Ion Ghica, ale cărui amintiri (ambalate epistolar) le citesc cu nesaț pe drum spre bibliotecă și înapoi, scrie la un moment dat următoarele rânduri despre un om politic român.

Despre cine este vorba?

Mărturisesc că nici eu nu sunt prea sigur. Bănuiesc, dar s-ar putea să greșesc. Ian să vedem „șini sî pricepi la gâscî” (vorba unui personaj antologic).

***

Mai an, capitala noastră era în picioare; alergau toţi în toate părţile, da om peste om. Oştirea pe jos şi călare, înşirată pe strade, cu arma la pământ şi cu steagurile în zăbranic negru, muzici la toate răspântiile; clopotele mari şi mici sunau la o sută de biserici, de luau auzul, urla oraşul de vuiet şi tunul se auzea în depărtare, trăgând a jale. Corpurile constituite toate, unul după altul, cu preşedinţii în frunte, facultăţile şi şcoalele cu profesorii lor, corporaţiile cu baniere urmau în cadenţă. Lumea alerga pe capete să vază carele încărcate cu sute de coroane de lauri şi de flori, urmate de dricul poleit care ducea la ultima locuinţă pe un bărbat de stat, fost de zece ori ministru, acoperit de sus până jos cu cruci, stele şi cordoane.

Anunțuri