Unul dintre foștii mei studenți evocă moartea unui magistru iubit, dar transformă evocarea într-un bun prilej de autojustificare pentru niște scăderi din timpul studenției. Cum ar fi spus Eminescu, „nu slăvindu-te pe tine, ci scuzându-se pe el”.[1]
Am lăsat ieri un comentariu la postarea cu pricina. Astăzi a apărut și dispărut într-un interval relativ scurt. Cu o justificare subțirică:
Comentariile care nu au adus nici măcar un omagiu celui care a fost Teodor Pandrea au fost şterse. Vor fi aprobate doar cele care empatizează cu un astfel de eveniment tragic. Chiar nu e cazul de polemici răutăcioase în astfel de momente.
Cum vine asta, să empatizăm „cu un eveniment”? Poate că ceea ce vrea să spună autorul comentariului este că trebuie să empatizăm cu „cel mai năpăstuit dintre pământeni”, anume cu autorul postării care iată, se dezice într-un târziu de petarde, dar numai pentru a recurge la fumigene.
Sunt perfect de-acord cu ideea ca nu e cazul de polemici răutăcioase în astfel de momente. Dar dacă administratorul site-ului chiar ar fi crezut asta, ar fi trebuit să elimine și postarea la care am lăsat comentariul de mai jos.
***
Am îndoieli mari asupra acurateței cifrelor menționate (3 penitenți vs. 25 păcătoși incurabili), dar acest aspect este secundar în discuția noastră.
„Toti stundetii ITP care au avut de-a face cu el, stiu despre ce presiune vorbesc…
Eu unul l-am avut ca profesor pe Teodor Pandrea și chiar nu-mi dau seama despre ce presiune vorbești…
Eu pana atunci stiam ca daca esti in conflict cu cineva, nu-l inviti la tine la masa si nu-l chemi sa faceti lucruri impreuna.
Cred că interpretarea pe care o propui asupra situației este eronată. T. Pandrea nu era în niciun „conflict” cu tine. Eventual putea fi supărat pe tine, dar a fi supărat pe cineva nu înseamnă a avea un „conflict”. E o chestiune de proprietate a termenilor.
Conducerea de atunci a ITP Bucuresti, credea ca este un pacat capital sa mai faci o facultate.
Sunt două probleme cu acest enunț. Una e virgula între subiect și predicat, greșeală capitală, în opinia fr. Pandrea. A doua este dezinformarea crasă. Conducerea de atunci a ITP a permis studenților să facă și alte facultăți, cu condiția să demonstreze mai întâi că sunt capabili să facă două facultăți în paralel. Iosif Buble făcea Politologie, Carmen Calujac a fost studentă la Asistență socială, eu făceam Jurnalism, Lucian Rotaru era student la Litere. Au urmat și alții după noi. Acceptul se dădea în funcție de situația la învățătură și de argumentele petentului. Evident, trebuia să și justifici de ce vrei să urmezi o a doua facultate, în condițiile în care toți cei care veneau la ITP declarau că au venit să aprofundeze Scriptura etc. Scriptura n-o aprofundezi făcând psihologie, ci studiind-o în original!
Mi se pare indecent să folosim moartea unui prieten ca ocazie de a lansa dezinformări grosolane. Regret că trebuie să intru în polemici tocmai acum, dar situația o cere.
[1] Evident, se poate și mai rău, dacă ne gândim la ultimele misive ale unui plagiator agramat, dar cu veleități intelectuale, mai cunoscut în cercurile extrabisericești sub numele de cod „Pista”.
Vaisamar 
30 ianuarie 2012 at 4:49 pm
Nu stim exact ce facultate a ales studentul respectiv, dar, din ceea ce scrie, rezulta in mod clar ca nu a ales facultatea de filologie.
30 ianuarie 2012 at 5:14 pm
Distinse vaisamar
Daca tot sunteti pus pe corectura si acuratete iscusita aflati adresa de email a autorului care a scris articolul „dezinformator si subiectiv” si continuati polemica pe o alta platforma, sa nu facem circ unde si cand nu e cazul.
