Farmecul României este că de 100 de ani repetă într-una repertoriul scris de Caragiale. Dacă piesa (în speță, comédia) e scrisă bine, nu te poți plictisi, indiferent de câte ori ai vedea-o.

Redau selectiv pasaje din comédia relevantă pentru ultimele zile.

RICĂ: (…părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben și tras la față; tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a spaimă din când în când și îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! (răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie! (…) Ce de peripețiuni!… (…) Destinul mă persecută implacabil… Schelele se-nfundă; nici o scară… (…) O inspirațiune… – eu ca poet am totdeauna inspirațiuni!  (…) Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare (…) Toți se depărtează… Auz un zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci… oră fatală pentru mine! (…) Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă… (pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe ușe. (…)

Și aici un posibil răspuns la întrebarea: „A fost sau n-a fost?