Mă întreb: oare sunt singurul pentru care închinarea (în context evanghelic) constituie uneori o experiență aducătoare de frustrări?
Să o luăm sistematic, pe domenii.
1) Instrumentele
Nu sunt de principiu împotriva instrumentelor zgomotoase, dar încep să am îndoieli tot mai serioase cu privire la locul chitarelor electronice și al tobelor în bisericile noastre.
Chitarele electronice ne sfredelesc „criierii capului”, iar tobele ne toacă nervii mărunt-mărunt.
Când se termină „numerele” la chitară electronică + baterii, te simți fericit că poți să-ți auzi din nou gândurile.
Înțeleg că trebuie să-i ținem pe tineri în biserică. Dar oare cu prețul alienării altor categorii de închinători?
2) Nivelul sonor
Pesemne că am făcut deja „sindrom de pensionar”. Nu mai suport decibelii la care se cântă uneori în bisericile noastre.
În materie de sonorizare, cred că „less is more”.
3) Polifonie inoportună
Aș prefera ca linia melodică a cântărilor „în comun” să fie una singură, ca să nu trebuiască să fac prea multă echilibristică muzicală în încercarea de a mă aciua pe liniile complicatului portativ de pe care pare să cânte „trupa” care ne conduce.
Cu atâta polifonie câtă ni se livrează uneori, în mod foarte profesionist, ce-i drept, nu mai știu pe care linie melodică să mă cocoț. Fiindcă nu mă pot lăuda cu ureche muzicală, ajung inevitabil să „pic între coarde”, iar rezultatul este probabil un falset. Noroc că volumul muzicii este oricum prea tare și vecinii de bancă nu mă aud. (Dar mai știi?)
4) Inconodulismul de sorginte tehnologică
Aici e cel mai mult de comentat.
Evanghelicii sunt inconoclaști în sensul că nu acceptă intermedierea icoanelor în închinare, dar sunt inconoduli în sensul că uneori difuzează filmulețe cu „Isus” menite (probabil) să stimuleze imaginația închinătorilor (și să le sporească evlavia?).
Cred că e a doua oară, în interval de șase luni, când văd iarăși scena sângeroasă a răstignirii (cu Jim Caviezel în rolul lui Isus) proiectată la timpul de închinare. Muzica de pe fundal e repetitivă, apăsătoare, incantatorie. Puțin mai lipsește să cădem în transă. Acțiunea din clip e de o violență ieșită din comun. Mel Gibson nu pare să fi făcut economie de „sânge”. Nu știu cât de mult sunt edificate bătrânicile „netehnologizate” și nefamiliarizate cu genul horror. Nu știu cât de oportună este această „cateheză vizuală” pentru puradeii care contemplă crispați scenele de groază.
Mă aștept ca în viitor, experiența „închinării” să evolueze către 3D. Adică să primim ochelari care să dea „adâncime” imaginilor. Eventual și căști cu efect „surround”. Iar „închinarea” să fie acompaniată cu elemente de „realism”. Închinătorii să fie stropiți de undeva cu niște vopsea roșie, ca să se integreze mai bine în „decor”.
Mă întreb cum se raportează ansamblul bisericii la aceste experiențe dătătoare de senzații tari. Dacă aș avea suficientă autoritate ecleziastică, aș propune efectuarea unor sondaje de opinie. Eu, vorba lui Noica, „n-am organ” pentru a degusta asemenea experiențe. O scenă cu Jim Caviezel proiectată pe pereții bisericii nu mă emoționează, ci mă blochează. Nu cred că filmele au fost făcute ca să fie vizualizate în biserică.
În materie de muzică am, cred, gusturi mai puțin sofisticate decât cele ale „publicului țintă”, așa cum există el în mintea (imaginația) „trupelor” de închinare care ne „slujesc”.
La o adică, m-aș mulțumi cu un pian sau o vioară.
În mod cu totul deosebit, cer smerit să nu ni se mai livreze „icoane în mișcare” (i.e. filmulețe menite să ne stimuleze imaginația ori să ne crească nivelul de spiritualitate).
Dacă tot e să ne stimulăm imaginația (sau evlavia?) cu icoane, măcar să fie din cele mai cu vechime.
Încaltea să corespundă din punct de vedere estetic și să treacă testul oldies but goodies.
29 aprilie 2012 at 10:53 pm
Am făcut greșala să mă pun în primul rând(cu nesmeriții) lângă boxe,într-o biserică carismatică. Am avut senzația că sunt lângă motorul unui avion de armată. Aceași senzație cu asurzeala ce-o arată în filme după explodarea unui obuz.
Urăsc din rărunchi asta, și mă umple de furie. Gălăgia și zgomotul provocat de tobele zângănitoare și chitarele electrice parcă vin din neorânduială,haos, lumea rock-ului ce nu are nimic cu viața și koinonia.
Tot atâta de rău urăsc muzica de proastă calitate, mai ales maneaua „creștină”, să lălăim fraților, de parcă orice te face să plângi e de bine…
Nici versurile cântărilor traduse prost nu-mi plac. E la fel cum maneliștii noștri plagiază melodia lui Sting, la fel sunt acei creștini care doresc să cânte ca Fernando Ortega.
30 aprilie 2012 at 10:08 am
fratelo, ce cautai in biserica carismatica? motive de critica? Daca urasti zgomotul si te umple de furie, de ce nu consulti un specialist, sa faci un tratament si evita locurile aglomerate…
30 aprilie 2012 at 12:22 pm
Alo invata-te sa scrii frumos macar, ca de vorbit imi dau seama cum vorbesti!
30 aprilie 2012 at 2:36 pm
Nu e slobod? nu am dezlegare? Eu cred că carismaticii, care fac parte din al treilea Val sunt cât de cât evanghelici. Am fregventat pentru o perioadă o biserică evanghelică, însă mi-am dat seama că se aseamănă tot mai mult la doctrină cu ceea ce propovăduiește Joel Osteen și Rob Bell. O doctrină neevanghelică despre suferință, iad și arai, etc.
Muzica era foarte tare, voiau să-i copieze pe australienii de la Hillsong. Nu sunt singurul care comentez la asta. Pledez pentru o muzică liniștitoare în biserică, nu hip-hop, nu rock metalic, și alte cele.
Muzica clasică, de exemplu Bach, sau Handel este străină credincioșilor penticostali și carismatici. Or acești compozitori au scris muzică pe teme biblice.
29 aprilie 2012 at 10:55 pm
Reblogged this on Tradiția Creștină: blog de orientare evanghelică and commented:
Despre muzica în biserici, de la Emanuel Conțac
29 aprilie 2012 at 11:25 pm
Emanuel, vezi că tragi spre baptiști, că p-acolo încă sunt biserici în care nu sunt acceptate nici tobe, nici alte mijloace de gălăgie. Plus că nu schimbă nici melodia cântărilor, chiar dacă e pe lângă notă, rămâne așa cum a fixat-o tradiția. Glumesc, desigur.
Îmi amintesc însă de C.S. Lewis care zicea că nu îi plac preoții prea dornici să schimbe mereu câte ceva, fiindcă surprizele de pe parcursul liturghiei îi strică liniștea necesară reculegerii, meditației la Dumnezeu și la lumea de dincolo.
