Bunul meu prieten, Paul Leopold, din Suedia, are peste 70 de ani, dar călătorește ca în tinerețe. Știind că a venit recent la Londra pentru lansarea unei cărți scrise de Mary Beard (clasicistă cunoscută mai ales pentru excelenta carte despre Pompeii), l-am invitat la Cambridge, ca să dăm o raită în oraș.

Fiindcă mai fusese în Cambridge cu altă ocazie, i-am propus lui Paul să mergem și la catedrala Ely, care e la doar un sfert de oră distanță, cu trenul. În fiecare zi, la 5.30 se ține choral evensong, deci avem șansa să auzim și un cor profesionist.

Știam cum arată catedrala din foarte reușitul concert de Crăciun al lui Jessye Norman și m-am bucurat că am acum ocazia de a vedea live un eveniment ținut între zidurile acestui așezământ. Între noi fie vorba, orice vizită la Cambridge a unui prieten este un bun pretext ca să mă sustrag nițel de la muncile de sisif de care am parte aproape zilnic.

În drum spre gară ne-am abătut pe la Magdalene College (capela era închisă), apoi pe la St. John’s College. Paul nu văzuse capela, așa că s-a bucurat să descopere ceva nou.

Colegiul Trinity e în reparații, așa că n-am putut să vedem altceva decât poarta principală, cu statuia lui Henric VIII (care de pe la 1900 și ceva în loc de sceptru ține în mână un picior de scaun). Mai e și mărul de la intrare, în fața apartamentului în care a locuit cândva Isaac Newton. Cu privire la legenda cum că actualul pom ar fi „lemn din lemnul” mărului care i-a căzut lui Newton în cap când cu gravitația, am mari dubii.

Când să ajungem la King’s Chapel, atenția ne-a fost reținută de un nene care spăla geamurile de la etajele doi și trei ale unei clădiri cu ajutorul unei prăjini lungi de vreo 5-6 metri, prevăzute la capăt cu o perie prin care curgea apa. Se înțelege, prăjina are în interior un furtun prin care urcă apa. Turiștii priveau intrigați această invenție. Un neamț (deh, pragmatismul german) i-a sugerat subtil muncitorului o soluție mai „down to earth” spunându-i că în Germania ar fi fost folosită o scară…

Curtea de la King’s College. În mijloc, statuia fondatorului, Henric al VI-lea.

Un „close-up” cu statuia lui Henric VI.

După King’s, am coborât pe artera principală, trecând pe lângă celebrul ceas „cu lăcustă”, ne-am abătut pe la Corpus Christi (singurul colegiu care e întemeiat de „talpa țării”, adică de niște bresle ale orașului), am aruncat o privire în St. Botolph’s Church, am intrat la Pembroke și am ajuns finalmente la Muzeul Fitzwilliam, pe care l-am mai văzut cu ocazia vizitei unui alt prieten.

Mai jos alte câteva fotografii din itinerariul nostru. Despre vizita la Ely într-o viitoare postare.

Pendulul ceasului „cu lăcustă”, pe artera King’s Parade, în vitrină la Corpus Christi. Greu de crezut, dar ceasul a costat 1 milion de lire.

Capela (modestuță) de la Corpus Christi. Am observat la un moment dat un vitraliu crăpat. Dacă bagi un milion de lire într-un ceas, de unde bani să cârpești vitraliile sparte?

Dacă n-ar fi îngerașii copilași nițeluși kitschioși, pictura ar fi superbă. Îmi aduce aminte de Grünewald.

Biblioteca de la Pembroke. Era închisă.

O capelă mult mai somptuoasă decât la Corpus Christi.

Și, finalmente, la Fitzwilliam. Fațadă neoclasică. Muzeul ca templu al culturii.

Decorațiuni interioare foarte elegante, precum se vede.

Dincolo de ușa încadrată de cele două cariatide fotografiatul e interzis. Ca orice bun vizitator, mă conformez. (Ar fi și greu să fiu discret cu aparatul pe care îl am).🙂