30 ianuarie 2012 at 5:31 pm
Stimate „admin” (sper că sunteți o persoană umană, și nu vreun robot sau computer), articolul cu pricina nu a fost trimis prin email, ci postat pe platforma domniilor voastre. Minima etică jurnalistică (nu vorbim aici de etica Împărăției, că nu-mi dau seama dacă vă călăuziți după ea) impune un drept la replică în contra dezinformărilor grosolane pe care le vehiculați!
30 ianuarie 2012 at 7:45 pm
Minima etica jurnalistica cere, unde lipseste bunul simt si miroase a calomnie, cenzura
30 ianuarie 2012 at 8:00 pm
Aham. Iată, revista Pași, cea care nu refuza niciodată sămânța de scandal, descoperă subit exigențele eticii jurnalistice, când în jos se află reputația fondatorului. Cam cum ar răcni antenuțele că Motanul Felix este calomniat! Aferim!
.
Postara mea „miroase a calomnie”? Eu obiectam tocmai față de atitudinea cuiva care „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”! Să fim serioși!
30 ianuarie 2012 at 5:43 pm
Manu,
urmaresc din umbra postarile tale, si ma bucura de cele mai multe ori, dar cred ca astazi m-a „zgariat pe suflet” parte din argumentul tau. Citez: „Scriptura n-o aprofundezi făcând psihologie, ci studiind-o în original!” Scuze ca ma simt atacata in direct! Da, pentru interpretarea si aprofundarea textului, e mandatoriu sa recurgem la text in original. Psihologia, ca oricare alta stiinta, are rolul ei binedefinit. Stiu ca aparent exista o prapastie intre psihologie ca stiinta si cunoasterea lui Dumnezeu, dar este doar o aparenta datorata esecului integrarii celor doua, cu precadere in Romania. Dumnezeu este o relatie, mai degraba decat un TEXT BIBLIC. Sunt convinsa ca nu iti spun nimic nou prin aceasta afirmatie. Propun pace deplina si armonie intre cele doua!
30 ianuarie 2012 at 5:51 pm
Ligia, scuze dacă te-am lezat. N-am făcut asta în mod intenționat. Problema mea nu e cu psihologia sau cu psihologii, ci cu acei studenți care declară una și fac alta. Psihologia ne poate oferi anumite insight-uri asupra Bibliei, dar nu cred că menirea ei este să ne ajute să aprofundăm Biblia. Psihologia are alt scop, nu? Ea este în sine un domeniu de cercetare separat și legitim. Cum ar suna dacă un psiholog ar veni la teologie spunând că vrea să aprofundeze psihologia? I-am spune că nu e cel mai potrivit loc. Dacă vrea să aprofundeze psihologia, ar trebui să meargă pe terenul psihologiei.
Cred că putem vorbi de legături între cele două, dar rămân la concepția că n-ar trebui să pornim de la premisa că una o aprofundează pe celalaltă.
31 ianuarie 2012 at 12:32 am
Nu m-ai lezat, doar ca m-am simtit obligata sa reactionez. Vorba ceea: „nobletea obliga”! Sunt de acord ca sinceritatea ar aduce mai multa lumina si caldura oriunde (chiar si intre studenti si profesori 🙂 )! Pe de alta parte, daca am reclamatii de la colegi, de cele mai multe ori se datoreaza faptului ca studentii mei au note mari, si ca as fi prea indulgenta. Cred ca in mare parte se datoreaza deformarii mele din consiliere… inclin prea mult sa-mi dau seama cat de umani suntem. Si nu numai din aceasta cauza. Iubesc acest termen, pe care nu stiu exact cum l-as traduce cel mai bine in romaneste: EMPOWERING. Asa este Dumnezeul Bibliei prin prisma psihologiei. Relatia cu Dumnezeu este o evolutie spirala de la unconditional covenant, grace, empowering toward a deeper intimacy and maturity – si procesul creste ciclic spre o maturitate deplina. Scuze ca vorbesc amestecat romana/engleza, dar asa imi este mai la indemana acum. Daca te fascineaza imaginea acestei relatii om Dumnezeu (pe care eu o folosesc la definirea conceptului de familie in inteles teologic, relatia sot/sotie), doar o vorba, si zboara la tine via e-mail. Poate pare ca bat campii cu aceasta explicatie, dar am folosit doar un crampei, un exemplu in how beautifully psohologia si teologia realizeaza o armonie perfecta. Sau poate doar in intelegerea mea?! Cu regret trebuie sa declar ca, cel putin teologia APROFUNDEAZA psihologia, oferindu-i imaginea completa intr-o lume insetata dupa spiritual, fara a avea capacitatea sa defineasca aceasta nevoie. Si atata vreme cat nu suntem doar spirituali, ci inainte de toate umani, si reciproca e valabila! Ma repet:este doar convingerea mea.
