Astăzi prezența românească în Cambridge a fost sensibil mai mare decât zilele trecute. Încă de ieri l-am găsit la Link House pe bunul meu prieten T., venit pentru un spree cărturăresc, de vreo săptămână, la Tyndale House. Când te confrunți cu o lipsă cronică de resurse în România, orice gură de oxigen de felul acesta este salutară.

Tot astăzi a venit de la Londra bunul meu prieten C., tânăr medievist care editează o cronică medievală ca parte a cercetării sale doctorale, așa că suntem deja suficienți români (trei la număr) câți să fondăm vreo (minim) patru biserici române în Cambridge.🙂

Ziua se anunța supărată. Nu știu din ce motiv, pajiștea imensă din parcul Jesus Green s-a transformat în peisaj lacustru, cu bănci izolate în mijlocul unor băltoace care nu promit să se evaporeze prea curând.

Jesus Green, parcul de lângă Jesus College. În zare se vede turla Bisericii de la St. John’s.

În mod inexplicabil, la această oră există oameni veniți să se recreeze. Crezusem că numai în România vezi oameni trăgând mâța de coadă încă de dimineață.

Astăzi nu „tai” Jesus Green prin locul obișnuit, ci decid să schimb ruta, pentru a vedea ceva nou. În drum mă lovesc de arhitectura ciudată („gothic revival”) a Bisericii „All Saints”, a cărei actuală clădire datează din sec. XIX. Din păcate, biserica a rămas fără enoriași, a fost scoasă din uz o vreme și acum e folosită de Biserica Prezbiteriană din Cambridge. De vizitat într-una dintre duminicile viitoare, pentru a vedea cum arată o slujbă prezbiteriană.

Noul gotic? Hm, nu tocmai pe gustul meu.

(În paranteză fie spus, mai zilele trecute am trecut pe lângă o biserică a „Prietenilor”, adică a Quakerilor. Nu știu încă dacă să mă aventurez într-un spațiu religios în care totul e „sub îndemnul Duhului”. Prin comparație, noi, penticostalii, avem totuși un rudiment de liturghie, o ordine binișor bătută în cuie pe care până și Duhul Sfânt trebuie să o respecte, nu-i așa?)

De la „All Saints” am ajuns imediat la Biserica „Holy Trinity”, a cărei istorie e legată de cea a celebrului Charles Simeon. De povestit cândva mai pe larg  impresiile de la această biserică, pe care am vizitat-o în două rânduri.

În fine, am ajuns și la Trinity College, unul dintre cele mai prestigioase colegii din Cambridge (vreo 30 de laureați Nobel în palmares, din 75, câți a dat Universitatea în sec. XX). Deasupra porții se vede silueta inconfundabilă a lui Henric al VIII-lea, fondatorul colegiului.

Nu vă lăsați induși în eroare de portalul mai puțin somptuos. Trinity College bate detașat alte colegii, la capitolul laureați Nobel.

Mărul din imagine (în dreapta porții de la Trinity College) este legendar. Vă las să descoperiți singuri legenda lui. Useful tip: Isaac Netwon a fost student la Trinity (chiar dacă nu prea credea în acest concept teologic).🙂

De la Trinity am pornit cu C. la Muzeul Fitzwilliam, care ne-a reținut câteva ore. Bunicel, dar nu a putut să mă mai impresioneze după ce am văzut  Muzeul de Istorie a Artei de la Viena sau Muzeele de pe Capitoliu (Roma). Oricum, efortul de a organiza și menține în viață fie și un muzeu ca Fitzwilliam (a cărui vizitare e gratuită) este de apreciat. Nu știu câte muzee românești pot rivaliza cu el.

În drum spre Queen’s College, unde urma să vorbească Alister McGrath, ne-am abătut și printr-o librărie. Cine a pus librăria în drum, ăla n-a fost om nebun. Din nefericire, ne-am pierdut vremea la secțiuni mai „ușurele” până să ne dăm seama că există un departament de clasice și de teologie la subsol. Am să protestez la CEDO împotriva acestei discriminări scandaloase! Și uite așa, în cele 5 minute până la închidere, am apucat doar să aruncăm o privire peste seria Loeb, fără să apucăm să vedem ce e la secțiunea de teologie. De revenit într-una dintre zilele următoare.

În fine, am ajuns și la prelegerea lui Alister McGrath, care ar merita o postare separată. Fiind în al doilea rând, aproape că am fost tentat să merg la final să fac o fotografie cu el. În mod providențial, mi-am adus totuși aminte că e periculos să te afișezi alături de „băieții deștepți”.

Aveam să aflu că de fapt prelegerea lui McGrath marchează începutul unei conferințe despre „Christians in Science”.