Anul trecut, când am fost ținta repetată a unor calomnii în blogosferă, mi-am propus să scriu despre calomnie din perspectivă biblică. Luat de valul activităților n-am mai reușit. E drept că între timp și calomniatorii și-au găsit alte ținte.

Chiar și așa, în blogosfera și în presa de la noi calomnia prosperă.

Acum câteva zile am fost șocat să descopăr o postare publicată într-o revistă zis creștină („revistă creştină de opinie şi atitudine”), postare care adunase o salbă de comentarii calomnioase despre un pastor pe care îl cunosc foarte bine și despre care știu că e deasupra faptelor care i se atribuie. (În fine, s-ar putea să revin în altă postare asupra calomniei în spațiul religios).

Mai nou, am văzut articolul în care V. Tismăneanu răspunde calomniilor răspândite de Carmen Mușat în Observatorul Cultural.

Vladimir Tismăneanu scria la final:

După legile americane, utilizarea deliberată, cu rea-credință, a unor informații false pentru a afecta negativ imaginea unei personalități publice ține de ceea ce se numește calomnie. Sunt foarte curios ce spun legile românești.

Ei bine, am fost și eu curios. Și iată ce am găsit în Codul Penal actual.

Art. 206. Calomnia

Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu amendă de la 250 lei la 13.000 lei.

În același cod, la art. 207 se face referire la proba verității. Dacă ai făcut dovada că cele spuse sunt adevărate, atunci afirmațiile nu pot fi considerate calomnioase.

Anunțuri