Punting is not as easy as it looks. As in rowing, you soon learn how to get along and handle the craft, but it takes long practice before you can do this with dignity and without getting the water all up your sleeve.

— Jerome K. Jerome, Three Men in a Boat (1889)

Astăzi am fost iar la Holy Trinity. Dacă faci abstracție de action song, despre care îmi mențin părerea (e pentru școala duminicală), rămâi cu o muzică tolerabilă și cu predici excelente.

Pentru duminica viitoare e deja aranjat: All Saint’s Church, unde se reunește pentru slujbă o biserică prezbiteriană. Și-apoi, fiindcă trec aproape zilnic pe lângă ușa „prietenilor” (Quakeri), trebuie să-i onorez neapărat cu o vizită în timpul pe care îl voi petrece aici.

Săptămâna asta s-au cazat la Link House J. și C., un cuplu de americani care au lucrat mulți ani în America de Sud la traducerea Bibliei în quechua. J. lucrează la teza de doctorat și a venit la Tyndale House pentru documentare. Am aflat că și lui i-ar surâde ideea să vadă cât mai multe biserici în cele patru luni de ședere la Cambridge, deci de săptămâna viitoare urmează să începem colindatul bisericilor.

Astăzi, după slujbă, am fost invitat de L. și N. la masă. La un moment dat, L. m-a întrebat dacă aș vrea să vin la un picnic organizat de o biserică baptistă, pentru diverși muncitori sezonieri (români, bulgari, polonezi) de la fermele din apropierea orașului Cambridge. Evenimentul urma să includă și o plimbare cu luntrea pe râul Cam. Evident, am fost foarte încântat de idee. Vorba lui Tolkien, în Stăpânul inelelor: „the hearts of men are easily corrupted”.🙂

Numărul amatorilor de plimbare fiind foarte mare, a fost nevoie de vreo 8 luntri. Când ne-am suit în ele, iarăși s-a făcut strigarea. „Cine vrea să conducă luntrea?”

Aparențele înșală. Încă arăt fericit, dar nu va dura.

De data asta timpul de reflecție a fost considerabil mai scurt. Forul interior iarăși mi-a jucat feste și până să-mi dau seama în ce mă lansez, m-am trezit în mână cu o prăjină metalică lungă de vreo 4-5 metri (fără exagerare).

După cinci minute de opinteli eram lac de sudoare, iar pasagerii probabil începuseră să aibă vertij de la învârteala provocată de manevrele mele neîndemânatice.

Ciocniri de toți pereții și de toate malurile, ciocniri de alte luntri, plutit mai mult în zig-zag decât în linie dreaptă, ori pur și simplu pe loc, icnete, sudori reci și calde, regrete tardive amarnice pentru hybrisul de a crede că o competență într-un domeniu (montat de paturi) se traduce automat în pricepere marinărească. Cred că am parcurs vreo jumătate de traseu până să-mi dau seama că de fapt ceilalți luntrașii de pe râu stăteau la pupa ambarcațiunii, nu la prova, ca mine, drept care împingeau mult mai eficient (și mai relaxat!) luntrea. (Pupa e partea din spate a unui vas). E drept că un tip mi-a strigat la un moment dat că nu merg bine, dar eram prea concentrat asupra noii mele activități ca să-mi dau seama la ce se referă.

Când am ajuns la „Podul Suspinelor”, de la John’s College, aproape de finalul traseului (la dus) am suspinat și eu adânc, dar nu a ușurare, ci a deznădejde. Dacă parcurgerea unui sens fusese de-ajuns să-mi scoată sufletul, cum aveam să mă descurc la întoarcere?

Cele trei doamne (speriate) din barcă empatizau profund cu soarta mea amarnică. Dar, evident, nu puteau face nimic pentru a-mi ușura corvoada. În final, un tânăr bulgar, unul dintre cei doi vlăjgani care urcaseră cu mine în barcă, s-a oferit să mă înlocuiască pe ultima jumătate a traseului de întoarcere. Probabil ceva din figura mea disperată anunța că la un moment dat o să leșin (sau o să plesnesc).

Pentru chicotelile lui din timpul „șofatului” meu am fost răzbunat cu vârf și îndesat. Puțin a lipsit ca noul „căpitan” să nu cadă în apă și să ne răstoarne și pe noi grămadă. Ne-a izbit și el de toate malurile și de toate podurile și la final arăta cel puțin la fel de jalnic ca și mine. (Nu e prea creștinește ce spun acum, dar cred că nu mi-a fost tocmai indiferent să constat că, în materie de punting, există incompetenți mai mari decât mine.)

Bătăturile pe care le am în palmă atestă cu prisosință travaliul de care am avut parte astăzi. Dar n-aș spune că n-a fost fun.

Cum era și de așteptat, a urmat o ciocnire pe cinste. În dreapta, capela de la King’s.

Dacă se întâmplă să ajungeți vreodată la Cambridge, nu uitați, dacă faceți punting, că luntrea se împinge de la pupa și că punting is not for the faint of heart!

Foarte important: lăsați celularele, aparatele foto și orice obiect de valoare pe mal! Unul dintre luntrași a căzut astăzi în apă. Puțin a lipsit să nu-mi caut și eu celularul, aparatul foto și ochelarii pe fundul râului Cam care, sunt sigur, s-a colmatat în ultimii ani cu destule artefacte și gadgeturi, a căror tragică dispariție explică pe deplin denumirea dată podului de la John’s College. Cel cu suspinele.

„Podul matematic”, la Queen’s College, care a dat deja naștere unor legende. Găsiți detalii pe Wikipedia.🙂