Un text lucid, despre un plagiat limpede ca lumina zilei. Limpede pentru toți oamenii de bun simț, nu și pentru „grăjdanii” de la Ministerul Educației sau din această rușine națională numită (cu diabolică ironie!) „Consiliul Național de Etică”, instituție devenită mai nou, în urma deciziei adoptate în cazul Ponta, „Consiliul Național de Dat cu Var peste Plagiate Penale Internaționale” (sub deviza „cioară vopsită la cioară vopistă nu-și scoate ochii”).

Salut aici decizia Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, o institutie care, in pofida enormelor presiuni vizibile si invizibile, a ales onoarea impotriva infamiei. Orice ar spune din acest moment premierul Victor Ponta, stigmatul unui plagiat demascat dupa toate regulile academice, recunoscute si codificate international, il va urmari intreaga viata. Fofilarea dupa penibile “argumente” de genul ca ar fi o “decizie politica” nu face decat sa probeze faptul ca Victor Ponta nu cunoaste sensul cuvantului cinste. Universitatea nu s-a implicat in niciun fel in dezbaterile politice. Comisa de Etica, perfect legitima, este formata din universitari de prim rang, intre care, cel putin unul, s-a manifestat constant ca un critic al lui Traian Basescu (ma refer la profesorul Adrian-Paul Iliescu de la Facultatea de Filosofie).

In urma acestei decizii, transanta, ne-echivoca si irevocabila, Victor Ponta ar trebui sa-si dea neintarziat demisia. Un plagiator dovedit nu are ce cauta in…

Vezi articol original 504 cuvinte mai mult