Poate că și la mine e de vină vârsta, dar obosesc când se repetă la infinit (o fi vorba de „infinitul mic” – vorba lui Urmuz) un vers, ca o mantră menită să ne inducă starea euforică care să ne permită să declarăm că „ne-am simțit bine la biserică”.
Și tot de la C.S. Lewis cetire: zice pe undeva că principiul care guvernează închinarea ar trebui să-i determine pe cei bătrâni să mai lase de la ei de dragul tinerilor, iar pe cei tineri să mai lase dintr-ale lor de dragul bătrânilor. Căci (și) asta înseamnă dragoste frățească.
30 aprilie 2012 at 8:25 am
Păi sunt și la penticostali biserici de felul ăsta. Rămâne doar să mă transfer. 🙂
Da, Lewis mai spunea și că ceea ce facem noi la biserică e mai mult din domeniul „încercări nereușite”. Adică închinarea nu prea ne iese.
Admit (ca „bătrân”) să fac concesii tinerilor. Adică ok, putem avea tobe, dar de ce să le rupem cu așa înverșunare? 🙂
30 aprilie 2012 at 5:45 pm
Auzi Emanuel, pai un lucru nu inteleg eu, cum adica nu ai autoritate ecleziastica. Pai daca nu ai tu, e simplu, vorbesti cu fratele Mestereaga sau cu bunul tau prieten Ciprian, care parca era si in comitet. Deci e f simplu, si nu e o chestie de mare anvergura ce ceri tu. In cazul cel mai ‘grav’ se pot organiza doua servicii, pt ca de buna seama mai sunt din cei care au gusturile tale muzicale in biserica. Deci, exista o cale amiabila in toate, zic eu, sau sper. Dar, vorba cuiva de mai sus, in bisericile baptiste pe care eu le-am frecventat: „Sf Treime”, Golgota si altele, nu sunt excese si nu prea imi aduc aminte de tobe. Dar poate, te lovesti de doctrina….. hm. totusi cred ca sunt solutii, sincer.
Cu multa dragoste si intelegere.
PS. Mai exista si varianta (cel mai de dorit) de a va inchina in mod diferit in fiecare duminica. Deci o data poti sa reciti un psalm. Accentuezi pe rugaciune, devotiune. Alta data meditezi doar pe un verset. Alteori canti ceva in surdina. Sunt asa multe feluri de a-l lauda pe Domnul. Dar in toate trebuie calauzirea si ungerea Duhului Sfant, altfel doar canti, nu te inchini si diferenta e majora. Oricum, cum stii si tu, inchinarea are un spectru extrem de larg de expresie, nu doar prin cantec.
Edi
30 aprilie 2012 at 6:26 pm
Ciprian e chiar pastor, nu doar membru in comitet. Sa vad cum ii pot convinge sa ma ia in seama. 🙂
Sunt de-acord ca exista multe solutii care pot fi aplicate pentru a face inchinarea mai placuta pentru toti.
1 mai 2012 at 8:53 pm
La Betania (baptista) exista si tobe si tobosari de foarte buna calitate, care nu agreseaza auzul nimanui…
8 mai 2012 at 12:42 pm
frumos … foarte frumos !!!
v-ati gandit oare ca problema este inima cu care veniti in inchinare si ideile preconcepute … daca te gandesti si meditezi la versurile cantarilor, mi-e greu sa cred ca mai ai ureche pt tobe sau chitara electrica … dar daca vi la biserica cu gandul „iar or sa ma streseze astia cu galagia lor” – exact de asta o sa ai parte !
incearca la „crestini dupa evanghelie” – cred ca acolo gasesti muzica dupa placul tau … si by the way: intreaba tinerii: cat de tare ii deranjeaza tobele si chitarile in biserica … ai sa fi uimit de raspuns, dar majoritatea nici nu le sesizeaza, pt ca vocile sunt cu mult peste instrumente !!
daca ar trebui imbunatatit ceva la un program de lauda si inchinare, dupa parerea mea, sunt vocile !
nu sunt adepta unui anumit stil de inchinare, deaceea ma pot inchina si ruga indiferent de stilul de muzica sau instrumente.
am observat insa un lucru: atunci cand te gandesti ca te deranjeaza ceva, nu te mai poti concentra la imaginea de ansamblu … cand decizi sa ignori aspectul „stresant” … ramai uimit de frumusetea si spelndoarea „imaginii de ansamblu”
succes !
30 aprilie 2012 at 9:46 pm
„Ciprian e chiar pastor, nu doar membru in comitet. Sa vad cum ii pot convinge sa ma ia in seama.”
Ca să răspund cu o vorba de-a ta, încearcă „să teologhiseşti un pic altfel decât de obicei” 🙂
8 mai 2012 at 12:46 pm
serios ? ajungem sa apelam la „pile”, doar ca sa se faca in biserica ce ne place noua ? wow !!!!
8 mai 2012 at 6:53 pm
„doar ca sa se faca in biserica ce ne place noua” – cine a afirmat asa ceva? eu nu. Este o supozitie gresita. Eu pledez pentru „ca sa se faca in biserica ce ne place noua, doar in cazul in care este in acord cu Biblia”
30 aprilie 2012 at 8:52 am
In vinerea mare, seara, am fost cu fetita la biserica, si nu stiam ca o sa fie proiectate scenele sangeroase din Patimi. Eu nici nu m-am uitat, de altfel, scenele alea si altele nu nasc in mine vreo evlavie mai mare, nici macar mai vinovat decat de obicei nu ma simt. Dar nu mi-am dat seama ca fetita mea de 2 ani si 8 luni a prins ceva scene, plus ca era seara, cateva lumanari, s-a speriat saraca ca a zis ca „nu mai venim la biserica asta” „mie nu-mi place aicea” si chiar „cautam alta biserica”. Si necaz mare, lacrimi cu sughituri de ce e „suparat Dumnezeu” (ca a murit Fiul sau). Mult mi-a luat sa-i spun ca Dumnezeu e si bucuros (ca Hristos a inviat, si a mancat la masa cu prietenii). Noroc ca a uitat, sper, dar nu mai fac greseala asta veci, sa las copii sa vad asa ceva.
30 aprilie 2012 at 2:50 pm
Ce interesant: iconoduli postmoderni cu icoane digitale a la Gibson. Și unde o să ajungă koinonia noastră ? Cu filme să trezească plânsul și sentimentul pocăinței, muzică cântată de pe PC, mai rămâne să ascultăm predici înregistrate și să se roage cineva „cum trebe” tot înregistrat. Asta ar fi culmea penibilului. Ce fain de ortodocși că nu au acceptat în biserică nici un instrument.Doar glasul uman, și nu putem spune că nu e frumoasă și înălțătoare muzica bizantină. Nici un artificiu, nici o tehnologie. Într-una din cărțile sale, cred că Orthodoxy vs Ortodoxie, Cristian Bădiliță critică BOR fiindcă a acceptat instalarea de boxe în biserici. Are și o soluție: lărgirea clădirii, care nu e deloc ușor de realizat. Ideea e teribilă: cei care sunt interesați de Cuvântul lui Dumnezeu și cântare să intre în biserică!
2 mai 2012 at 2:48 pm
O experienta similara cu fetita mea de 7 ani, ne-am trezit deodata in fata unor scene sangeroase cu rastignirea (cred ca erau din filmul lui Gibson) proiectate pe peretele bisericii in timp ce o fetita (tot 7 ani) canta despre Via Dolorosa. Pana si la TV le pune un avertisment filmelor care nu-s recomandate sub 12 ani.
