Radu Răzvan Stanciu, doctorand la Universitatea din Cambridge, mi-a trimis o frumoasă traducere a scrisorii pe care academicianul Ioan Bianu a trimis-o Societății Biblice Britanice în 1911.

Mulțumesc traducătorului pentru ajutorul prompt pe care mi l-a acordat.

Mai jos textul unui document care aruncă lumină asupra reformelor ortografice inițiate de Academia Română la începutul sec. XX.

Documentul în limba germană AICI.

 ***

Academia Română
București

9 noiembrie 1911

Stimate domn, înainte de toate vă rog să scuzați faptul că o absență prelungită din București în timpul vacanței de vară și munca ce s’a acumulat după revenirea mea m’au împiedicat din păcate să răspund apreciatei dumneavoastră scrisori din 10 iunie a.c.

Este cât se poate de adevărat că ediția dvs. a Noului Testament în limba română din 1909 este depășită, iar aceasta nu numai în ce privește ortografia ci și limba. Traducătorul acestei ediții aparținea după cât se pare unei orientări filologice care astăzi este abandonată de întreaga noastră lume savantă. Aceasta este așa-numita orientare latinizantă, care avea numeroși adepți până pe la mijlocul veacului trecut și a cărei identitate consta în faptul că se străduia să imprime limbii române pecetea originii sale latine prin compunere lexicală și ortografie.

Această orientare avea însă dezavantajul că limba literară și ortografia pe care ea le preconiza s’au îndepărtat din ce în ce mai mult de limba vorbită, au devenit din ce în ce mai ininteligibile maselor largi ale poporului și în consecință amenințau să producă o falie între popor și cei educați în ale scrierii.

De aceea ea a fost de la început respinsă de toți poeții și scriitorii noștri notabili și grație eforturilor și succeselor lor literare s’a reușit într’un sfârșit ca noua orientare să fie ajutată să biruiască, orientare în care, pornind de la literatura populară, se scrie o limbă general inteligibilă, cu o ortografie lesne de asimilat, simplă, fondată pe principii curat fonetice.

Academia Română din București a consacrat această nouă orientare, a introdus o ortografie fonetică bine fixată în toate detaliile și publică în prezent un mare Dicționar al Limbii Române, care este scris conform principiilor filologice ale noii orientări poporane și în ortografie fonetică.

Ortografia decretată de Academia Română a fost introdusă oficial de guvern în toate școlile, manualele școlare și corespondența birocratică și la fel de către toți responsabilii ecleziastici și școlari români din afara României. Generațiile care încep de acum să crească oricum nu cunosc vreun alt sistem, toți scriitorii recunoscuți țin astăzi de noua orientare și scriu conform ortografiei fonetice.

Prin urmare se poate spune că aceasta rămâne definitivă, dat fiind că variații de la ea se observă doar răzleț în ziare și alte publicații de presă ai căror directori și redactori ar dori să știe fonetismul implementat chiar mai adânc decât Academia a găsit de cuviință.

În ciuda acestor variații, de altfel mici și de felul celor care apar în toate limbile literare, ortografia fonetică este astăzi generalizată în română; iar pentru că ediția dvs. din Noul Testament menționată mai sus nu doar se îndepărtează în mod esențial de la aceasta, ci trebuie descrisă ca pe deplin depășită chiar din punct de vedere al limbii, ea este pentru publicul contemporan greu lizibilă și aproape ininteligibilă. O revizuire fundamentală a ei este de aceea foarte indicată, atât în ce privește ortografia cât și limba.

Aș putea să mă ofer să identific o personalitate competentă din acest punct de vedere, dar, dat fiind că aceasta este o muncă obositoare, care cere mult timp și pretinde o pregătire corespunzătoare, ar trebui să cunosc condițiile dvs. în ce privește durata în timp a lucrării, onorariul etc. înainte de a intra în negocieri cu cineva pe această temă.

Acestea vă solicit să mi le comunicați, după care eu mă voi strădui să duc această afacere la bun sfârșit spre mulțumirea dvs.

Cu multă stimă, prof. univ. Ioan Bianu.