Știu, prin această serie de postări am să intru din nou sub tirul lui Moș Teacă de la Texas ori a altor aprigi apărători ai dreptei credințe care nu se simt bine decât dacă își întrețin fixațiile și obsesiile față de unul sau altul dintre „dușmanii de clasă”.*

Faptul că există două date de serbare a Paștilor nu pare să-i deranjeze pe mulți creștini. De fapt, nu-mi aduc aminte ca vreun amic evanghelic să-mi fi spus vreodată că așa ceva nu este în regulă. Am senzația că ne-am obișnuit cu această anomalie ca viermele în hrean.

Aș fi tare curios să știu cam care ar fi părerea cititorilor mei cu privire la unificarea datei Paștilor între Răsărit și Apus. (Vă rog totuși să lăsați deoparte fobia că unificarea datei Paștilor premerge venirea Antichristului sau că ar fi un prim pas pentru unirea tuturor religiilor sub conducerea papei).

Mai jos un prim fragment din Data Paștilor: problemă politică? articol scris de C. Bădiliță și publicat în volumul Orthodoxie vs. ortodoxie, apărut în 2009 la Curtea Veche.

***

Un strop de istorie

Isus a murit răstignit la 14 Nisan, de Paştele evreilor. Coincidenţa a marcat, fireşte, tradiţia creştină. Încetul cu încetul Vinerea Sfântă în care a avut loc Răstignirea se „pascalizează”. La început, Paştile creştinilor comemorează Cina cea de taină; ulterior Pătimirile şi Învierea. Cele trei momente se condensează. Savanţii disting două subtradiţii în Biserica timpurie, una „asiatică”, a doua „alexandrină”, după numele provinciilor de referinţă. Tradiţia „asiatică”, reprezentată de o predică recent descoperită, a lui Meliton de Sardes, subliniază Pătimirile Mântuitorului: sărbătoarea comemorează mai cu seamă suferinţa în aşteptarea sfârşitului lumii şi a Judecăţii universale. Viziunea „naturalistă” sau „realistă” asiatică este contrabalansată de cea alexandrină, care interpretează Paştile în raport cu ideea „trecerii”: trecere a omului vechi spre omul nou, a vieţii prezente spre cele viitoare etc. Această tendinţă, spiritualizantă, se poate remarca în textele lui Clement din Alexandria (sec. II) şi Origen (sec. III). Tradiţia latină, puternic influenţată la început de comunităţile iudeo-creştine (şi implicit de concepţia pascală „asiatică”) se „alexandrinizează” treptat, mai cu seamă începând din secolul al IV-lea, prin puternica personalitatea a episcopului Milanului, Ambrozie, maestrul lui Augustin.

Iudaizanţi şi antiiudaizanţi

Primele controverse legate de data sărbătoririi Paştilor apar în a doua jumătate a secolului al II-lea. Comunităţile creştine, numeroase, mici şi dispersate pe toată suprafaţa Imperiului roman, nu beneficiază de o coordonare legitimă, drept pentru care „mecanismul” anului liturgic funcţionează, o vreme, după vechiul adagiu: „câte bordeie atâtea obicee”. Bisericile asiatice, nedesprinse total de matricea iudaică, sărbătoresc Paştile o dată cu evreii, pe 14 Nisan, data la care Isus a fost răstignit „ca un miel”, indiferent în ce zi din săptămână pica această dată. De la numele zilei în latineşte („paisprezece”), credincioşii respectivi au fost numiţi, de către adversarii lor, „quartodecimani”. Practica respectivă avea două consecinţe discutabile, pe care alte biserici nu le puteau accepta: ea relativiza sacralitatea duminicii; conform hotărârii mai multor sinoade locale, Paştile trebuiau sărbătorite obligatoriu într-o zi de duminică („ziua Domnului”); dat fiind că sărbătoarea, la quartodecimani, putea avea loc în orice zi din săptămână, postul se întrerupea automat, înainte de încheierea săptămânii sfintei. Quartodecimanii, acuzaţi de reiudaizare a creştinismului, au fost combătuţi mai cu seamă de Biserica romană. Finalmente, ei au acceptat mutarea sărbătorii în ziua de duminică.

(Va urma)

***

*(În paranteză trebuie observat, mai nou, în cercurile noastre strâmte se poartă blogurile dedicate exclusiv unei persoane căci, nu-i așa, chiar și în blogosferă l’enfer c’est l’autre. Aceste bloguri cu dedicație sunt folosite de papagalii bătrâni care își dau în petic scriind despre papagalii tineri și probând astfel involuntar o veche zicală englezească: parakeets of a feather will flock toghether.) 🙂