Am citit recent lunga prefaţă KJB, scrisă de Miles Smith, unul dintre traducătorii şi revizorii acestei versiuni. Erudiţia  de care dă dovadă în acest text este impresionantă. Dacă talibanii care divinizează (=idolatrizează) KJB ar avea 0,01 % din cunoştinţele lui, şi-ar da seama că realizatorii acestei versiuni au avut aşteptări mai realiste (şi mai modeste) de la traducerea lor. Bine a zis cine a zis: „A little knowledge is a dangerous thing”.

Mai jos un fragment din prefaţă. Sper că nu se va sminti nimeni că autorul prefeţei insistă atât de mult pe imagini luate din mitologie. (E drept, o cunoştea mai degrabă pe cea greco-romană, decât pe cea mayaşă, care face furori în ultima vreme 🙂 )

Am introdus note explicative acolo unde am crezut necesar.

Partea a doua va veni probabil mâine.

***

Oamenii vorbesc mult de εἰρεσιώνη [eiresione], cât de multe lucruri dulci şi gustoase atârnau de ea;[1] despre piatra filozofală, cum că ar preschimba arama în aur; despre Cornu-copia, că avea în ea toate cele necesare pentru hrană;[2] despre iarba Panaces, că era bună pentru toate bolile;[3] despre catholicon, leacul care înlocuieşte toate purgativele, despre armura lui Vulcan, că era o platoşă care proteja împotriva tuturor împunsăturilor şi loviturilor[4] etc. Ei bine, ceea ce ei în mod mincinos şi deşert puneau în seama acestor lucruri pentru folosul trupesc, noi punem în seama Scripturii în chip drept şi cu deplină măsură, pentru cele duhovniceşti. [Scriptura] nu este doar o armură [armour], ci o întreagă panoplie [amorie][5], cu arme atât de atac, cât şi de apărare,[6] prin care ne putem mântui pe noi înşine şi îl putem izgoni pe vrăjmaş.

(Va urma)


[1] Gr. εἰρεσιώνη este pomenit de Plutarh (Tezeu 22.5), ca element central al unui festival instituit de Tezeu pentru a comemora izbăvirea lui şi a tinerilor care l-au însoţit la întoarcerea sa din călătorie. Potrivit lui Plutarh, [tinerii] poartă eiresione, o ramură de măslin împodobită cu lână (τὴν δὲ εἰρεσιώνην ἐκφέρουσι κλάδον ἐλαίας ἐρίῳ μὲν ἀνεστεμμένον). În acelaşi pasaj, autorul redă versurile care se cântă cu prilejul respectiv:

Eiresione aduce măsline şi pâine îmbelşugată,
Miere, într-un vas, şi ulei ce va fi răzuit [de pe trup]
Iar într-un potir vin neamestecat, [încât] mergi la culcare cherchelit.”

εἰρεσιώνη σῦκα φέρει καὶ πίονας ἄρτους
καὶ μέλι ἐν κοτύλῃ καὶ ἔλαιον ἀποψήσασθαι
καὶ κύλικʼ εὔζωρον, ὡς ἂν μεθύουσα καθεύδῃ.

[2] Forma corectă a sintagmei este cornu copiae („cornul abundenţei”), despre a cărui origine au circulat mai multe legende. În Metamorfozele lui Ovidiu (9.87-88) Hercules se luptă cu zeul Achelous, căruia îi rupe un corn, care se transformă într-un „corn al abundenţei” („Naides hoc, pomis et odoro flore repletum, / sacrarunt; divesque meo Bona Copia cornu est”). Autorii greci povestesc că în copilărie Zeus a fost crescut de o capră căreia, din greşeală, i-a rupt un corn pe care l-a preschimbat într-o sursă de belşug.

[3] În Lexiconul lui Hesychius (sec. V d.Hr.), termenul <πάνακεσ> este glosat astfel: βοτάνη τις, ἣ πολλοῖς ὀνόμασι καλεῖται, „Panakes – o anumită plantă care este numită în felurite moduri“.

[4] Armura imbatabilă făcută de zeul Hefaistos (Vulcan) este descrisă în Iliada, 18.462-614. Motivul este preluat şi adaptat de Virgiliu, în Eneida. Scutul făurit de Vulcan pentru Eneas povesteşte în detaliu istoria Romei.

[5] Cf. Efeseni 6:11-17, secţiune care descrie armura creştinului. Potrivit ultimului verset din această secţiune, cuvântul lui Dumnezeu este o sabie. Vezi şi Ev. 4:12 şi Apoc. 19:15.

[6] Cf. 2 Cor. 6:7. Secvenţa διὰ τῶν ὅπλων τῆς δικαιοσύνης τῶν δεξιῶν καὶ ἀριστερῶν face referire la armele de atac (din mâna dreaptă) şi la cele de apărare (i.e. scutul, din mâna stângă).