Cu toba, ce sa zic? Cand fetita mea avea cam 1 an, aveam in biserica un tobosar care-o impresiona pana la lacrimi; cum incepea cantarea, nu mai era chip s-o tii in sala.
2 mai 2012 at 3:10 pm
Despre tobe mi-a zis cineva o anecdota. Stiti de ce unii frati din biserica urasc tobele? Pt ca seamana prea mult cu ei: sint goale pe dinauntru si fac zgomot. Nu e cazul tau, bineinteles. Dar sint alte cazuri. Daca tobarul e prost nu trebuie neaparat sa bata la tobe in timpul programului. Rugati-l sa se perfectioneze si sa se intoarca mai pe urma.
2 mai 2012 at 3:48 pm
Multumesc, dar n-ar trebui atunci sa le placa tobele? 🙂 Si de ce sa faca zgomot, n-ar trebui sa faca muzica? Eh, sper ca s-a perfectionat, acum avem altul, parca mai bland.
2 mai 2012 at 4:00 pm
Si eu sint de parere ca tobarii trebuie sa cinte la tobe, nu sa bata 🙂 Dar pt un tobar este foarte greu sa bata incet. Nu e rea vointa (in cele mai multe cazuri). E greu sa cinti bine daca nu esti liber sa lovesti membranele intr-un anume fel, ceea ce constituie o problema mai ales pt incaperi mici. Exista o solutie pt problema asta. Sint in comert sound shielduri care izoleaza fonic tobele. Dupa asta, un sunetist bun va sti sa le amplifice si sa le mixeze in asa fel incit sa nu deranjeze pe nimeni (excpetie vesnicii deranjati de orice).
30 aprilie 2012 at 9:09 am
[…] Penticostale Închinarea ca sursă de frustrare. Pia desideria ale unei „uneasy conscience” evanghelice 46.776306 23.604290 Spune și altora:FacebookTwitterEmailPrintLike this:LikeBe the first to like […]
30 aprilie 2012 at 9:16 am
[…] si Vasile Pintican…. (petricamoisuc) 23. Radu Mureșan a decedat (clujulevanghelic.ro) 28. Închinarea ca sursă de frustrare. Pia desideria ale unei „uneasy conscience” evanghelice. (vaisamar) 29. Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit…dar nu dupa asteptarile lui! […]
30 aprilie 2012 at 9:18 am
In sfirsit se trezeste cineva sa vada ca regele …gol
30 aprilie 2012 at 9:29 am
Regele nu e gol. Doar că zdrăngănește prea tare din instrumente.
30 aprilie 2012 at 10:04 am
baieti, faceti voi ceva mai bun, critica nu ajuta la mare lucru… usor e sa nu-ti comvina ceva , mai greu e sa fii dispus sa te implici personal, cu intzelepciune, sa te expui criticilor nemultumitilor de toate categoriile…Nu va plac instrumentele, mergeti la munte, in padure, unde e mai multa liniste. Daca vreti meditatie, iesiti de pe net.
30 aprilie 2012 at 10:14 am
Ce aștept eu unul nu e „ceva mai bun”, ci „ceva mai puțin”.
Cum se zice în engleză, „less is more”.
Pe cei care sunt „deasupra criticii” sigur că nu-i ajută.
30 aprilie 2012 at 9:09 pm
Vedeti? Le-ati facut pe plac, sa aibe si ei un loc, iar acum ei va dau afara, va trimit la munte, la padure… Nu ca nu ar fi mult mai frumos la munte si-n padure decat in unele discoteci de pocaiti.
30 aprilie 2012 at 10:26 am
Totusi, de ce se sprijinesc fenomene gen „Peniel”, unde astfel de muzica se respira ca aerul!? Pe studenti ii influentati cumva, pentru ca pe vremea mea, afara de vre-o doi, toti erau manati de o ravna deosebita in cele moderniste!?
Se pare, ca pe noi ne preocupa mai mult „buchiseala”, decat facerea de ucenici. Ne-a cam luat apa fratilor, si merge repede la vale…
In rest, un articol excelent, ramane ca ecoul sa treaca dincolo de ziduri!
30 aprilie 2012 at 10:30 am
Penielul poate să-și aibă rolul lui. Nu contest de principiu utilitatea lui. Dar biserica e ceva, Peniel e altceva. Eu aș prefera ca cele două să fie distincte.
30 aprilie 2012 at 12:34 pm
Si eu cred ca ar trebui ca in biserica sa se cante cantari bisericesti nu disco, nu hard rock, nu de petrecere…. sa nu-ti fie rusine si sa pleci capul in jos cand ai invitati de alte confesiuni. Iar poluarea fonica afecteaza chiar si in biserica!
30 aprilie 2012 at 2:23 pm
Reblogged this on Marius Cruceru and commented:
Încă cineva… că mă săturasem să tot fiu vox clamantis in deserto
30 aprilie 2012 at 3:05 pm
Imi asum rolul de no.3.
30 aprilie 2012 at 2:53 pm
vreau sa intreb. exista muzica bisericeasca? Vreau sa spun ca ascult uneori un anumit stil de muzica care stiu exact ca este a bisericii. o muzica pe care atunci cand o ascult nu imi creaza panica si nici nu imi agita sufletul…cred ca avem nevoie de un fel de canonizare pana si a muzicii, pana si a instrumentarului evanghelic. Biserica Ortodoxa, Catolica sau Reformata, au in acest sens un anumit specific. Cred ca avem de lucru, nu-i asa? Avem multe de invatat!
30 aprilie 2012 at 3:15 pm
Exista… decenta bisericeasca… muzica de calitate… si bun-simt…
30 aprilie 2012 at 3:04 pm
Oh, Doamne… ma rog de ani de zile sa incepem sa facem distinctie intre MUZICA si zgomot… sa incepem sa filtram ceea ce se intampla in biserici… Permite-mi sa ma „atasez” de postarea ta cu postarea mea de saptamana trecuta… http://sticladelampanumaruldoi.wordpress.com/2012/04/27/betel-timisoara/
30 aprilie 2012 at 7:03 pm
Reblogged this on Vanitas Vanitatum and commented:
O „repulsie” … parcă din sufletul meu reieşită! Cei care mă cunosc ştiu că spun adevărul …
30 aprilie 2012 at 7:19 pm
Reblogged this on IEȘI AFARĂ….
30 aprilie 2012 at 9:07 pm
Chiar atat de mult s-a mers? Inchinare pe film? La asta nu m-am gandit, daramite sa vad. Deci, ne antreneaza mai mult prefacatoria decat realitatea simpla si la Biserica… In societate am observat, dar nu ma asteptam in biserici. Se pare ca exista buni-conductori intre lume si biserica, transferul „termic” se realizeaza foarte repede. Ce sa zic – cautati alt material. Eventual o izolatie mai groasa, pe exterior si pe interior. Lasati doar usa pentru acces. Oricum pastorul oilor nu sare gardul, intra pe poarta.
30 aprilie 2012 at 11:17 pm
Cred ca primele 3 puncte sunt sunt cel mai usor de rezolvat daca te ai bine cu cel de la mixer. Eu nu ma prea am, si cand am cerut sa dea volumul mai incet ca incepe sa ma doara capul mi-a zis sa ma duc sa-mi iau aspirina.
