Încă citesc despre istoria realizării KJB. Richard Bancroft, arhiepiscop de Canterbury în perioada când s-a tradus această versiune (publicarea n-a mai prins-o, căci în 1610 trecuse la „cele veşnice” [apropo, această formulă e genială prin echivocul ei]), a rămas în amintirea contemporanilor săi ca un personaj cam arghirofil.

A fost şi un persecutor al puritanilor „non-conformişti”. Aceştia l-au răsplătit post-mortem cu două epigrame foarte izbutite. 🙂