Si te rog sa nu ma intelegi gresit! Nu este un atac personal. Te admir si imi place cum „te lupti lupta cea buna”. Mi-as dori ca procentul oamenilor de valoarea ta sa creasca in institutiile si bisericile noastre, si sa nu ne multumim plin de smerenie cu mediocritatea si ignoranta in care ne complacem.
Har si binecuvantare in toate!
30 ianuarie 2012 at 9:00 pm
„Eu pana atunci stiam ca daca esti in conflict cu cineva, nu-l inviti la tine la masa si nu-l chemi sa faceti lucruri impreuna.”
Interesanta modalitate de a intelege treaba cu conflictele. Mai ales din partea unui student la teologie si eventual psihologie.
La mine in Biblie scrie ceva de ingramadit carbuni aprinsi pe capul celor cu care esti in conflict. Si ma gandesc eu ca prof. Pandrea implinea si astfel de indemnuri ale Scripturii. Daca avea dusmani. Ca din ce aud acum despre dumnealui nu pare sa fi avut tare multi. (Din pacate, nu am avut bucuria de a-l cunoaste personal.)
30 ianuarie 2012 at 9:09 pm
Unii absolvenți de teologie și psihologie nu se lasă până nu-și dau sănătos cu firma în cap!
30 ianuarie 2012 at 9:53 pm
Citind postarile voastre si cunoascand situatiile, imi vine si sa rad, dar si sa plang…
30 ianuarie 2012 at 9:59 pm
De cine râzi și de cine plângi? 🙂
30 ianuarie 2012 at 10:42 pm
Am citit si eu postarea lui MIhai. Nu cred ca era momentul potrivit sa lanseze acele ironii si dezinformari. Totodata nu cred ca procedezi corect cand generalizezi treaba cu a doua facultate. Lansezi ideea ca toti cei care doreau sa faca o a doua facultate (cu exceptia celor amintiti de tine), o faceau pt a aprofunda mai bine Scriptura. Nu cred ca stii tu motivele pt care doreau sa o faca (cel putin, atunci, nu erai tu cel de la care trebuia sa primeasca aprobare si caruia trebuiau sa isi expuna motivele). Ma gandesc ca aceeasi moneda trebuia aplicata, daca ne luam dupa argumentele tale, si pt cei care au fost lasati sa faca o a doua facultate. Si ei au venit la teologie sa aprofundeze Scriptura, iar la un moment dat au simtit nevoia sa mai faca si o doua facultate(avand motive si argumente mult mai solide decat ceilalti).
Departe de mine gandul de a incepe o polemica cu tine. Am vrut doar sa iti atrag atentia asupra acuzatiilor pe care le lansezi asupra unui grup de oameni. Poate in categoria asta de oameni, la care faci tu referire, mai sunt si oameni care nu au uitat de ITP si sprijina, in limita posibilitatilor, lucrarea de acolo.
Toate cele bune!
