De când am returnat Brompton-ul sprinten, elegant și (mai ales) împachetabil (cf. AICI ceva similar), devin pe zi ce trece tot mai citit și mai cult. Cum așa? Păi am jumătate de oră de lectură garantată în drum spre bibliotecă și 40 de minute de lectură la plecare. (Atunci când citești noaptea, în mers, este prudent să pășești agale). Apropo, cred că sunt o priveliște cam ciudată cu lampa de la Kindle* aprinsă după înserare. Alaltăieri treceam ca o stafie „cu bec” prin parcul Jesus Green, care e aproape complet cufundat în întuneric pe când ajung eu să-l străbat.

Dar să nu insist pe cititul meu „ambulant”. Propun spre lectură niște fragmente excelente din scrisorile lui Ion Ghica către Alecsandri. Cu mici ajustări se potrivesc binișor zilelor noastre.

Inevitabil, dat fiind domeniul în care activez, e vorba de educație.

*Acum văd că a apărut Kindle Paperwhite care nu mai are lampă, fiindcă ecranul e luminat. Ba încă vine și în variantă 3G.

***

Cu Lazăr, cu domnia lui Ghica Grigore, cu Efrosin Poteca, cu Costache Moroi, Simion Marcovici, Petrache Poenaru, şcoala românească şi-a luat avântul. Şcolile străine ale lui Lambru, Vardalah şi Vaillant s-au prefăcut în şcoli naţionale sistematice, cu sute de profesori de istorie, de filozofie, de matematici, de limbi străine vii şi moarte. Gimnazii, licee, colegii, facultăţi de litere, de ştiinţe, de drept, de medicină, nimica nu ne lipseşte, şi cu toate acestea nu se văd răsărind luceferi pe orizontul literelor, însă posderie de advocaţi şi jurnalişti; o ceată care de mai mult de douăzeci de ani se tămâie unii pe alţii cu cuvintele: „Hoţilor! Tâlharilor şi trădătorilor! nu voi, ci noi am făcut îndoita domnie, Unirea Principatelor, domnul străin, constituţiunea, armata, independenţa, finanţele, regatul etc.“ Şi ceialalţi răspund cu aceleaşi vorbe frumoase: „Ba nu voi, ci noi!“ Ş-o duc hojma, fără a li se urî. Unii s-au exaltat într-atâta, încât cred sincer ceea ce zic şi ceea ce scriu. Sunt convinşi că fără ei n-ar fi existat România şi că, dacă ar lipsi ei, ţara s-ar cufunda.

***

Nu se poate tăgădui că şcolile noastre, afară de Facultatea de drept şi de medicină, au dat slabe rezultate până acum. Tinerii care dobândesc bacalaureatul la noi nu se pot compara nici în limbile vechi, nici în istorie, nici în filozofie, nici în ştiinţe cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei; învăţătura noastră gimnazială nu este destul de serioasă, profesorii nu sunt destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la examene; gradul universitar se acordă prea lesne şi a devenit accesibil inteligenţelor celor mai mediocre. Lipsa de seriozitate în învăţătura umanitară face ca părinţii care au mijloace să-şi trimită copiii lor în şcolile străine; astăzi avem numai în Paris peste o mie de tineri la şcoli. În loc de-a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii, şi a pune astfel inteligenţele mediocre în stare de a deveni producătoare în loc de a fi sterile şi de multe ori pernicioase prin pretenţiunile şi exigenţele lor. A face oameni învăţaţi este un bine, a face numai advocaţi şi jurnalişti este un rău.

***

Ceea ce cred eu că ar conveni României şi fiilor ei ar fi ca învăţătura clasică şi ştiinţifică să devie serioasă, nu numai o spoială; iar acelor care nu sunt destul de bine înzestraţi, ca să poată deveni adepţii literaturii şi ai ştiinţei, să li se deschidă şcoli în care învăţătura să meargă mână în mână cu atelierul. Să se înfiinţeze în fiecare oraş trei, patru, zece, douăzeci de ateliere, în care copiii să înveţe meseria la care se destină şi totodată să aibă trei sau patru lecţii scurte pe fiecare zi, în care să poată dobândi cunoştinţe de religie, de limba naţională, de istoria ţării, de calcul, de geometrie şi desen aplicabil la meseria lui. Acolo unde s-au înfiinţat asemenea şcoli cu numele de holf-time au dat rezultatele cele mai norocite, rezultate neaşteptate.