La noi in biserica de ani de zile s-a tot tachinat ideea tobelor (tobele se bat doar din ritmul de orga). Cineva chiar a cumparat pentru biserica un set electric (nu-i rau ca le poti da incet sau opri – daca te asculta cine-i la mixer), si vin din cand in cand si ma intreaba daca sunt de acord cu asa ceva (sunt dirijorul de cor).
De fiecare data le-am dat acelasi raspuns: Am sa fiu primul in fata biseicii sa pledez pentru tobe reale in loc de tobe de orga. Dar voi fi ultimul care-i voi lasa cu ele in biserica daca nu indeplinesc o conditie:
Vreau ca asa sa cante la tobe incat daca voi cere o saptamana sa nu le foloseasca deloc sa fim intrebati de biserica ce lipseste la acompaniamentul cantarilor.
Inca nu au venit sa-mi spuna sa anunt biserica…
E asa de greu de a imbina talentul muzical cu gustul muzical; mai ales cand talentatii cauta sa-si faca CD nu sa mearga la o scoala, unde de obicei pe langa dezvoltarea talentului se mai discuta si despre estetica muzicii.
Cine stie, mai afla si ei ca exista cantari pentru biserica de la altii decat Hillsong sau M.W. Smith.
30 aprilie 2012 at 11:35 pm
Și pe mine mă deranjează imaginile gen Passion of the Christ… în special când sunt jucate și regizate de depravații din Hollywood.
De sigur că nu l-am aduce pe Mel Gibson în biserică ca să ne predice despre moartea Domnului. Atunci de ce să-i proiectăm trucajele? Cine știe, poate unii chiar l-ar aduce pe Gibson, și l-ar pune la amovn…
1 mai 2012 at 1:23 am
In biserica este loc atit pt chitari electrice (mai putin electronice) sau tobe, cit si pt intrumente precum viorile (care pot fi la rindul lor captate sau nu electric).
Eu as reabilita intrumentele si as imparti „vina” pt problemele enuntate mai sus in mod egal intre toate categoriile regasite in biserica: muzicanti sau ascultatori (inclusiv pastori). Pt ca toate nemultumirile si frustrarile generate de acestea au de-a face cu omul si nu cu obiectul si toate au legatura cu dragostea (cu lipsa ei mai degraba).
Cei care cinta ar trebui sa stie ca nu este necesar sa cinti tare (sau repede) ca sa cinti prost. La fel cum nu e necesar sa cinti lent si lesinat pt a fi spiritual.
Cei care asculta ar trebui sa nu dea dovada de rea vointa si sa nu se aseze pe cabinetul de bas daca antipatizeaza acest intrument, doar ca sa aiba ce comenta intre programe.
Stimati frati pastori, trimiteti sunetistii la perfectionare (ca este unde) si oferiti-le conditiile necesare daca doriti un sunet bun in biserica. Cind dati cu fiecare ocazie vina pe instrumente nu rezolvati situatia, ci dati dovada de ignoranta.
In biserica este loc pt orice fel de muzica si pt orice intrumente, atit timp cit relatiile dintre membrii Bisericii sint guvernate de dragoste. Problema noastra este ca tindem sa scoatem dragostea din ecuatie si sa transformam totul intr-un set de reguli bazate pe preferinte personale, care sa reglementeze tempoul si presiunea acustica, sau intrumentele permise.
In domeniul vizual, desi majoritatea argumentelor nu au de fapt nici un fundament, m-as opri la un singur aspect. Nu am inteles ce e cu ocaua mica:
„Dacă tot e să ne stimulăm imaginația (sau evlavia?) cu icoane, măcar să fie din cele mai cu vechime. […] să treacă testul oldies but goodies.”
Ori stimulam imaginatiei, ori nu. In fond, ca e o serie de fotograme care dau iluzia miscarii, sau ca e una singura, e acelasi lucru. Este vorba de un mediu care are ca scop transmiterea unui mesaj. Cit despre estetica, ca unul care lucreaza in televiziune, dati-mi voie sa va spun ca acele compozitii sint estetice si sint studiate. Ca dvs. nu puteti trece de violenta lor, asta e cu totul altceva. Sa nu ma intelegeti gresit, nici eu nu le-as integra intr-un timp de lauda si inchinare, insa asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la obiectivitate, de dragul unei frustrari.
1 mai 2012 at 8:58 am
„In biserica este loc pt orice fel de muzica si pt orice intrumente, atit timp cit relatiile dintre membrii Bisericii sint guvernate de dragoste”
Afirmatii neacoperite!! … tine minte un lucru: dragostea adevarata este caracterizata de discernamant!
1 mai 2012 at 4:47 pm
afirmatia ta despre afirmatia mea e incorecta… putem sa discutam si in registrul asta de ba da ba nu, insa ma tem ca nu vom ajunge nicaieri.
1 mai 2012 at 9:05 pm
Am zis „neacoperite” si apoi, am argumentat simplu si concis!
1 mai 2012 at 8:05 pm
„In fond, ca e o serie de fotograme care dau iluzia miscarii, sau ca e una singura, e acelasi lucru. Este vorba de un mediu care are ca scop transmiterea unui mesaj.”
In primul rand, afirmatia nu este valida „ca e o serie de fotograme care dau iluzia miscarii, sau ca e una singura, e acelasi lucru”… „o serie de fotograme care dau iluzia miscarii” au ca receptori primari sentimentele, emotiiile etc.[tot ce nu tine de procesele psihice cognitive], deci e vorba de o implicare afectiva; pe cand una singura, care de altfel este statica, nici pe departe nu coreleaza la fel …
In al doilea rand, sunt de acord cu asta „Este vorba de un mediu care are ca scop transmiterea unui mesaj.” dar prin intermediul cui transmite mediul mesajul?[vezi mai sus lamurilile]
1 mai 2012 at 9:58 pm
In alte cuvinte vrei sa spui ca o pictura sau o fotografie nu poate genera o traire emotionala. Acest lucru nu este real. Diverse medii vizuale pot da nastere unor trairi emotionale de intensitati diferite de la individ la individ, in strinsa legatura cu educatia vizuala, culturala s.a.m.d. a fiecaruia.
Ceea ce nu cred ca ai inteles tu este ca eu nu militez pt proiectarea de filme in timpul inchinarii. Doar atrag atentia ca atunci cind judecam, trebuie sa o facem cu aceeasi masura. Si revin, afirmind ca o icoana poate avea un efect la fel de emotionant ca o fotografie sau ca un film (chiar daca nivelurile ar fi diferite, ele exista).
2 mai 2012 at 2:47 pm
„In alte cuvinte vrei sa spui ca” – ce am vrut sa spun am spus in cuvintele de mai sus!
„Si revin, afirmind ca o icoana poate avea un efect la fel de emotionant ca o fotografie sau ca un film (chiar daca nivelurile ar fi diferite, ele exista).”
„un efect la fel de emotionant” – „chiar daca nivelurile ar fi diferitechiar”
Serios, ma depasesti! 🙂
2 mai 2012 at 3:35 pm
Imi pare rau ca te depasesc. Ca sa fiu mai clar. Doua cauze pot avea efecte similare ca intensitate, insa chiar daca efectele nu ar fi apropiate, simplul fapt ca ele exista (fie si la nivele diferite) este destul ca cele doua cauze sa poata fi plasate in aceeasi categorie.