30 ianuarie 2012 at 11:03 pm
Alin, cred că nu m-am făcut bine înțeles. Pot fi diverse motive pentru care cineva vrea să facă o a doua facultate. Eu n-am făcut Jurnalism fiindcă am vrut să aprofundez Scriptura, ci fiindcă mă gândeam că mi-ar prinde bine o a doua specializare. Cazul tău e probabil similar celui în care mă găseam eu. Dar asta e oarecum lipsit de importanță pentru discuția de la care am plecat. Mihai prezintă lucrurile deformat, lăsând să se înțeleagă că la ITP era un păcat capital să mai faci o facultate. Afirmația lui este eronată fiindcă nu prezintă tabloul complet. Am avut studenți care au vrut să facă Dreptul și l-au făcut. Ce are Dreptul cu teologia? Nu am nimic împotrivă ca cineva să facă două facultăți în paralel, cu condiția să fie onest și să pună cărțile pe masă, nu să bage o explicație pretins spirituală, când realitatea e alta. Mi se pare mai onest să spui: teologia nu-mi asigură niciun venit, de aceea vreau să am și o profesie la bază. Foarte bine! Dar nu să spui: vreau să lupt pentru mai multă dreptate, așa că vreau să fac Dreptul! 🙂
30 ianuarie 2012 at 11:48 pm
MUltumesc pt clarificare. Am inteles eu gresit. Ti-am trimis un email sau un mesaj pe facebook (nu mai retin) inainte de sarbatori. Nu stiu daca mi-ai mai raspuns sau nu.
1 februarie 2012 at 10:52 am
Frate Emanuel cred că este evident pentru oricine că Mihai nu a intenţionat sa evoce niste „scăderi” ci mai degraba bunatatea unui om… Cred că aici gresiti…
1 februarie 2012 at 11:30 am
M., tu nu citești românește? Am spus așa: „transformă evocarea într-un bun prilej de autojustificare pentru niște scăderi din timpul studenției.” N-am spus că evocă scăderile, ci că și le justifică! Nu se poate vorbi despre un om care a trecut la Domnul fără să spunem, totodată: vai, și ce năpăstuit am fost eu din cauza unor greșeli care de fapt nu erau niște greșeli!
1 februarie 2012 at 10:57 am
bla bla-uri a la Misu Brelog, vezi Doamne ce mare prieten era Chirigut cu maestrul Pandrea. Subcriu in totalitate vorbei lui Eminescu „nu slăvindu-te pe tine, ci scuzându-se pe el”.
Apreciez verticalitatea lui vaisiamar.
2 februarie 2012 at 9:05 am
Fiecare om are mai mult sau mai putin simtul realitatii. Degeaba ii spui unui om ca e pe marginea prapastiei in timp ce el crede ca mai are multi milimetri pana in hau, astfel incat nu are ce sa i se intample, iar tu esti paranoia. Degeaba ii lauzi unuia ”chelia” din varful capului, daca el, privindu-se in oglinda, vede doar par. Cred ca este timp pierdut mai ales acum cand cine trebuie nu merge la culcare. Cert este ca acel articol din pasi.ro are atatea greseli cate randuri scrise de la tastatura. Indignarea mea, acum, este ca omul chiar nu vrea sa inteleaga (mai posteaza si pe la ”colegi”). Poate ca in psihologia domniei sale ii si place tot acest tumult de argumente pro sau contra vizavi de ”creatia” sa. Nu ati inteles? Unii isi fac reclama cu orice pret – intr-o zi ii vor fi uitate greselile, dar el va ramane cunoscut (ar putea fi si asta o psihofilosofie personala).
Doamne, cum ajunge omul sa debiteze de tot felul (ma refer la mine). Domnul sa ne ajute sa aprofundam cu adevarat Scriptura (atentie la cum citim in ea, ne invata Domnul)(atentie de unde citim in ea – ne invata profesorii nostri), cat si sa fim mai intai propriii nostri psihologi.
7 februarie 2012 at 12:41 pm
Uite ce spunea Chirigut in ultima postare: „Bunica inainte sa moara mi-a spus un lucru, o invatatura de viata: Mihai, sa nu te dai in trântă cu […] !!! Fie ca esti deasupra, fie ca esti dedesubt, tot te ungi”
Imi pare foarte rau dar acesta nu este un limbaj de om al lui Dumnezeu! Este un om care predica de la amvoane, si uite cu ce limbaj isi permite sa atace pe cineva. Mi-ar fi rusine domnule Chirigut. Du-te acasa si lasa-ne cu predicatul. Predica-i la bunica ta…