Un interviu cu istoricul D. Dobrincu pe teme conexe volumului de documente privitoare la istoria comunismului în România.

Mai jos un fragment. Tot interviul AICI.

***

Cui se adreseaza acest nou volum din „Istoria Comunismului din Romania” si ce ne puteti dezvalui in legatura cu principalele concluzii?

Acest volum, aparut la Editura Polirom, se adreseaza tuturor celor interesati de istoria comunismului romanesc in general, de cea a inceputului perioadei Nicolae Ceausescu in special.

Si nu ma gandesc doar la specialisti, desi este vorba de un volum de factura academica, ci si la oameni care pur si simplu vor sa stie mai mult despre cum functiona partidul-stat in cea de-a doua parte a anilor ’60-inceputul anilor ’70. Si vor sa stie bazandu-se pe surse, pe fapte diverse, cunoscand situatii din politica interna si internationala, afland date despre biografiile oamenilor care au controlat Romania atunci si mult dupa, avand posibilitatea de a face rapid conexiunile necesare.

Cele 102 documente incluse in volum provin mai ales din Arhivele Nationale ale Romaniei, dar si din Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Ele au fost produse de CC al PCR, de Ministerul Afacerilor Interne si de Securitate.

Fiind vorba de o uriasa baza documentara, inevitabil am operat o selectie, pastrand documente relevante, incercand sa acoperim temele mari din Raportul final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

Documentele in discutie releva faptul ca dupa preluarea puterii, in martie 1965, Nicolae Ceausescu a dovedit o nebanuita abilitate in consolidarea ei.

A acumulat functii si atributii, si-a numit oameni de incredere in structurile importante, treptat marginalizandu-i sau eliminandu-i pur si simplu pe posibilii sai competitori sau contestatari in partid. A condamnat perioada precedenta, dominata de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a condamnat cultul personalitatii acestuia, pentru ca ulterior sa-l instituie si sa-l extinda pe al sau.

Asa numita liberalizare a regimului si-a aratat curand limitele, destul de repede iesind la iveala tendintele de restalinizare. A avut loc o reideologizare treptata, Partidul Comunist consolidandu-si pozitia in toate domeniile.

Partidul-stat controla cu atentie economia, cultura, cultele, sistemul de invatamant, nasterile (decretul 770/1966 marca practic controlul asupra corpului femeilor), comportamentul tinerilor (s-a ajuns la interzicerea portului pletelor, barbilor, blugilor in institutii sau chiar pe strada), plecarile cetatenilor romani in strainatate sau intrarea turistilor occidentali in Romania.

Rolul nomenclaturii si al activistilor a devenit si mai important. De asemenea, Ceausescu a instituit un control direct si strict asupra Securitatii si Militiei.

Relatiile cu strainatatea, in special cele cu Occidentul, au fost marcate de duplicitate. Pe de o parte, relatiile diplomatice au fost intarite (amintesc vizitele presedintilor francez Charles de Gaulle si american Richard Nixon in Romania) sau extinse (reluarea celor cu Germania Federala), iar pe de alta parte discursul intern, mai ales in sedintele de partid sau ale sistemului represiv, releva persistenta gandirii staliniste, considerandu-se ca tara era victima unui mare complot imperialist.