Citesc cu mare interes (și nedumerire) articolul scris de Lavinia Betea (în Adevărul) despre penticostalii români.

Rămân cu impresii amestecate.

E bine că mai risipește ceva din ignoranța românului tipic față de fenomenul religios penticostal (românul tipic fiind cam străin chiar și în raport cu propria lui tradiție teologică).

E rău că sunt puse în circulație și informații eronate.

Autoarei (Lavinia Betea politologul?) i-aș recomanda să creadă mai puțin și să cerceteze mai mult.

De pildă, informațiile despre începuturile penticostalismului american sunt cam amețite. Sublinierile îmi aparțin.

Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol. În preajma anului nou 1906, un grup de studenţi  la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi meditaţie au început „să vorbească în limbi”. Au considerat că repetau miracolul trăit de primii  apostoli creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că „Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa”. În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte.

Pedanteria filologică oblige: se scrie Azusa, nu Asuza. Enfin, passons!

Nu știu cine i-a dat informațiile (poate chiar pastorul Ghiocel Moț), dar e clar că cele două etape distincte (1901 Topeka, respectiv 1906 Azusa Street) sunt bulibășite. Școala biblică a lui Parham, din Kansasul (Topeka) anului 1900, a devenit un campus (!) pe Asuza (!) Street, hăt în California, tocmai în 1906!

(Mă rog, dacă ați citit Vrăjitorul din Oz vă mai aduceți probabil aminte că statul Kansas are o strașnică reputație când vine vorba de clădiri care sunt luate pe sus și aruncate – e drept, după răstimpuri mai scurte – pe cine știe ce coclauri.)

Am dat cândva un interviu despre penticostalismul românesc (vezi AICI). Reiau aici câteva fragmente relevante care „dezamețesc” informațiile din articolul Laviniei Betea.

Parham s-a întors la Topeka şi, la mijlocul lunii octombrie 1900, a închiriat „Stone’s Folly”, un conac cu cincisprezece camere, la marginea oraşului Topeka. Acolo a început o şcoală de studiu biblic cu 34 de studenţi. Principalele accente ale teologiei lui Parham erau, pe atunci, trăirea prin credinţă şi botezul Duhului, în vederea evanghelizării lumii. În decembrie, Parham şi studenţii au început să studieze în amănunt tema „botezului cu Duhul Sfânt”. Parham povesteşte că le-a dat studenţilor ca temă de studiu să afle ce spune Biblia despre botezul cu Duhul Sfânt şi dovada primirii lui, după care a plecat în Kansas City timp de trei zile. La întoarcere, în dimineaţa zilei de 31 decembrie, studenţii i-au raportat în unanimitate că semnul botezului cu Duhul este vorbirea în limbi. În seara aceleiaşi zile, mai spune el, studenta Agnes N. Ozman (devenită, prin căsătorie, La Berge) i-a cerut să se roage pentru ea, ca să primească Duhul Sfânt, în vederea misiunii într-o altă ţară. Deşi Parham a ezitat, în final şi-a pus mâinile peste ea şi s-a rugat, iar studenta a început să vorbească în limbi.

Agnes Ozman prezintă o versiune a evenimentului care conţine două discrepanţe în raport cu aceea a lui Parham. Potrivit studentei, experienţa glosolalică a avut loc în seara zilei de 1 ianuarie 1901, nu în ajun de An Nou. În plus, Ozman susţine că n-a existat un consens prealabil între studenţi cu privire la semnul iniţial al botezului. Ea însăşi a fost surprinsă de manifestare şi a început un studiu detaliat cu privire la această experienţă. În orice caz, evenimentele de la şcoala lui Parham sunt considerate începutul penticostalismului clasic, iar el este considerat fondator, însă nu în sensul că scrierile lui ar fi fost canonizate sau studiate şi considerate normative de către penticostali, ci în sensul că la Topeka a fost articulată prima dată una dintre învăţăturile de bază ale penticostalismului. Lui Parham i se recunoaşte şi influenţa teologică directă asupra predicatorului de culoare Joseph Seymour, fondatorul mişcării de pe Strada Azusa nr. 312, din Los Angeles, a cărei apariţie, în aprilie 1906, a propulsat penticostalismul pe prima pagină a ziarelor locale şi apoi în lumea întreagă.

Cred ortodocșii în „nașterea din nou obținută prin spovedanie”?

Pastorul Ghiocel Moț este citat cu o declarație foarte interesantă:

„Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist. Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou. În Biserica Ortodoxă se consideră că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou”.

E prima oară când aud ideea extrem de originală conform căreia în Biserica Ortodoxă nașterea din nou se obține prin spovedanie. Teologii ortodocși vor face praf astfel de declarații (la pachet cu cei care le susțin). Pentru ortodocși, sădirea vieții creștine începe cu botezul, care e echivalentul nașterii din nou. În ortodoxie spovedania este considerată o taină care, ca toate tainele, transmite har credinciosului, dar nu constituie „naștere din nou”.

Nu pricep nici logica acestui paragraf. Poate mă ajută cineva.

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin şi Luther.