simpla, plina de greseli gramaticale, intr-una de o inalta exprimare teologica. Vorba lui John Lenox intr-o dezbatere: „intr-o pestera sunt descoperite pe langa artefactele vrchi, si doua zgarieturi pe un perete; nimeni nu le baga in seama pana cand apare un specialist in limba chineza exclamind: extrordinar, am descoperit prima incercare de scriere din istoria omenirii!” 🙂
19 decembrie 2011 at 1:15 am
Daniel,
Cine e omul modern care „exacerbează o exprimare simplă, plină de greşeli gramaticale”?
19 decembrie 2011 at 8:02 am
Manu, noi ne stim simpatiile si antipatiile. Lasind la o parte prejudecatile, am surprins urmatorul aspect: unii, de dragul teologiei, creeaza un labirint intortocheat in care se invart cu pasiune, nu conteaza iesirea la lumina ci complexitatea acestui labirint. Deci, in timp, mi-am dat seama ca pasiunea mea pentru teologie trebuie sa treaca dincolo de propriul meu univers, si in final sa-i ajut pe semenii mei sa-l urmeze pe Domnul. Probabil, vazind ca apostolul Iacov are o singura semnificatie in cele scrise, si vazind ca altii vin cu 4 interpretari, mi-au luat-o degetele pe dinainte la tastatura… 🙂
Ceea ce ma amuza este ca greaca din NT are greseli gramaticale de genul „ei este”, iar astazi omul modern studiaza la nivel academic ceea ce pentru apostoli era limba poporului incult.
Deci, cam la asta m-am referit, orice asociere cu nume sau cazuri din realitate poate fi o simpla coincidenta. 🙂
19 decembrie 2011 at 10:35 am
Nu cred că în era NT era percepută ca greşeală formularea „ei este”. Era atât de răspândită, la toate nivelurile, încât şi un filozof putea spune „toate curge”, fără ca asta să fie considerată o greşeală. Uzul bate norma. Cu vremea, unele greleşi de limbă se impun şi devin norma.
19 decembrie 2011 at 4:09 am
Madularele sunt cai, prin care, firea cauta si (de regula) reuseste sa se manifeste. Dar pana la urma aceiasi limba poate si sa mangaie, sa Vesteasca Evanghelia si sa aduca laude si multumiri, nu doar sa cleveteasca, fuduleasca, jigneasca etc..
Iacov cheama la infranarea, nu a limbii, ci a firii mostenite. Ea exercita control in omul firesc prin madularele lui (incepand inca de la Adam), Vorbesc de marele „Eu” ce cauta neobosit sa creasca si sa stapaneasca peste trupul si sufletul nostru in detrimentul Constiintei. Constiinta este oponentul egoului , „judecatorul” nostru spiritual pe care la pus Dumnezeu in noi ca sa ne raporteze nu unidirectional catre sine ci catre TOT, Ea cauta sa ne puna in armonie cu aproapele si tot ce ne-nconjoara. Ajuta omul sa se exprime dupa chipul si asemanarea sa.cu Dumnezeu.
(sper sa nu fi deranjat cu opinia mea desi, in mare, Daniel G. a spus cam acelasi lucru. Asta nu inseamna ca-i impartasesc si „amuzamentul”)
19 decembrie 2011 at 4:53 pm
Din cate stiu, cartea Apocalipsei are multe greseli gramaticale, nu-i asa? Asta se datoreaza dialectului koine sau faptului ca Ioan nu prea stapanea bine greaca? Se stie ca „koine” este diferita de greaca literara, mai ales prin accidentele gramaticale si pronuntie; intrebarea ar fi cand s-a diferentiat de greaca literara, atunci in sec. I sau mai tarziu cand cei ce au studiat-o i-au dat un statut separat?
19 decembrie 2011 at 5:00 pm
Există şi o variantă literară a limbii koine. Există oameni care scriu elegant într-o limbă simplă. Greaca clasică a lui Platon e mai sofisticată, evident, dar se poate scrie elegant şi în koine. Greaca documentelor NT e un pic „semitizată”, în sensul că unii dintre autori nu sunt vorbitori „nativi”. Cam cum aş scrie eu în engleză. Mă fac înţeles, dar îmi pot scăpa anumite greşeli, stângăcii.
.
Diferenţierea limbii koine de greaca clasică începe după Alexandru Macedon, odată cu răspândirea culturii greceşti în noul imperiu.
19 decembrie 2011 at 7:10 pm
Litera omoara, Duhul da viata. Conteaza esenta a ceea ce se scria acolo. Cine nu greseste in vorbire este un om desavarsit. Sa nu uitam ca majoritatea invataturilor au fost data prin viu grai. Este un har ca Dummezeu a hotarat sa se scrie acele lucruri ca sa avem si noi parte de ele.
26 februarie 2012 at 3:04 pm
Avand in vedere competanta ta, (si nu ironizez) te rog frumos sa postezi o exegeza (nu neaparat exhausiva) asupra capitolului 3 din Epistola lui Iacov…si 3:18 o traducere mai clara (am consultat mai multe versiuni: NTR, NIV si altele, dar nu am consultat textul grec, pentru ca deocamdata competentele pe care le am in acest domeniu nu ma ajuta pentru acest nivel) …multumesc!