Astăzi a fost o zi plină. M-am oferit să fiu traducătorul unui grup de români care a venit să viziteze Cambridge-ul, așa că partea a doua a zilei mi-a fost ocupată de un mic tur prin oraș.

Spuneam cu altă ocazie că o biserică baptistă din Cambridge organizează tot soiul de evenimente (cultural-religioase) pentru românii și bulgarii care lucrează la fermele din apropierea orașului. Evenimentul de astăzi a avut în vedere atât moștenirea creștină a orașului, istoria tumultuoasă prin care a trecut în perioada Reformei, cât și prestigiul științific de care s-a bucurat și se bucură în continuare acest centru universitar.

Dimineața am fost la St. Barnabas Church, biserică anglicană de orientare evanghelică (și carismatică?). Fatalmente, am avut parte și aici de action song! Impresie sumară: dezorganizare și prea mulți copii țopăind liber prin biserică sub privirile pline de îngăduință ale mamițelor și tanti mițelor care i-au adus. Doamna vicar nefiind prezentă, atmosfera a părut nițeluș scăpată de sub control; ne-am regăsit, cred, în proverbiala situație: șoriceii își fac de cap în lipsa motanului (mă rog, a pisicii, în acest caz). Partea bună e că în a doua jumătate a slujbei s-a ținut un studiu biblic interactiv, cu toată biserica, într-o încăpere separată. (De fapt, am fost izgoniți, ca să-și poată ține copiii programul / numărul lor). La studiu se citește un text biblic și apoi oamenii se împart pe grupulețe și discută diverse aspecte, încercând să răspundă la un set de întrebări.

Precum se vede, Biserica Rotundă. S-a construit pe vremea când la noi voievozii încă nu apucaseră să descalece.🙂

După prânz m-am dus la „Round Church” (pe numele ei oficial, The Church of the Holy Sepulchre), o biserică (a doua ca vechime din Cambridge) a cărei structură imită Biserica Mormântului, din Ierusalim. A fost construită pe la 1130, așadar, în perioada normandă. Evident, între timp a mai fost ajustată arhitectonic, drept care acum are și niște ogive gotice. A trecut prin numeroase vitregii: pictura și statuile din interior au fost vandalizate în timpul războiului civil (condus de nimeni altul decât puritanul Oliver Cromwell, absolvent al colegiului Sidney Sussex, pe care l-am vizitat tot azi). Mai recent, în al Doilea Război Mondial, vitraliile de pe peretele răsăritean au fost făcute zob de o bombă. Din pe la începutul anilor ’90, dovedindu-se neîncăpătoare, biserica a fost scoasă din uz, iar acum este sediul fundației Christian Heritage, care organizează diverse evenimente culturale și religioase.

Mă tem că veți vedea multe vitralii de acum încolo pe acest blog. Ce să fac, sunt fascinat de vitralii. În imagine, fereastra distrusă de o bombă în timpul celui de-al doilea măcel mondial.

Detaliu din vitraliul de pe peretele răsăritean. De remarcat pelicanul, simbol al lui Hristos.

De la Round Church am mers la John’s College, la Trinity, St. Mary’s, St. Bene’t (i.e. Benedict), Laboratorul Cavendish și Colegiul Sindey Sussex. E doar vârful aisbergului și cred că vor mai urma și alte vizite.

Evident, sunt prea multe lucruri de povestit fie și despre o vizită cu mai puține obiective, așa că în cele de mai jos mă voi rezuma la câteva informații despre St. John’s.

Biserica de la St. John’s, contruită mai recent. Turnul ei se vede cam de peste tot, în partea de oraș în care locuiesc eu. N-am putut să intrăm în nava propriu-zisă, dar din interior se auzeau niște armonii dumnezeiești!

Colegiul St. John’s a fost întemeiat de cuvioasa Lady Margaret de Beaufort („Turn frumos”), care s-a căsătorit și a rămas văduvă de trei ori, moștenind de fiecare dată o avere frumușică. (Dacă putem fi răutăcei, și iată că putem, ne și întrebăm cu maliție dacă nu cumva Madame de Beaufort i-a ajutat pe soțiori să ajungă mai iute în lumea drepților sau unde vor fi ajuns).

Interiorul capelei de la St. John’s. Încă bâjbâi când trebuie să aleg setările optime ale aparatului meu foto, dar presupun că se vede o îmbunătățire față de ce obișnuiam să postez. De revenit pentru a asculta corul sublim și pentru a face fotografii mai în tihnă.

Cel mai celebru absolvent al colegiului este probabil William Wilberforce, ale cărui neobosite eforturi (pe plan politic) au dus în final la abolirea sclaviei în Anglia și în întregul imperiu britanic. În semn de omagiu, lui Wilberforce i-a fost ridicată o statuie în capela colegiului. Trupul său a fost înmormântat la Westminster Abbey. Campania lui de abolire a sclaviei a fost subiectul unui film care ar merita văzut: Amazing grace.

Wilberforce are ceva din trăsăturile lui Churchill. Nu doar din cele fizice, ci și din cele de caracter. O încăpățânare sănătoasă întru o cauză bună. Biblia pe care o ține pe genunchi i-a fost mereu călăuză după convertirea religioasă radicală de care a avut parte.