M-am simțit foarte „îndreptat” când am găsit în Didahiile lui Antim Ivireanul următorul paragraf care arată fără dubiu că la începutul sec. XVIII verbul „a se îndrepta” era folosit uneori și cu sensul de „a se justifica”, „a se disculpa”, „a se dezvinovăți”.

Citiți paragraful și cred că o să-mi dați dreptate.

De notat aluzia la Ps. 50:6 (Ps. 51 în textul ebraic).

σοὶ μόνῳ ἥμαρτον καὶ τὸ πονηρὸν ἐνώπιόν σου ἐποίησα ὅπως ἂν δικαιωθῇς ἐν τοῖς λόγοις σου καὶ νικήσῃς ἐν τῷ κρίνεσθαί σε

 ***

A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu şi nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupţi cu mine, tu ziditoriul şi făcătoriul să te lupţi cu mine, zidirea şi făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul.

Drept acéia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toţ şi biruiaşte la judecata lui, după cum zice David, ce face? Pentru ca să nu mai aibă diavolul cuvânt a să îndrepta şi să zică cum că-i face Dumnezeu strâmbătate, pentru aceasta s-au îmbrăcat acestaş Dumnezeu cu trup şi să face om adevărat, pentru ca să se lupte ca un om şi să biruiască ca un Dumnezeu pre vrăjmaşul firii omeneşti, pre care fire o au fost biruit diavolul, ca iarăşi, acéia să biruiască pre diavolul: biruitul să se facă biruitoriu şi biruitoriul să se facă biruit; cu mijlocirea ce au biruit să se biruiască; au înşălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înşală şi pe el, pentru căci vedea om şi au căzut în mânile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire.

Anunțuri