1 mai 2012 at 8:20 pm
„In biserica este loc atit pt chitari electrice (mai putin electronice) sau tobe, cit si pt intrumente precum viorile (care pot fi la rindul lor captate sau nu electric).”
Apropo este si tobe electronice, daca tot aduci completari!
De ce incerci sa-l taxezi pe Manu, din moment ce el o afirmat deja faptul ca nu este muzician, citez „fiindcă nu mă pot lăuda cu ureche muzicală” ?
Si te taxez eu in locul lui Manu, chitare nu chitari! 🙂
P.S. Ca sa nu crezi ca vorbesc fara acoperire in domeniu, sunt fanfarist si orchestrant [de ceva ani]; [cei drept, fara Conservator sau Facultate de Muzica]
1 mai 2012 at 10:15 pm
Ai omis un dezacord: „Ori stimulam imaginatiei, ori nu.” 🙂
1 mai 2012 at 8:22 am
[…] Închinarea ca sursă de frustrare. „Pia desideria” ale unei „uneasy conscience” evanghelice… (vaisamar) 5. Cristiana Și Cristian (popaspentrusuflet) 12. „Modestia este calitatea celor care […]
1 mai 2012 at 8:36 am
Psalm 9:16
Domnul Se arată, face dreptate, şi prinde pe cel rău în lucrul mînilor lui. (Joc de instrumente. Oprire.) – joc de instrumente, solo de chimva, alauta sau tobe? Oricum, strabunicul interludiului de la hillsong 🙂 Emanuele, vorba alauia: ii ok, baaaa! :)))
1 mai 2012 at 8:48 am
Reblogged this on dincolo….
1 mai 2012 at 9:06 am
Îmi zice un cunoscut, care a vorbit cu X (…), că în Biserica Liberă a Scoției (Free Church of Scotland) s-a rezolvat oarecum problema muzicii. M-am informat ca să nu fie o spusă la mâna a treia și lucrurile stau cam așa. După zeci de ani de certuri și rupturi de biserici din cauza muzicii, oamenii au pus piciorul în prag. Ce au făcut? Simplu. Au decis să cânte doar psalmii în biserică, la slujbele duhovnicești. Cine vrea alt fel de muzică, are timp s-o facă după slujbă, pe stradă, la evanghelizare, oriunde, numai la slujbă nu. Nu zic că-i soluția ideală, dar frații noștri scoțieni au rezolvat problema muzicii. Au apărut altele, dar nu în domeniul muzicii. În ce mă privește, cum spuneam și altundeva, muzica în biserică ar trebui să se rezume doar la cântarea în comun, cu întreaga adunare (NU coruri, NU trupe de laudă și închinare, NU vedete și starlete care oricum cântă cum cântă… NU fanfare, NU orchestre, NU formații de nu mai știu care. Și, să nu uit, ne-am putea lipsi și de poeziile cu pretenții duhovnicești și valoare literară zero, fără rimă, fără măsură, fără ritm, fără conținut, fără nimic, doar un amalgam de litere și cuvinte la limita dadaismului). Acuma, nu-i nimic ANTI-biblic în a avea coruri, fanfare, orchestre, trupe și formații de toate culorile. Numai că nu știu (ba știu) cât ajută astea la mântuirea sufletelor și cât la umflarea propriului ego a unora din cei care cântă (era să zic slujesc prin cântare, că așa se zice la noi în biserici, nu? Tare de tot ideea asta vetero-testamentară, parcă am fi la templu…). Așadar, dacă nu facem ceva, avem toate șansele să ne certăm aiurea și nu mai terminăm în veac pururi. Eu chiar nu știu de ce nu pot fi lucrurile simple în biserică: rugăciune (10 minute), cântare comună (20 de minute), predică (30-45 de minute).
1 mai 2012 at 4:14 pm
Inchinarea nu e doar muzica si mai ales gusturile cuiva. Inchinarea e atitudinea de lauda, adorare, multumire, cercetare personala (meditatia), pocainta, marturisire, rugaciune (mijlocire, cerere), darnicie, cantare, marturie, slujire, ascultare si implinirea voiii lui Dumnezeu si altele.
Cate din acestea le asteapta Dumnezeu in actul inchinarii?
Cate din elementele inchinarii de mai sus sunt private, personale si cate sunt in comun (corporativ)? Sa nu uitam de inchinarea prin stilul de viata!
Cate din aceste elemente folosesc muzica ca exprimare si care folosesc alte moduri de comunicare.
Forma inchinarii (stilul de inchinare: mixt, liturgic, contemporan sau evanghelistic) reflecta elementele inchinarii in duh si adevar?
Forma inchinarii permite fiecarei grupe de varsta sa se apropie de Dumnezeu? Dumnezeu doreste biserici formate din toate generatiile.
Exista mai multe genuri de muzica: multe imi plac si altele nu. Dar in Inchinarea corporativa tin cont de prerogativul principal care sa permita tuturor participarea. Ideea cu biserici doar pentru grupul X, e in contradictie cu modelul bisericilor NT.
Muzica bisericeasca trebuie sa fie relevanta Scriptural, experential si cultural: asta inseamna ca nu e doar dupa gustul nostru: trebuie sa comunice adevarul despre Dumnezeu in Scripturi; sa comunice o experienta cu Dumnezeu dar si o marturie despre El si noi pentru Biserici, lume si cer!
Fata de ortodocsi putem fi uneori prea „moderni”, iar pentru ne-bisericosi prea „inapoiati”.
Probabil cartea noua de cantari baptiste e o combinatie fericita pentru inchinarea corporativa ceea ce nu ne limiteaza sa afisam si alte cantece mai noi sau mai vechi dar cu relevanta si viata!
Trebuie sa plec acum…
Mai vorbim.
1 mai 2012 at 10:13 pm
Sint de acord cu tine, cu o singura exceptie. Partea care se refera la cartea de cintari baptiste ca la o combinatie fericita pt inchinarea in comun. Pt ca daca inchinarea trebuie sa permita tuturor participarea, ar trebui sa mi-o permita si mie, care nu gust deloc genul pieselor din acea carte. Eu consider ca nu e asa greu sa fim echilibrati si sa gasim o cale de mijloc. Daca ne-am iubi unii pe altii nu ne-ar fi asa greu sa acceptam ca din 10 cintari din cartea mentionata mai sus, 3 sa fie moderne, sau invers, din 10 contemporane, 3 sa fie din carte.
2 mai 2012 at 8:42 am
Gresesti in 2 feluri aici.
1. Gusturile se cultiva – cauta de ce avem cantari in still cant gregorian, baroc, imnurile reformate si anglicane, cantari din clasicism si romantism, gospel si folcloric inca in repertoriu comun, pe langa altele si vezi ce le-a dat aceasta rezistenta in timp si puterea sa treaca bariere culturale. In felul asta poti invata mai mult si despre Dumnezeu.
Dar in generatia asta gustul e reactiv – aud ceva, imi gadila placut urechea, ma face sa-mi bata piciorul inseamna ca e bun pentru biserica. Mai nou, daca nu e crestina pun undeva in text Isus, sau dau cu subantelesul (ala Westlife) si pam-pam o noua piesa „contemporana” in biserica.
