Astăzi mi-am luat o mică „vacanță de vizită la Oxford/” în interiorul „vacanței de lucru la Cambridge”. Nu e chiar rău, nu?

(Folosesc termenul „vacanță” fiindcă de curând o cunoștință mi-a cerut părerea într-o chestiune și a început mesajul cu faptul că știe că sunt în vacanță în Anglia… Eu știam că sunt în perioadă de muncă intensă.)

De la Cambridge la Oxford drumul cu un autobuz National Express durează cam 3 ore. Mai puțin la întoarcere, că e seară.

Fiindcă un prieten mi-a dat cu împrumut o bicicletă Brompton (împachetabilă), dimineață la 9.00 am sărit pe bicicletă și am plecat la Park & Ride (mai mult „Ride & Ride” în versiunea mea).

Inițial aveam de gând să stau la Oxford vreo două zile, dar a trebuit să-mi schimb planurile în așa fel încât să plec dimineața și să vin seara. Cam puțin timp, pentru cât de multe lucruri sunt de vizitat, dar să fim modești și să luăm cu bucurie tot ce ni se dă, chiar și când e vorba de firimituri.

Am ajuns pe la ora mesei. Îi promisesem lui Bill Prevette că voi merge direct la Oxford Center for Mission Studies, de îndată ce ajung în oraș, dar până m-am dezmeticit în peisajul oxonian a durat nițeluș. (E drept că bicicletele Brompton costă 700 de lire una bucată, dar în varianta standard sunt fără GPS. :))

OCMS e în clădirea unei biserici anglicane scoase din uz. Decorațiunile interioare au rămas intacte.

Vedere din cealaltă parte (din balcon).

La OCMS prânzul era în toi, așa că am picat numai bine pentru o excelentă mâncare sud-coreeană. Bill mi-a făcut cunoștință cu o parte dintre cercetătorii de acolo, după care am plecat într-un scurt tur de orientare prin zona centrală a orașului. Scurt fiindcă la 16.00 aveam programată o întâlnire cu Walter Hooper, consilier literar al patrimoniului C.S. Lewis.

Bill mi-a recomandat să intru în Muzeul de Istorie Naturală doar ca să-mi fac o impresie despre cum e organizat. Superb!

Trebuie să revin la Oxford dacă nu din alt motiv, măcar ca să mă lămuresc căror gojobănii le-au aparținut aceste schelete. (Mă rog, scheleți [din dulap], după vorba unui comentator de la Antena 3).

Iată, suspine și la Oxford, nu doar la Veneția sau la Cambridge. Podul de la Cambridge e peste râu, așa că dă clasă!

Bicicletele ne-au ajutat să fim mai eficienți decât dacă am fi mers pe jos. Trebuie spus că în privința pistelor pentru bicicliști situația la Oxford mi s-a părut „jos pălăria”. Pe lungi porțiuni ale drumului există piste dedicate. Uneori trotuarele sunt împărțite foarte „democratic” între pietonii simpli și bicicliști. Și la Cambridge situația e destul de bună, dar parcă Oxfordul e mai atent la această chestiune. Cinste lor!

Sala principală de la Divinity School (fosta). În dreapta e scaunul lui Francis Drake.

Probabil cea mai faimoasă clădire din Oxford. Radcliffe Camera.

La 15.30 deja a trebuit să ne întoarcem la centru. Walter Hooper stă la capătul lungii artere pe care se află OCMS și nu mi-a fost foarte greu să ajung la el.

Deși are 82 de ani, încă e ocupat cu cercetarea și scrisul. Pentru anul viitor (când se împlinesc 50 de ani de la moartea lui C.S. Lewis) editează, la cererea Cambridge University Press, un volum cu eseuri ale acestuia.

L-am întrebat, între altele, dacă vede posibilă realizarea unei serii „C.S. Lewis opera omnia”. S-a arătat neîncrezător în proiect. Sunt prea multe edituri care dețin drepturile pentru lucrările lui Lewis. Unele sunt în State, altele în Marea Britanie. Sunt și interese financiare. Fiecare editură vrea să-și păstreze avantajul pe care-l are.

L-am întrebat dacă e adevărat că Alister McGrath scrie o biografie a lui C.S. Lewis și mi-a confirmat. Va fi gata anul viitor, pentru a marca cei 50 de ani.

Mi-a părut rău că n-am avut inspirația să iau cu mine un volum din Ferigi și elefanți. I-ar fi plăcut să vadă ediția românească.

După o oră de discuții, ne despărțim. Sunt uimit de modestia acestui om care a făcut enorm pentru a menține vie memoria lui C.S. Lewis și pentru a face accesibile, postum, o bună parte din scrierile lui Lewis.

„The Bird and the Baby”, cum îi spuneau The Inklings.

În amintirea martirilor protestanți (Latimer, Cranmer, Ridley) arși pe rug de catolica Mary Tudor la Oxford. Cuvintele faimoase ale lui Latimer: ‘Be of good courage master Ridley, and play the man, for we shall this day light such a candle by God’s grace in England, as I trust shall never be put out’.

De la 5 la 7 mi-au mai rămas două ore de vizita. Cam puțin, dacă scădem și o scurtă escală la KFC.🙂

Am ajuns la Magdalen College când deja se închisese, dar m-am milogit de portar să mă lase numai în prima curte, să fac câteva fotografii. Mi-a spus că „technically we are closed”, dar totuși m-a lăsat.

Și-apoi, cum spune o vorbă, „dă-i românului un deget…”. Am reușit să mă furișez printre vizitatorii care mai bântuiau prin curte, iar apoi m-am strecurat în capelă și prin alte curți interioare. Evident, îmi și ticluisem în gând o scuză „nobilă”, în cazul în care portarul ar fi venit după mine să mă ia de urechi pentru încălcarea „termenilor”: „Știți, am tradus din C.S. Lewis. Trebuie să mă lăsați să văd colegiul în care a predat. Nu voi mai fi în Oxford de mâine…” Dar portarul, de bună seamă, avea alte ocupații mai serioase decât să mă verifice pe mine.

Curtea exterioară („a neamurilor”) de la Magdalen.

Capela de la Magdalen. Fiindcă era închisă, a trebuit să o fotografiez (ca mama lui Sisera) printre zăbrele.

Se lasă încet amurgul, semn că trebuie să-mi iau ale trei fuioare (rucsacul, aparatul foto și bicicleta).

Dar „timpul tace și trece” (ca să citez dintr-un contimporan). Cu regret, a trebuit să-mi iau tălpășița spre stația de autobuz și să revin la trebile curente.