Ziarul Adevărul a publicat în PDF teza de doctorat a lui Victor Ponta.

Am aruncat de curiozitate o privire pe ea. Știu ce înseamnă un doctorat. Deși n-am o experiență îndelungată în predare și cercetare, mi-e clar că, dacă un student de-al meu din anul I mi-ar preda un referat întocmit pe modelul tezei de doctorat pregătite de V. Ponta, ar pica fără multe discuții.

Precum se știe, presa internațională și presa din România s-au concentrat pe chestiunea foarte evidentă a plagiatului. Totuși, dacă ne uităm pe teza lui Ponta observăm chestiuni de formă care ar fi trebuit să-i facă pe membrii comisie să o respingă numaidecât.

1. Prefața lui Adrian Năstase

E prima teză de doctorat în forma ei nepublicată în care văd o prefață scrisă de coordonator. Victor Ponta a scris în 2001 o lucrare (Scurt istoric al justiției penale internaționale) a cărei prefață a fost semnată de A. Năstase.  Nu m-ar surprinde dacă s-ar dovedi că această lucrare a fost încorporată în teza de doctorat a lui Victor Ponta.

2. Lipsa secțiunii privitoare la metodologie

Victor Ponta intră direct în subiect, fără a spune ce vrea de la subiectul pe care îl tratează. Lucrarea lui e o teză fără teză, fiindcă autorul nu pare să aibă nimic de demonstrat. Nu formulează o teză pe care să o argumenteze. El doar povestește ca la gura sobei, fără note de subsol, câte și mai câte despre subiectul ales.

3. Lipsa notelor de subsol

Teza lui Victor Ponta se remarcă prin absența cvasitotală a notelor de subsol. Am zărit vreo câteva note explicative rătăcite în deșertul reprezentat de spațiul infrapaginal, dar ele nu conțineau trimiteri la sursă. Autorul preia informații într-o veselie, fără să ne spună de unde provin. Eventual, dacă avem curiozitatea să aflăm sursa, o putem găsi în bibliografia de la final. Ca să ne facă cercetarea mai ușoară, doctorandul a inclus numai două 2 pagini și jumătate de bibliografie.

4. Lipsa unui capitol de concluzii

Concluziile finale ale tezei lipsesc. E drept, fiecare capitol are propriile concluzii (unele plagiate din alte lucrări). Din păcate, nu știm, la finalul tezei, ce a vrut Victor Ponta să demonstreze.

Strict sub raport formal, teza lui Victor Ponta ar fi trebuit să fie respinsă la susținere. De fapt, s-ar fi cuvenit ca, după lecturarea primului capitol, mentorul să-i spună pupilului său că metoda lui de cercetare este profund viciată.

S-ar fi cuvenit ca membrii comisiei de evaluare să vadă că Victor Ponta face dovada unei „originalități” absolute, în sensul că scrie din capul său propriu (de mic „titulesc”) toate informațiile din cele 300 de pagini. În lumea adevărată a cercetării, așa ceva este de neconceput.

Coordonatorul și membrii comisiei n-au văzut ori, mai probabil, n-au vrut să vadă. Pe blogul său, Adrian Năstase îi face pupilului său un referat și mai elogios decât primul. Fără a realiza că laudele aduse unui impostor sunt un bumerang pentru cel care le face.

O membră a comisiei de evaluare, despre care putem presupune că a văzut teza, exclude din capul locului plagiatul, dar nu explică proveniența în lucrarea lui Ponta a șirului lung de pasaje luate din alte cărți. Doamna respectivă nu se arată deranjată de lipsa aparatului de note infrapaginale. Ea „exclude” și atât, fiindcă, dacă n-ar „exclude”, s-ar include și pe ea în această impostură uriașă la care s-a făcut părtașă de drept.

Andrei Marga, profesor universitar, fost rector, insultă inteligența comunității academice românești și se încarcă de un ridicol fără precedent declarând că acuzația de plagiat este „fără fundament”. Dar oare pe ce „fundament” se bazează dl Marga atunci când face această declarație? Dar de ce ne mirăm? Dacă Putin merită admirație pentru ce face ca lider politic, de ce Ponta nu merită admirație pentru ceea ce face ca cercetător?

În mod misterios, Dumitru Diaconu, judecător din a cărui carte a plagiat Ponta, spune că nu-l interesează subiectul! El, care face dreptate altora, nu vrea să apere dreptatea când ea îl privește foarte direct dintre coperțile tezei procurorului Ponta. Atâta mărinimie nu cred să fi văzut justiția română de la Traian și Decebal încoace.

România a devenit țara în care procurorii fură gros, iar judecătorii se resemnează să fie furați de procurori. Când procurorul plagiator devine prim-ministru, iar universitari de rang înalt îi țin isonul la impostură și nerozii, te întrebi ce șansă mai are această țară să iasă din haznaua în care zace.

Anunțuri