2. Cantarile contemporane sunt aduse fara filtru fara un principiu. A cere o ratie de 3 – 10 la cantarile noi fata de numarul cantarilor adaugate de-a lungul secolelor da dovada lipsei de discernamant a generatii noi in a aprecia odata ce avem si in a aprecia ce aducem nou la valoare reala.
Intotdeauna sunt uimit cum dupa saptamana de rugaciune organizata in biserica aproape toate cantarile tinerilor in urmatoarele 2-3 luni, sunt din repertoriu vechi aproape exclusiv. Ce declanseaza asa o schimbare? Si de ce inceteaza odata cu slabirea ravnei si rugaciunii la o vreme dupa?
2 mai 2012 at 10:32 am
1. Pornesti de la prejudecata ca anumite genuri muzicale sint bune si altele rele, ceea ce e daca nu complet fals, cel putin subiectiv. In al doilea rind, discutia despre traversarea barierelor o vom mai putea purta peste cam 100 de ani, cind vom putea sa ne formam o opinie adecvata si despre rezistenta in timp a muzicii contemporane. In al treilea rind e ciudat sa te aud acuzind o categorie ca asculta o muzica pt ca o prefera, cind de fapt discutam de gusturi. Daca tu preferi muzica gregoriana sau folclorica in biserica, cu siguranta nu e din cauza ca o detesti si iti vine greu sa o asculti, ci pt ca iti place si o consideri potrivita. In al patrulea rind, gusturile intr-adevar se cultiva, dar nu doar intr-un sens. Nu doar inspre trecut, ci si inspre viitor. Daca nu ar fi as, ar exista un singur gen muzical „corect” si asta sub nici o forma nu ar fi genul clasic, care a aparut in istorie relativ recent.
2. Eu dadeam un exemplu, nu am cerut 30% din spatiul destinat cintarii in biserica. Incearca sa citesti dincolo de procente. Era vorba de faptul ca in fiecare comunitate se poate gasi o cale de mijloc fara a se ajunge la dezbinari si certuri, si ca solutia gasirii acestui echilibru poate fi diferita de la comunitate la comunitate, in functie de membrii ei. Si din nou, iar pornesti de la premisa gresita ca orice e nou e lipsit de valoare sau mai putin valoros decit ceva vechi.
Nu stiu ce declanseaza acea schimbare in biserica voastra, dar la noi nu se intimpla la fel. Dar probabil succesul unei saptamini de rugaciune ar trebui sa se masoare raportat la alte criterii decit vechimea repertoriului. Poate felul in care traiesc membrii comunitatii in timpul saptaminii ar fi un criteriu mai bun.
2 mai 2012 at 6:33 pm
„Pornesti de la prejudecata ca anumite genuri muzicale sint bune si altele rele, ceea ce e daca nu complet fals, cel putin subiectiv.”
De unde reiese aceasta prejudecata in ce am scris eu?
O prejudecata care intradevar o am e ca acum aducem din afara aproape tot ce apare, si sunt de parere ca mult trebuie aruncat sau macar retradus. Nu sunt impotriva muzicii contemporane, ba incerc sa gasesc si cumpar aranjamente bune si le facem la cor, sau le dau grupurilor de tineri sa la cante in biserica, tocmai pentru a arata ca sunt si valoroase printre ele.
Muzica a fost dintotdeauna subiectiva. Tocmai de aia trebuie sa ne uitam si la ce nu ne place noua. Daca incercam sa invatam despre ele poate ajung sa ne placa. Vorbesc din experienta pe care o am de-a lungul anilor. Am inceput si eu ca adolescent sa cant exclusiv de la Hillsongs, Ron Kenoly si Don Moen si ce mai era cam prin 1995. Dar intre timp am invatat sa imi placa cate ceva si din restul. Cu muzica folclorica (mai mult populara decat folclor autentic) inca ma lupt sa o apreciez cum trebuie, dar nu stau cu gura inchisa cand altii canta.
Polemica saptamanii de rugaciune se poate duce departe si partial ai dreptate. Dar nu cred ca am spus ca aici era scopul ei: sa cante tinerii altceva decat „praise & worship”. Era doar o observatie a mea asupra unei schimbari vazute in viata bisericii.
2 mai 2012 at 2:42 pm
„Eu consider ca nu e asa greu sa fim echilibrati si sa gasim o cale de mijloc. Daca ne-am iubi unii pe altii nu ne-ar fi asa greu sa acceptam ca din 10 cintari din cartea mentionata mai sus, 3 sa fie moderne, sau invers, din 10 contemporane, 3 sa fie din carte.”
Remember!! dragostea adevarata este caracterizata de discernamant!
„Dragostea” la care te referi tu este toleranta „religioasa”. Ai grija, incurci conceptele!
2 mai 2012 at 3:04 pm
Deci daca imi place muzica gregoriana am discernamint, iar daca imi place jazzul incurc conceptele. Bine.
2 mai 2012 at 3:13 pm
Ai o problema cu cititul…
In acord cu ceea ce am enuntat eu, afirmatia ta nu are nicio logica!
2 mai 2012 at 3:32 pm
Daca citeai 2 commenturi mai sus, gaseai si logica. Dar deja alunecam spre discuti fara rost, asa ca eu ma opresc aici.
1 mai 2012 at 5:33 pm
Vaisamar
Nu sinteti singur.
Si inca nici macar nu frecventati mega-biserici de tipul american, unde trebuie sa stai sa rezisti 35 de minute la muzica contemporana venita dintr-un sistem de sunet de cel putin jumatate de milion.
I-ti sar plombele din gura nu alta…
Dar se pare ca valul se intoarce, un articol interesant cu mai multe linkuri …
Daca catolicii si-ar schimba teologia , mai mai ca m-as duce inapoi in bisericile lor
http://www.alanrudnick.org/2011/05/liturgical-evangelicals/
2 mai 2012 at 8:26 am
[…] 14. Dumnezeu e ateu, mai poate fi pastor cineva care a curvit?, 1700 de ani (patratosu) 17. Închinarea ca sursă de frustrare. „Pia desideria” ale unei „uneasy conscience” evanghelice… (vaisamar) 19. Să ne rugăm pentru familia pastorului baptist, Vasile Pintican (lascaupetru) Share […]
2 mai 2012 at 11:20 am
Comentatorul 13 a remarcat deja că problema este de fapt cu oamenii, nu cu instrumentele. Dacă într-adevăr ai o problemă cu instrumentele în sine, avem de-a face cu un legalism solid, de genul celui care împarte instrumentele în 2 categorii (sfinte și păcătoase?), unele permise și unele interzise – cu varianta încîntătoare zero permis și totul interzis. Sau celui de genul ”filmele nu își au locul în biserică”. Știm cu toții că biserica este reprezentată de oameni, nu de o clădire care nu are nimic sfînt sau păcătos în sine. Dacă este permis să te uiți la un film, poți face asta la cinema, acasă, la biserică etc. Dacă nu este permis, nu ai voie să faci asta nicăieri.
Cînd scrii ”bisericile noastre”, nu înțeleg la ce te referi – penticostale, evanghelice, altele? Articolul are iz de generalizare și mă întreb cîte biserici ai vizitat cît de cît regulat pentru a avea o părere întemeiată.
Încă mai zîmbesc de cînd am citit prima mențiune a chitarei ”electronice”.
2 mai 2012 at 6:46 pm
Câtă dreptate am avut… Numărul mare de comentarii dovedește cu prisosință că discuțiile despre muzică nu duc nicăieri, ceea ce tălmăcit înseamnă că nu sunt vitale. Ia să pună cineva în discuție divinitatea lui Cristos să vedeți că vor fi comentarii prompte, la subiect, iar dacă s-ar întîmpla să fie multe, toate (sau aproape toate) ar susține același punct de vedere. Asta din cauză că divinitatea lui Cristos, asemenea altor aspecte teologice, este o chestiune vitală.
2 mai 2012 at 6:55 pm
Cum să nu ducă nicăieri? Păi cel puțin face trafic… 🙂
2 mai 2012 at 9:43 pm
Da, într-adevăr, fac trafic de idei (iar uneori chiar de cântări) halucinogene, psihedelice… Îmi cer scuze, dar reverența mea față de cîntările evanghelice românești se oprește la cele care circulă mai ales prin bisericile de la țară; mă refer, evident, la cântările vechi. Chestie de gust, subiectivă – recunosc – dar dacă tot facem schimb de idei, asta e…
2 mai 2012 at 9:25 pm
Salut!
Cred ca te referi la „manifestarea culturalo-spirituala” de duminica seara,nedemna nici macar de un camin cultural satesc,daramite de Casa liu Dumnezeu!.Se face o mare confuzie in mintea intinatorilor(pardon,inchinatorilor) despre cum ar trebui sa decurga o seara de muzica spirituala intr-o biserica si un concert ,sa zicem,in afara bisericii. Dincolo de decibelii inutili,dar si de ragetele,falsurile grosolane „demne” de orice racan in ale muzicii ale unor persoane frustrate si total neposesoare din acest dar dat de Dumnezeu si anume,muzica,aceste evenimente nu fac decat sa ne prezinte „SUPERSTARUL,TALENTUL SI VOCATIA LOR CARE TREBUIE ARATATA SI ALTORA”(n.r.:in fata catorva babe,care nu prea aud si nu prea pricep ce se intampla)si ,deci,sa iasa la iveala o INCHINARE NEAUTENTICA vadita chiar si in fata oamenilor,nemaivorbind de Dumnezeu!
Fara lipsa de modestie,cred ca as fi in masura sa comentez prestatia dpdv muzical,partea spirituala lasand-o in Mana Domnului,ma refer la structura muzicala a unei piese,la modul de interpretare,la cum ar trebui sa fie un baterist,nu un tobosar ,dar si la „mitele”care formeaza un trist backing vocals si stau in transa cu ochii inchisi si cu mainile pe sus,scotand tot felul de sunete de te poti intreba unde ai nimerit…Nu mai comentez!
Insa ,nu ma pot intreba, cum s-a degradat intr-un timp asa de scurt modul de a-I canta lui Dumnezeu si a incarca spiritual ,in acelasi timp,si inimile ascultatorilor?
Daca lucrurile vor continua asa,voi lua atitudine,fii sigur de asta!
2 mai 2012 at 11:48 pm
Nu cred ca s-a degradat nimic. La fel de prost se cinta si inainte, doar ca intr-o alta abordare muzicala: coruri cu soprane cu atit de mult vibrato ca nu apucau sa atinga si nota din partitura, fanfare care atunci cind mai emiteau cite un sunet armonic era sarbatoare s.a.m.d. S-a schimbat doar forma, in esenta lucrurile au ramas la fel.
Desigur, nu putem generaliza (nici trecutul, nici prezentul).
3 mai 2012 at 8:57 am
In vremea lui David erau doua corturi, unul in Ghibea (cortul lui Moise), unde mare preot era Tadoc si unul in Ierusalim (cortul lui David), iar inchinarea era foarte diferita la Ierusalim. Deci, se poate o inchinare foarte diversa, dar nu in aceasi biserica.
Exista in unele biserici si inchinarea din cortul lui David si inchinarea din cortul lui Moise, dar in cele mai multe situatii, aceste biserici se divizeaza. Aceasta e reteta pentru dezbinare.
Tine de viziunea pastorului si a echipei de conducere ce tip de cort va fi ridicat in biserica lor… a lui David sau a lui Moise…
E adevarat ca se exagereaza cu sunetul si de foarte multe ori vocea bisericii nici nu se aude… Te simti ca la concert, in loc sa te simti la partasie, chiar prin simplu fapt ca-ti auzi fratele cantand acelasi cantec cu tine, insa aceasta e o problema rezolvabila.
Problema nu e chitara electrica sau electronica, ci spiritul aceluia care o foloseste si modul in care o face.
Da, conteaza si volumul de la o varsta, dar suntem inca prea tineri…
Cand ai timp te poti uita putin si peste cartea ”Inchin@re cu ajutorul tehnologiei de varf?” a lui Quetin J. Schultze. El vorbeste cu reverenta despre inchinare si cu respect despre tehnologie, reusind sa creeze o cale de mijloc intre respingerea tehnologiei si folosirea excesiva a acesteia. Cred ca in aceasta vreme Dumnezeu ridica cortul lui David in tot multe biserici, iar bucuria si libertatea de forme sunt binevenite, in masura in care nu distrug evlavia sau acea frica de Domnul izvorata din inima omului care la intalnit cu adevarat pe Domnul.
Nadajduiesc intr-o revigorare a inchinarii bisericii din Romania si ma rog Domnului ca sa-si ridice cat mai multi inchinatori ca David, care canta cu harpa, dar stia sa lase si trambitasii, tobosarii, zăngănitorii si pe altii sa-si faca treaba.
Mai e o varianta: daca nu te simti bine in cortul lui David, poti participa in biserica lui Tadoc! 🙂 A facut-o si Solomon… stii ca el a mers pe mana lui Tadoc si in cele mai importante momente din viata lui, a fost povatuit de Tadoc.
Cred ca trebuie sa fim flexibili fata de ambele tipuri de corturi (inchinare), dar intr-o biserica sa practicam inchinarea dintr-unul, nu din ambele.
Apreciez articolul tau si cu ingaduinta ta, te voi cita in sens pozitiv, la ”Whorship Academy” din Constanta unde predau cursuri modulare.
3 mai 2012 at 5:30 pm
intrebari ptr. gtrflaviu
Ce fel de animale sacrificati in curtea academiei?
Folositi o replica a „chivotului” sau aveti originalul?
In ce fel de corturi studiati, de cinepa sau corturi mai moderne, din materiale plastice?
Aveti vreo pozitie vis a vi a „Palestinian statehood”?
La „Worship Academy” in Constanta (unde predai cursuri modulare), aveti cumva si o clasa de worship stil „manele” sau studiati numai worship de tip „Hill Song” sau ‘IHOP”
Lucrati la ceva translatari de manele din romaneste in engleza?
Multumesc…
3 mai 2012 at 8:43 pm
Sper ca nu astepti raspunsuri la intrebarile astea stupide, ca am niste raspunsuri, dar nu vreau sa ti le dau aici…
4 mai 2012 at 8:13 am
Or fi ele stupide, dar ce este „Worship Academy” in Constanta ?
Poate „Scoala de Muzica” sau „Scoala de Lauda si Inchinare „, sau „Scoala de Manele” ca doar este in Romania nu in Anglia….
Si de ce trebuie sa mergi la o academie sa inveti sa repeti sapte cuvinte de unsprezece ori in timp ce te uiti la tavan cu mina ridicata ?
4 mai 2012 at 8:19 am
Dar de unde știți că ca Worship Academy se învață repetarea a șapte cuvinte de unsprezece ori? Sunteți cumva absolvent al acestei instituții? 🙂
4 mai 2012 at 8:53 am
Nici vorba… mie imi place acordeonul, nu cred ca acel instrument se studiaza la vreo academie 🙂
4 mai 2012 at 8:55 am
Nu-i nimic. Se poate introduce.
4 mai 2012 at 10:07 am
N-ar fi prima data , domnule gabe bogdan, cand faceti ironii „maneliste”, fortez acest termen fiindca observ ca-l repetati.
Surprinzator de aceasta data e sensibilitatea pe care o manifestati fata de o denumire in limba engleza a unei scoli din Romania, tocmai dumneavoastra care nu evitati sa va plasati comentarii in aceasi limba engleza pe bloguri romanesti cu postari in limba romana.
4 mai 2012 at 4:24 pm
Vali Horlescu
traiesc in US, si vorba aceea, romaneste am uitat , engleza nu stiu bine, asa ca scriu si eu cum pot .. juma juma 🙂
Si drept sa spun, lauda si inchinarea manelista suna mult mai bine(citeodata) in romaneste decit unele „translatari ” de Hill Song sau IHOP care le aud in unele biserici.
Cel putin manelele au mai mult de sapte cuvinte si o linie melodica decenta…
5 mai 2012 at 9:12 am
🙂
4 mai 2012 at 10:04 pm
Dupa parerea mea, problema este mesajul cantarilor si nu instrumentele care se folosesc in inchinare. Multe cantari au mesajul indreptat spre noi si nu spre Dumnezeu. Dumnezeu se coboara in mijlocul laudelor asa scrie in Biblie, dar nu cred ca este o lauda la adresa Lui cand noi cantam:” Eu sunt un om, sunt doar un om” sau „dar ce voi spune cand pe nori Tu vei veni in slava invelit, am fost un las si am fugit?” Nu inteleg sensul multor cantari… Prefer mai bine sa repet de 10 ori „Ce mare esti Tu” decat sa cant despre neputintele mele. Despre rugaciune nici nu are rost sa pomenim ca sunt prea scurte, poate despre indemnurile la rugaciune am putea sa vorbim ca sunt lungi si dese. Cat despre mesajul predicilor de multe ori este unul centrat pe ce trebuie sau nu trebuie sa facem, despre ce a facut unul sau altul sau ce ar fi trebuit sa faca. Nu are rost sa pomenesc de cate ori am auzit despre marele pacat al lui David. Stiu ca avem de invatat de la oamenii care ii gasim pe paginile Sfintei Scripturi, dar mai mult decat atat, avem nevoie de prezenta Lui Dumnezeu. Noi nu avem puterea de a ne schima viata, ci lucrul acesta se face doar prin puterea Lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfant. Si viata vesnica este sa Il cunostem pe El, Singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Cristos. Acesta ar trebui sa fie mesajul principal atat al cantarilor noastre, cat si al predicilor! Cand se coboara prezenta Lui Dumnezeu in adunare nici un om nu va ramane indiferent, fie ca e tanar sau batran, intelectual sau nu. Oamenii au nevoie sa fie vindecati, ridicati, iertati, etc… oamenii au nevoie sa se intalneasca cu Dumnezeu…si e mare pacat cand cei ce sunt pusi sa pastoreasca bisericile uita lucrul acesta!!!
10 mai 2012 at 5:07 pm
Cu tot respectul frate Contac, propun sa ii lasam pe cei care se ocupa si ii conduc pe oameni cu ajutorul Duhului Sfant in inchinare, sa comenteze sau sa-si dea cu „parerea”.
Ceea ce este scris mai sus, este opinia dumneavoastra despre acest domeniu pe care nu-l stapaniti, nefiind la curent cu toate informatiile despre acesta si nu activati pe aceasta latura.
Inainte de a ne spune opinia, haideti sa vedem scopul cu care facem acest lucru : este constructiv , imbunatateste cu ceva situatia? sau ne spunem opiniile din cauza unor frustari launtrice, de care scapam numai atunci cand ne exprimam?
Si cum mi-a zis liderul nostru de tineret, Alin Panican : „indiferent de opiniile si gusturile oamenilor despre aceasta evolutie a instrumentelor la lauda si inchinare.. tot planul si voia lui Dumnezeu se vor face”.
Daca intr-adevar dorim sa ne inchinam lui Dumnezeu, este important sa avem dragoste unii fata de ceilalti si sa fim uniti in inchinare, lasand la o parte conceptiile si teoriile proprii,fara un scop bazat pe dragoste.
10 mai 2012 at 5:37 pm
Nu am pretenția că stăpânesc acest domeniu. Ceea ce spun e din perspectiva „laicului”. Cred că pe cei care „activează” în acest domeniu ar trebui să-i intereseze cam cum se vede / aude activitatea lor din sală. Așa cum pe predicatori ar trebui să-i intereseze dacă predicile lor au vreun efect asupra adunării.
Sunt de-acord că planul lui Dumnezeu se împlinește. Dar important este să ne întrebăm dacă noi suntem parte a acestui plan.
Așteptarea mea este ca astfel de opinii să ajute, fie și pentru simplul fapt că vin de la un nepriceput în ale muzicii.
10 mai 2012 at 6:44 pm
Cu tot respectul frate Fabian, sunt unul responsabil intr-o biserica cu aceasta lucrare si cred ca acest blog care a fost facut la impuls e oftatul multor frati din biserica care nu au curajul sa se exprime.
Faptul ca auzim din cand in cand despre opiniile fratilor din biserica (nu a celor amici) e foarte constructiv. Altfel ni se tot suie la cap lauda celor ce ne aproba numai.
Asa e de interesant cum o critica negativa adusa de cineva e respinsa ca „e doar opinia ta”, in timp ce o critica pozitiva (lauda) e luata de parca a fost trimis de toata biserica.
10 mai 2012 at 9:13 pm
Oftat impartasit si de americani..o opinie interesanta a unui presbiterian faimos
http://www.dougwils.com/Musical-Exhortation/worship-music-rip-tides.html
27 noiembrie 2013 at 7:30 pm
ma inteb daca in cer vor fi tobe
23 aprilie 2014 at 10:31 pm
Nu cred ca esti singurul care nu accepta transformarea bisericilor in sala de specatacol zgomotos dupa model american ,insa daca lansezi subiectul pentru discutie ,vei gasi un foarte mare numar de persoane care nu gandesc ca tine. De fapt majoritatea pe internet formata din tineri desigur sustin liberalismul ,divertismentul deci tobe in biserci , muzica lumeasca etc.
In ce priveste bisericile ,tinerii la fel majoritatea ca pe net sunt pro tobe divertisment, cei de varsta medie si varstnicii majoritatea fie le place instrumente,divertismentul ca e ca la TV,fie sau resemnat considerând ca ce hotareste pastorul este bine intodeauna. Cei enervati de situatie ,nu mai vin pur si simplu la biserica.
http://muzica-in-biserica.blogspot.com
sau http:muzica-crestina-net.blogspot.com